EVENIMENT
FOTO. Nataliya din Kiev, manichiuristă în Cluj. Și-a adus produse din Ucraina. Продукти вона привозила з України
Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.
Nataliya este o mamă din Kiev, Ucraina, care s-a refugiat la Cluj cu cei doi băieți ai săi, de 7, respectiv 10 de ani, în prezent lucrând la un salon din oraș ca manichiuristă.
„Am venit aici pentru că avem rude care s-au oferit să ne ajute, iar pentru asta le suntem foarte recunoscători. Ne-au ajutat foarte mult, s-au asigurat că ne oferă tot confortul, ne-au găsit apartament și ne-au dat toate cele necesare.
Cu toate acestea, mutatul nu a fost o alegere ușoară. A trebuit să-mi las soțul singur pentru a putea oferi copiilor noștri ce e mai bun”, spune aceasta pentru Cluj24.
În ceea ce privește orașul, a fost dragoste la prima vedere.
„Clujul mi-a plăcut din prima, sunt anumite locuri care seamănă cu cele din țara noastr și care adesea îmi amintesc de casă”, menționează ea.
A fost impresionată de bunătatea localnicilor.
„Prima dată când am mers într-un supermarket, o doamnă a venit să mă întrebe dacă sunt din Ucraina, apoi mi-a dat niște bani pentru copii, iar eu am început să plâng. Am auzit povești similare și de la clienții mei”, relatează Nataliya.
O meserie pe care nu regretă că a ales-o
Este manichiuristă de 5 ani, la sugestia unei prietene.
„După ce am născut al doilea băiat, m-am apucat de croșetat. Nu câștigam suficient cât să mă pot întreține, iar o prietenă mi-a spus să mă apuc de cursuri de manichiură.
M-am gândit că e un job destul de simplu, dar am ajuns să îmi dau seama că unghiile îmi ocupă tot timpul, nu e atât de ușor cum ar crede lumea”, susține ea.
Cu toate acestea, nu regretă că a ales să facă manichiură. Până să nască, a lucrat în turism, astfel că este obișnuită să lucreze cu oamenii.
„Am făcut multe cursuri și încă îmi place, pentru că prin această meserie am cunoscut mai mulți oameni care mi-au devenit prieteni. În plus, mă bucură foarte tare când termin manopera, iar clienții sunt încântați de rezultat.
Un client mi-a spus odată că fac o treabă foarte bună și că asta se vede prin simplul fapt că lumea care pleacă de la manichiură are zâmbetul pe buze”, notează Nataliya.
Manichiură cu produse ucrainene
Din punct de vedere profesional, mutatul în România a reprezentat o mare provocare pentru ea. Totul a început când le-a spus rudelor din Cluj că vrea să lucreze, iar acestea au găsit salonul „Ego Studio”, unde proprietarul i-a oferit condițiile necesare pentru a lucra.
„Salonul mi-a plăcut din prima. E foarte frumos, iar proprietarul este bun. M-a făcut să mă simt confortabil.
Partea grea este că trebuie să îmi comand produsele din Ucraina. Cred că există produse bune și pe piața din România, dar nu am suficient timp să ajung să mă familiarizez cu ele”, precizează manichiurista.
Lucrând în România, a constatat că tehnicile folosite sunt altele decât cele cu care româncele sunt obișnuite.
„Atât clientele din Ucraina, cât și cele din România vin pentru că le place să aibă unghii frumoase. Am observat, totuși, că româncele sunt uneori surprinse de felul în care lucrez. Mă mai întreabă de ce fac anumite lucruri. Cred că avem tehnici diferite de a lucra”, indică aceasta.
La distanță, dar uniți
Pe plan personal, se asigură că fiii săi continuă să învețe. Se duc la o școală special organizată de către voluntari ucraineni pentru copiii refugiați.
De asemenea, păstrează legătura atât cu soțul și sora, cât și cu prietenii care au rămas în țara natală.
„Ne sunăm zilnic și prima întrebare mereu este cum se simt și cum mai e situația”, notează Nataliya.
Cu toții speră la un viitor senin, în care să stea împreună, dar lucrurile încă sunt incerte, prin urmare vor rămâne în Cluj până când va fi necesar.
*** *** *** *** *** *** ***
Наталія з Києва, майстер манікюру в Клуж. Продукти вона привозила з України
Наталія – мама з Києва, Україна, яка знайшла притулок у Клуж разом із двома хлопчиками 7 та 10 років відповідно, яка зараз працює у салоні міста майстром манікюру.
«Ми прийшли сюди, тому що у нас є родичі, які запропонували нам допомогти, і ми за це дуже вдячні. Вони нам дуже допомогли, подбали про те, щоб забезпечити нам комфорт, вони знайшли нам квартиру і дали все необхідне.
Однак переїзд був нелегким вибором. Мені довелося залишити свого чоловіка одного, щоб мати можливість запропонувати нашим дітям найкраще», – каже вона для Cluj24.
Щодо міста, то це було кохання з першого погляду.
«Мені спочатку сподобався Клуж, є певні місця, які нагадують ті, що є в нашій країні і які часто нагадують мені про дім», – каже вона.
Її вразила привітність місцевих жителів.
«Коли я вперше зайшла у супермаркет, к мені підійшла жінка запитати, чи я з України, потім дала гроші на дітей, і я почала плакати. Подібні історії я чула від своїх клієнтів», – розповідає Наталія.
Робота, про яку вона не шкодує
Працює майстром манікюру 5 років, за пропозицією подруги.
«Після того, як я народила другу дитину, почала в’язати гачком. Я не заробляла достатньо, щоб утримувати себе, і подруга сказала мені ходити на курси манікюру.
Я думала, що це досить проста робота, але я зрозуміла, що мої нігті займають мені весь час, це не так просто, як люди думають», – стверджує вона.
Однак вона не шкодує, що вибрала собі манікюр. До пологів вона працювала в туризмі, тому звикла працювати з людьми.
«Я пройшла багато курсів і мені це подобається досі, тому що завдяки цій роботі я познайомилася з кількома людьми, які стали моїми друзями. Крім того, я дуже рада, коли закінчую роботу, а клієнти в захваті від результату.
Одного разу клієнтка сказала мені, що я дуже добре роблю свою роботу, і це видно з того простого факту, що люди, які покидає манікюр, має посмішку», – зазначає Наталія.
Манікюр з українськими виробами
З професійної точки зору, переїзд до Румунії був для неї великим випробуванням. Все почалося з того, що вона сказала родичам у Клужі, що хоче працювати, і вони знайшли салон «Ego Studio», де власник запропонував ії необхідні умови для роботи.
«Салон мені сподобався отразу. Дуже гарно, і господар хороший. Завдяки цьому я почувалася комфортно.
Найскладніше те, що мені доводиться замовляти свою продукцію з України. Мені здається, що на румунському ринку також є хороші продукти, але у мене не вистачає часу на те, щоб з ними ознайомитися», – каже манікюрниця.
Працюючи в Румунії, вона виявила, що використовувані методики відрізняються від тих, до яких звикли румунські жінки.
«І клієнти з України, і з Румунії приїжджають, тому що їм подобається мати гарні нігті. Проте я помітила, що румунські жінки іноді дивуються тому, як я працюю. Вони все ще запитують мене, чому я роблю певні речі. Я думаю, що у нас є різні техніки для роботи”, – сказала вона.
На відстані, але єдино
Особисто вона дбає, щоб ії сини продовжували вчитися. Вони ходять до школи, спеціально організованої українськими волонтерами для дітей-біженців.
Вона також підтримує зв’язок з чоловіком і сестрою, а також з друзями, які залишилися в її рідній країні.
«Ми телефонуємо один одному щодня, і перше питання завжди – як вони почуваються і як вони», – зазначає Наталія.
Усі вони сподіваються на ясний майбутній, у якому будуть залишатися разом, але все ще невизначено, тому вони залишаться в Клуж стільки, скільки буде необхідно.
(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM)
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






