Connect with us

CULTURA

FOTO. Mitropolitul Clujului, apel către tineri să respecte tradițiile Crăciunului. Să dea mai mare importanță acestor obiceiuri

Publicat


mitrop 2

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a lansat, luni, în Pastorala de Crăciun, un mesaj tinerilor să respecte tradițiile Crăciunului și a cerut celor în vârstă să îi ajute. 

IPS Andrei Andreicuț a arătat în mesajul de Crăciun transmis de la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca că generațiile tinere nu știu profunzimea a ceea ce se întâmplă înainte de Crăciun.

”Tinerilor vrem să le transmitem aceste obiceiuri sfinte care vin din adânc de dalbe datini și care sunt activate în preajma Crăciunului. Sunt atât de frumoase, atât de importante. Nici tinerii, nici bătrânii nu mai percep la adevărata lor importanță tradițiile și obiceiurile de Crăciun, care vin să ne aducă bucurie.

Prin Pastorală vrem să îi determinăm să le dea mai mare importanță acestor obiceiuri de Crăciun și credinței.

Generațiile tinere nu știu care este profunzimea a tot ceea ce se întâmplă în apropierea Crăciunului. Cum îi facem pe tineri, care sunt indiferenți de tradițiile sfinte, să rezoneze la tot ceea ce vine din trecut?

Pastorala va fi citită în bisericile Mitropoliei Clujului

mitrop 1

De la bătrâni să învețe tinerii pentru că ei nu știu, dar au putere și inteligență, iar bătrânii să fie ajutați de către cei tineri să-și poată împlini rânduiala creștinească, pentru că ei știu, dar nu mai pot. Învață-l pe tânăr cu purtarea pe care ar trebui s-o aibă și nici la bătrânețe nu se va depărta de ea”, a spus IPS Andrei Andreicuț în mesajul său de Crăciun.

Mitropolitul Clujului a transmis Pastorala de Crăciun intitulată ”Dacă tinerii ar știi și bătrânii dacă ar putea” care va fi citită, duminică, în ziua de Crăciun, în toate bisericile de pe raza Mitropoliei Clujului.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate