EVENIMENT
FOTO: Meci interzis cardiacilor în Gruia! CFR Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor în urma loviturilor de departajare
CFR Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor. Trupa din Gruia a cedat în fața celor de la Dinamo Zagreb în urma loviturilor de departajare. După 90 de minute, scorul a fost la egalitate, 2-2. Acesta a fost și scorul în urma celor două reprize de prelungiri. La penalty-uri, ratările lui Golofca și Boli au trimis-o pe CFR Cluj în Europa League, scorul final fiind 7-8 (2-2).
Partida din Gruia a început prost pentru CFR Cluj. Dinamo Zagreb a deschis scorul prin Amer Gojak, în minutul 14, după o greșeală în lanț a defensivei gazdelor. Imediat după deschiderea scorului, jucătorii antrenați de Dan Petrescu au pus stăpânire pe joc, ratând câteva ocazii bune prin Ciprian Deac și Andrei Burcă.
Introducerea pe teren a celui de-al doilea atacant, Mario Rondon, la pauză, a animat și mai mult jocul gazdelor. Acesta a ratat pentru puțin ținta la prima atingere de balon, iar în minutul 50 l-a găsit pe Debeljuh cu o pasă fantastică, croatul fiind faultat în careu. Urmare a faultului, CFR Cluj a primit penalty, iar Theophile a fost eliminat. Totuși, Deac a ratat lovitura de penalizare, scorul fiind în continuare 0-1.
În minutul 63, gazdele au reușit egalarea prin Michael Pereira. Mijlocașul celor de la CFR Cluj a prins un șut fantastic de la aproximativ 25 de metri, iar mingea a intrat în poartă și cu ajutorul portarului croat care a greșit neașteptat.
Trupa antrenată de Dan Petrescu a continuat să domine partida, dar o greșeală de marcaj a fundașului Kevin Boli a dus la golul doi marcat de oaspeți prin Kastrati, în minutul 78.
CFR Cluj a reușit să egaleze cu doar două minute înainte de final și a trimis meciul în prelungiri. Nou venitul Gabriel Debeljiuh a reușit să fructifice pasa perfectă dată de Rondon prin spatele apărării croate, reușind o execuție de toată frumusețea în situație de unu la unu cu portarul.
În cele două reprize de prelungiri a câte 15 minute fiecare, jocul a fost controlat în totalitate de gazde, dar fără a-și crea situații clare de gol. Singura mare ocazie a fost trecută în contul oaspeților când șutul lui Kastrati din 10 metri a trecut puțin peste poarta lui Bălgrădean.
La loviturile de departajare, CFR Cluj a înscris prin Vinicius, Damjan Djokovic, Mario Rondon, Mateo Susic, Ciprian Deac, iar Cătălin Golofca și Kevin Boli au ratat. La Dinamo Zagreb au transformat Bruno Petkovic, Marin Leovac, Arijan Ademi, Petar Sojanovic, Emir Dilaver și Josko Gvardiol, iar Amer Gojak a ratat.
Astfel, CFR Cluj continuă în UEL și își va afla adversarul din turul III în zilele următoare.
Echipele de start:
CFR Cluj: Bălgrădean – Burcă, Vinicius, Boli, Camora – Djokovic, Bordeianu, Pereira – Chipciu, Debeljuh, Deac
Rezerve: Sandomierski – Susic, Golofca, Hoban, Cestor, Itu, Rondon
Antrenor: Dan Petrescu
Dinamo Zagreb: Livakovic – Stojanovic, Théophile-Catherine, Dilaver, Leovac – Gojak, Ivanusec, Ademi, Orsic – Majer, Gavranovic
Rezerve: Cavlina – Mogarrami, Kastrati, Petkovic, Tolic, Burton, Gvardiol
Antrenor: Zoran Mamic
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj
Arbitru: Antonio Carvalho / Asistenți: Bruno Jesus, Nuno Pereira (toți din Portugalia)
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Nicu
august 27, 2020 la 12:03 am
Croații joacă fotbal nu dau cu sapa pe câmp ca a noștrii și mai i-au și zece mii de euro pe lună.