CULTURA
FOTO. Parastas comun oficiat de IPS Andrei pentru cei peste 4000 de pacienți trecuți la Domnul la Centrul ”Sf. Nectarie” Cluj
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, înconjurat de un sobor de preoți a oficiat, sâmbătă, slujba Parastasului pentru cei peste 4000 de pacienți care au trecut la Domnul în cei 10 ani de la debutul activității medicale la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, relatează Radio Renașterea.
În cadrul slujbei a fost pomenit și Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul), ctitorul centrului.
La finalul slujbei, mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de mângâiere și îmbărbătare pentru cei prezenți.
„Atunci când murise Lazăr, pe surorile sale, Marta și Maria, Domnul Iisus Hristos le-a mângâiat cu acest cuvânt: «cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; iar cel ce trăieşte crezând în Mine, nu mai moare niciodată» (Ioan 11, 25-26). Aceasta e cea mai mare mângâiere pentru noi, creștinii: că existența noastră continuă în eternitate. (…) Noi nădăjduim că cei ce s-au mutat la Domnul din Centrul de Îngrijiri Paliative «Sfântul Nectarie» sunt acolo, în mulțimea cea mare din jurul Tronului Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus ierarhul.
La rândul său, părintele dr. Bogdan Chiorean, directorul centrului, a mulțumit ierarhului, angajaților și tuturor celor care în decursul celor 10 ani de la debutul activității medicale au sprijinit și sprijină activitățile de îngrijiri paliative.
Totodată, acesta a amintit și proiectele de viitor, printre care se numără extinderea instituției medico-sociale și construirea Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”.
La evenimentul comemorativ au participat angajații centrului și membri ai familiilor celor care au trecut în veșnicie în cadrul așezământul de îngrijiri paliative în decursul celor zece ani de la debutul activității medicale.
Toți cei prezenți la slujba parastasului au primit, la intrarea în Catedrală, câte o lumânare aprinsă. Totodată, la finalul slujbei, voluntarii Centrului „Sfântul Nectarie” au împărțit colivă și colăcei.
Parastas în fiecare an
În fiecare an, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie, 9 noiembrie, sunt comemorați pacienții care au trecut la cele veșnice în cadrul instituției medico-sociale, în ultimul an, eveniment care a devenit deja tradiție. Astfel, în seara zilei de hram, în curtea centrului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, oficiază slujba Parastasului pentru pacienții care au trecut la Domnul, în prezența angajaților centrului și a membrilor familiilor celor care au trecut în veșnicie.
Aniversarea a 10 ani în slujirea aproapelui
Luni, 8 mai 2023, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca a aniversat 10 ani de la debutul activității medicale, precum și de la primirea primului pacient. În decursul celor zece ani, peste 6000 de pacienți cu boli cronice progresive, indiferent de etnie, statut social sau confesiune, au primit, în mod gratuit, asistență medicală, spirituală, psihologică şi socială. Cu acest prilej, instituția a aniversat prin rugăciune cei zece ani de activitate și a organizat un moment de bilanţ şi reflecţie, în prezența celor doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Clujului, a conducerii și a angajaților centrului, precum și a oficialităților locale, a colaboratorilor și a susținătorilor proiectului medico-social de paliație.
Scurt istoric
Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, care a fost inițiat în anul 2009, de către vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul), cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania.
Construcţia aşezământului a fost continuată şi finalizată în timpul arhipăstoririi Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, sub coordonarea directă a Episcopului Vasile Flueraș (Someșanul), pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.
Centrul este un proiect unic în zona Transilvaniei şi a fost sfinţit și inaugurat în data de 9 noiembrie 2012, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie, când paraclisul Centrului a primit și o părticică din moaștele sfântului ocrotitor. Debutul activității medicale și primirea primului pacient a avut loc în data de 8 mai 2013.
În cei 10 ani de funcționare, Centrul „Sfântul Nectarie” a asistat gratuit un număr de 6012 pacienți, provenind din 37 de județe ale țării. Durata medie de spitalizare a fost de 18,52 zile, iar rata de utilizare a paturilor a trecut de 90%. În total, au fost oferite un număr de 110.248 de zile de îngrijire, ceea ce înseamnă peste 300 de ani de slujire a bolnavului.
Spitalul și-a deschis activitatea având un număr de 20 de paturi autorizate în regim de spitalizare continuă, în specialitatea îngrijiri paliative. Solicitările tot mai numeroase au făcut ca în anul 2016 și 2017 să fie autorizate încă un număr de 20 de paturi. În 2023, s-au depus actele pentru suplimentare cu 8 locuri, toate saloanele nou obținute fiind făcute pe seama schimbării de destinație și conformație/dotare a unor spații deja existente.
Construirea unui viitor centru de îngrijiri paliative pediatrice
Joi, 13 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au pus piatra de temelie pentru Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, proiect medico-social al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, care va asista, în mod gratuit, pacienții minori cu boli cronice progresive, în diferite stadii ale bolii.
Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice va fi construit în localitatea Sânnicoară, pe strada Triajului, pe un teren de 1.400 mp, donat de familia părintelui Lorand Emanuel Komives.
Centrul se dorește a fi un spital care să ofere asistență complexă (medicală, spirituală, socială și psihologică), în mod gratuit, copiilor cu boli cronice progresive, aflați în diverse stadii ale bolii care fac improbabilă supraviețuirea până la vârsta de adult.
Proiectul se află sub patronajul Asociației „Sfântul Nectarie” din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, președintele asociației fiind Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul.
Pentru cei care doresc să sprijine acest proiect, conturile destinate construirii noului Centru sunt:
Asociația „Sfântul Nectarie” Cluj
Lei: RO83BTRLRONCRT00C6603105
Euro: RO25BTRLEURCRT00C6603103
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






