EVENIMENT
FOTO. O stradă din Florești va fi închisă timp de o săptămână. Se lucrează la canalizare
Primăria comunei Florești anunță închiderea unui segment strada Tăuțului timp de o săptămână, în perioada vacanței școlare.
În perioada 17 – 23 februarie 2025, în fiecare zi între orele 08:00 – 17:00, circulația va fi restricționată pe strada Tăuțiului din Florești, de la intersecția cu str. Crizantemelor până la intersecția cu str. Sub Cetate. În această perioadă, vor avea loc lucrări de extindere a rețelei de canalizare menajeră, anunță administrația locală.
Lucrările se vor desfășura pe zona centrală a drumului, iar accesul riveranilor va fi permis până în momentul în care lucrările ajung în zona respectivă.
Rute alternative
Traficul va fi deviat conform următoarelor rute alternative:
- Dinspre Tăuți spre Florești: str. Hagău sau str. Crizantemelor
- Dinspre Florești spre Tăuți și Cluj-Napoca: str. Hagău, str. Tăuțiului (zona intersecției cu str. Sub Cetate) și str. Crizantemelor.
La finalizarea lucrărilor, zona afectată va fi readusă la starea de piatră concasată compactată, pentru a asigura circulația în siguranță și a preveni eventualele accidente.
Lucrările se vor desfășura etapizat, cu semnalizare și protecție sporită pentru a minimiza impactul asupra circulației comunității.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







