FOTO. Julia, mamă cu copil din Ucraina, s-a refugiat la Cluj din prima zi a războiului: „Ucraina e cu 10 ani în urma României”

Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.

Julia Holovko este o tânără mamă din Odessa, care s-a refugiat la Cluj din prima zi a războiului, împreună cu soțul, fiul și părinții săi.

„Am plecat atât de repede încât lumea nu apucase să se mobilizeze. Nu erau ajutoare la graniță, nici grupuri de Facebook, nimic”, spune ea, pentru Cluj24.

Au trecut prin Republica Moldova, prima oprire fiind la Iași, unde s-au întâlnit cu un cuplu de oameni mai în vârstă ce i-a sfătuit să se stabilească la Cluj. Erau șocați legat de tot ceea ce se întâmplă și, pe lângă sfaturile și vorbele bune, i-au găzduit până familia a plecat mai departe.

„Voiau din tot sufletul să ne ajute. Noi le-am zis că am văzut niște poze cu Clujul și că ne-am îndrăgosit de el. Când au auzit asta, ne-au susținut din prima secundă, spunându-ne că e un oraș bun, cu multe posibilități”, adaugă Julia.

Un clujean darnic le-a oferit un cămin: „Ne simțim ca acasă”

Astfel, au început căutările, până au găsit un anunț imobiliar pe Facebook.

„Am văzut un apartament pe internet. Pe moment, nu procesam tot ceea ce se întâmplă, nu mi-am dat seama că oamenii sunt atât de dispuși să ajute, iar eu nici nu mă gândeam să locuiesc gratis undeva, insistam să plătesc.

Dar, până la urmă, am întâlnit un bărbat pe nume Radu, care ne-a oferit – gratuit, prin programul 50 + 20 – o casă în cartierul Bună Ziua. Nu era ocupată și a preferat să o ofere gratis unei familii din Ucraina, decât să o țină pentru el, fără să o folosească.

Locuiește lângă noi și tatăl lui știe puțină rusă, astfel că ne simțim ca acasă pentru că, uneori, părinții mei – care au venit mai târziu și acum locuiesc cu noi – stau la povești de seară cu el. Totodată, e ca un bunic pentru băiatul meu”, continuă ea.

Schimbările din viața copilului: „Ne învață cuvinte în română”

Acesta a fost transferat la o grădiniță privată, unde educatoarea se întâmplă să știe rusă.

„E o grădiniță pentru români, nu există programe pentru ucraineni, dar educatoarea e din Republica Moldova și știe rusă, astfel că îl ajută cu acomodarea. E preferata lui.

Fiind mic, e ca un burete ce absoarbe informații, iar prin joc, îi e mai ușor să se integreze în noul colectiv, deși toți sunt străini.

A ajuns să învețe cuvinte în română și, uneori, spune ceva în ucraineană, ca la sfârșitul propoziției să vorbească în română, iar noi să nu înțelegem ce zice.

Știe cuvintele de bază și ne ajută pe partea de vocabular, în contextul în care și noi încercăm, la rândul nostru, să învățăm limba, dar la un nivel mai avansat, cu noțiuni de gramatică și așa mai departe”, descrie Julia.

Cu toate acestea, băiatul era vizibil trist la început.

„Plângea mult, era stresat din cauză că mergeam dintr-o parte în alta, fără să avem un loc pentru noi. Acum e fericit că are o casă. Grădinița e în română, dar e foarte benefică pentru el”, adaugă ucraineanca.

Impresiile Juliei despre Cluj: „Seamănă cu Odessa. E un oraș sigur cu oameni extrem de primitori”

În ceea ce o privește, e de părere că procesul de adaptare nu a fost unul cu multe provocări.

„Stilul de viață și orașul, în sine, e similar cu Odessa. Ambele sunt orașe europene dezvoltate.

Dincolo de acest aspect, e un oraș sigur, unde mă simt ca acasă, datorită oamenilor extrem de primitori pe care i-am întâlnit de când sunt aici”, susține Julia.

În Odessa a lucrat în domeniu IT împreună cu soțul ei.

„Eu am făcut o pauză, dar plănuiesc să mă angajez din nou”, indică ea.

Viața în orașul natal înainte de război era una liniștită, conform spuselor sale. Când nu lucra la birou, lucra de acasă, petrecea weekendurile cu familia și prietenii și, din când în când, mergea în vacanțe.

Acum că a izbucnit războiul și a fost nevoită să plece din țară, își petrece timpul liber făcând yoga cu o profesoară ucraineancă, venită tot la Cluj.

Copilul unei prietene, din spital în buncăr: „Vor să distrugă orice ne-ar putea ajuta sau conferi un trai decent”

Prietenii din Odessa o țin la curent cu situația de acolo.

„Nu mai e bombardat la fel de mult ca alte orașe, dar alarmele și sirenele continuă să se audă. Mi-au spus că e insuportabil să locuiești acolo.

Un copil de-al unei prietene se afla la spital pentru îngrijiri speciale, dar a trebuit să meargă de urgență într-un adăpost, fiindcă spitalele sunt ținta principală a rușilor. Vor să distrugă orice ne-ar putea ajuta sau conferi un trai decent”, explică ucraineanca.

Organizatoarea unui protest la Cluj

De aceea, a organizat un protest în Piața Unirii, unde s-au strâns aproximativ 100 de persoane, care au cântat melodii ucrainene de război și au strigat în cor că Rusia e teroristă.

„Scopul întâlnirii a fost de a vorbi despre Tratatul de la Geneva, care nu este respectat de ruși.

Actul vizează tratamentul prizonierilor de război, aspect de care nu se ține cont în prezent, din cauza faptului că rușii torturează soldații ucraineni, deși sunt obligați să se asigure că aceștia trăiesc în condiții decente”, a precizat Julia.

Astfel, a ridicat nivelul de conștientizare, sperând la remedierea situației.

„Mai mult de atât nu știu ce putem face, contează să fim și optimiști. Cu cât ne adâncim mai tare în gânduri, cu atât e mai rău”, adaugă ea.

Citește și VIDEO FOTO. Protest împotriva RĂZBOIULUI din Ucraina în Piața Unirii. ”Rusia este un stat TERORIST”

Gânduri despre război: „Vrem doar să ridicăm nivelul de conștientizare. E datoria noastră”

Se va întoarce în țară atunci când va simți că va putea trăi în siguranță. Trasând o paralelă, deși cele două țări sunt foarte similare pentru ea, e de părere că Ucraina e cu 10 ani în urma României, iar războiul a încetinit dezvoltarea țării sale natale.

„Nu îmi fac așteptări, așa că până când va fi posibil să mă întorc, îmi fac datoria de cetățean și dau vorba mai departe. Cred că e responsabilitatea tuturor ucrainenilor în acest moment.

Totuși, nu vreau să se înțeleagă greșit. Noi nu suntem invidioși că alții, românii, de exemplu, duc vieți liniștite. Prin ceea ce facem, aceste mișcări sau proteste, vrem doar să ridicăm nivelul de conștientizare. E datoria noastră.

Nu în ultimul rând, îi mulțumesc comunității pentru ospitalitate și răbdare. Românii luptă cot la cot cu noi și sunt de părere că victoria e de partea noastră, atât a ucrainenilor, dar și a românilor, pentru că s-au implicat și ne-au susținut de la bun început”, conchide Julia.

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Юлія, мати з дитиною з України, ховалася в Клужі з першого дня війни: «Україна відстала від Румунії на 10 років»

Юлія Головко – молода мама з Одеси, яка з першого дня війни разом із чоловіком, сином та батьками переховувалась у Клужі.

«Я так швидко пішла, що люди не встигли мобілізуватися. Ніякої допомоги на кордоні не було, жодних груп у Facebook, нічого”, – каже вона для Cluj24.

Вони проїхали через Республіку Молдова, першою зупинкою були в Яссах, де зустріли старшу пару, яка порадила їм оселитися в Клужі. Вони були шоковані всім, що відбувається, і, окрім порад і добрих слів, приймали їх, поки сім’я не роз’їхалася.

«Вони дуже хотіли нам допомогти. Ми сказали їм, що бачили кілька фотографій Клуж і закохалися в нього. Коли вони це почули, то з першої секунди нас підтримали, сказали, що це хороше місто з багатьма можливостями», – додає Юлія.

Щедрий житель Клужа запропонував їм дім: «Ми відчуваємо себе як вдома»

Так почалися пошуки, поки не знайшли оголошення про нерухомість у Facebook.

«Побачила квартиру в інтернеті. На даний момент я не сприймала все, що відбувається, я не усвідомлювала, що люди так охоче допомагають, і я навіть не думала про те, щоб жити десь безкоштовно, я наполягала на тому, щоб заплатити.

Але, зрештою, ми зустріли чоловіка на ім’я Раду, який запропонував нам – безкоштовно, через програму 50 + 20 – будинок у районі Буне Зіуа. Вона не була зайнята і воліла передати його родині в Україні безкоштовно, ніж залишити собі, не користуючись ним.

Він живе поруч з нами, і його батько трохи знає російську, тому ми почуваємося як вдома, тому що іноді мої батьки, які приїхали пізніше і тепер живуть з нами, сидять з ним за вечірніми історіями. Водночас для мого хлопчика він як дідусь», – продовжує вона.

Зміни в житті дитини: «Він вчить нас слів румунською»

Його перевели в приватний дитсадок, де вихователька знає російську.

«Дитячий садок для румунів, для українців немає програм, але вихователька з Республіки Молдова, знає російську, тому допомагає з проживанням. Це його улюблене.

Будучи маленьким, він як губка, яка вбирає інформацію, і через гру йому легше влитися в новий колектив, хоч усі вони чужі.

Врешті-решт він вивчив слова румунською, іноді щось говорить українською, так що в кінці речення він говорить румунською, і ми не розуміємо, що він говорить.

Він знає основні слова та допомагає нам зі словниковим запасом, у контексті, коли ми також намагаємося вивчити мову, але на більш просунутому рівні, з поняттями граматики тощо», – описує Юлія.

Однак спочатку хлопець помітно сумував.

«Він багато плакав, був у стресі, тому що ми ходили з одного місця в інше, не маючи місця для себе. Тепер він щасливий, що має дім. Садочок румунською, але йому це дуже вигідно», – додає українець.

Враження Юлії про Клуж: «Схоже на Одесу. Це безпечне місто з надзвичайно гостинними людьми”

Щодо неї, то вона вважає, що процес адаптації не був складним.

«Стиль життя і саме місто схоже на Одесу. Обидва є розвиненими європейськими містами.

Крім того, це безпечне місто, де я почуваюся як вдома, завдяки надзвичайно привітним людям, яких я зустріла з тих пір, як я тут», — каже Юлія.

В Одесі разом із чоловіком працювала в IT-сфері.

«Я взяла перерву, але планую повернутися до неї», — вказує вона.

Життя в рідному місті перед війною було спокійним, каже він. Коли її не було в офісі, вона працювала вдома, проводила вихідні з родиною та друзями, а іноді їздила у відпустку.

Тепер, коли почалася війна і їй довелося покинути країну, вона проводить свій вільний час, займаючись йогою з українським викладачем, який також приїхав до Клужа.

Дитина друга, від лікарні до бункера: «Вони хочуть знищити все, що могло б нам допомогти чи дати гідне життя»

Друзі в Одесі інформують її про ситуацію там.

«Його не так сильно бомблять, як інші міста, але сигналізація та сирени все одно вмикають. Мені казали, що там жити нестерпно.

Дитина подруги була в лікарні для особливого догляду, але її довелося терміново відправити в бункер, тому що лікарні – головна ціль росіян. Вони хочуть знищити все, що могло б нам допомогти чи дати гідне життя», – пояснює українка.

Організатор протесту в Клужі

Тому вона організувала акцію протесту на Юніон-сквер, де зібралося близько 100 людей, які співали українські військові пісні та хором кричали, що Росія – терорист.

«Метою зустрічі було говорити про Женевський договір, який не дотримується росіянами.

Закон стосується поводження з військовополоненими, яке наразі не береться до уваги через те, що росіяни катують українських солдатів, хоча вони зобов’язані забезпечити їм гідні умови», – сказала Юлія.

Таким чином вона підвищила рівень обізнаності, сподіваючись виправити ситуацію.

«Крім того, я не знаю, що ми можемо зробити, важливо бути оптимістом. Чим глибше ми заглиблюємося в думки, тим гірше», – додає вона.

Читайте також ВІДЕО ФОТО. Протест проти ВІЙНИ в Україні на площі Юніон. „Росія – ТЕРОРИСТИЧНА держава”

Думки про війну: «Ми просто хочемо підвищити обізнаність. Це наш обов’язок”

Вона повернеться до країни, коли відчує, що зможе жити безпечно. Проводячи паралель, хоча для неї ці дві країни дуже схожі, вона вважає, що Україна на 10 років відстала від Румунії, а війна загальмувала розвиток її рідної країни.

«У мене немає жодних очікувань, тому поки не з’явиться можливість повернутися, я виконую свій громадянський обов’язок і поширюю інформацію. Я вважаю, що зараз це відповідальність усіх українців.

Однак я не хочу, щоб це неправильно зрозуміли. Ми не заздримо, що інші, румуни, наприклад, живуть мирно. Через те, що ми робимо, ці рухи чи протести, ми просто хочемо підвищити обізнаність. Це наш обов’язок.

Нарешті, я дякую громаді за гостинність і терпіння. Румуни борються з нами пліч-о-пліч і я вважаю, що перемога на нашому боці, як українців, так і румунів, тому що вони підключилися і підтримали нас із самого початку», – підсумовує Юлія.