EVENIMENT
FOTO. Marea Britanie și-a luat rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a
Sicriul cu rămăşiţele regretatei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii a ajuns luni după amiază la Castelul Windsor, în a cărui capelă, St. George, a fost înmormântată în cursul serii, alături de soţul său, ducele de Edinburgh.
Înaintea acestui ultim drum, sicriul, montat pe un afet de tun tras cu ajutorul unor frânghii de marinari din Royal Navy, a străbătut în procesiune străzile din centrul capitalei britanice până la Arcul Wellington, urmat de regele Charles al III-lea, prinţul William de Wales şi alţi membri ai familiei regale.
Citește și A murit Regina Marii Britanii
De la Arcul Wellington, sicriul reginei Elisabetei a II-a, care a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani, după mai bine de şapte decenii de domnie, a ajuns la Castelul Windsor, la aproximativ 35 de kilometri vest de Londra.
Ceremonie religioasă cu 800 de invitați
Acolo, cortegiul care a însoţit sicriul, aflat în maşina mortuară regală sub escortă militară, mergând cu viteză redusă, a parcurs pe jos cei aproape cinci kilometri de pe Long Walk, aleea care duce la reşedinţa regală în care suverana îşi petrecea cea mai mare parte din timp.
La Capela St George din castel, un loc obişnuit pentru botezuri, nunţi şi înmormântări regale, a avut loc o ceremonie religioasă la care au participat aproximativ 800 de invitaţi.
La ora locală 19:30, regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată alături de prinţul Philip în cripta capelei.
Sursa: Agerpres
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






