Connect with us

EDUCATIE

FOTO. Idei de afaceri ale studenților clujeni la Demoday 2024. Brățară care calculează poziția purtătorului aflat într-un club

Publicat


idei studenti

DemoDay, evenimentul care reunește tineri studenți cu idei antreprenoriale îndrăznețe, a avut loc la Casino – Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca, la eveniment fiind prezenți studenți din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), dar  antreprenori, investitori și profesioniști locali.

Evenimentul a debutat cu un scurt discurs din partea fiecărui jurat. iar aceștia au punctat importanța celor implicați în a primi o recenzie din partea unor oameni din domeniu, vorbind, de asemenea, despre participărea la o astfel de experiență indiferent dacă sunt sau nu câștigători.

Tinerii talentați, cu idei geniale

Prima echipă care și-a expus ideea de afaceri a fost Fibonacci Quick Maths. Acestă idee pune la dispoziție materiale online pentru a ajuta tinerii care au probleme cu matematica, astfel că proiectul își propune să faciliteze înțelegerea acestei materii.

A doua echipă care a și-a prezentat ideea a fost StayOnTop. Această aplicație oferă extracție de preț bazată pe tehnologie AI. Prin urmare clienții pot găsi mai ușor prețuri accesibile.

A treia echipă care și-a prezentat munca, a fost echipa Led-Up. Membrii acesteia au dezvoltat un prototip, sub forma unei brățări, care calculează poziția purtătorului dintr-un club.

Așadar, dacă fiecare brățară calculează poziția purtătorului se pot crea jocuri de lumini între brățările participanților. Echipa cu numărul patru, Li Vero, a prezentat un proiect în care membrii echipei, își propun printr-o simulare virtuală, să analizeze și să îmbunătățească liniile de producție.

Echipa 5, ParkFind, dorește ca aplicația lor să rezolve problema găsirii unui loc de parcare în orașele mari.

A șasea echipă a creat BrightBox. Practic, prin proiectul lor oferă un kit de materiale practice care să faciliteze înțelegerea aspectelor tehnice.

Echipa 7, Ponnect, vine cu o idee pentru studenți. Prin proiectul lor, cei de la Ponnect vor să combată stilul de viață sedentar al studenților. Prin această aplicație studenții pot descoperi noi hobby-uri și să cunoască alți studenți cu interese comune.

Echipa cu numărul 8, RePet, a creat un coș de gunoi care fărâmițează sticlele introduse, iar mai apoi materialul rezultat este trimis instituțiilor de specialitate.

Următoarea echipă, Rock Robotics, prin proiectul lor, propune construirea prin roboți a pereților caselor modulare. Penultima echipă, SolarGuard, vine cu un software inteligent care ajustează consumul energetic din casă. Practic, energia solară este transformată din curent continuu în curent alternativ, care poate fi utilizat în locuințe.

Ultima echipă, Shoby Industries, au devoltat un proiect prin care să măsoare calitate aerului într-un mod foarte accesibil printr-un cansat, un mini satelit în interiorul unei doze care măsoară calitatea aerului.

Premiile acordate

După ce echipele participante și-au expus ideile, a avut loc festivitatea de premiere. Premiul publicului a mers către Fibonacci Quick Maths. Premiul special din partea juriului la adjudecat echipa Ponnect. Pe podium s-au aflat cei de la Rock Robotics, pe locul al treilea, locul al doilea a fost revendicat de Shoby Industries, iar locul întâi, și câștigătorii premiului în valoare de 5000 de euro au fost cei din echipa BrightBox.

Evenimentul a avut menirea să servească ca o punte de lansare pentru tinerii care doresc să fie viitori antreprenori. ,,Suntem un mini incubator, un puls care îi face pe studenți să crească o dată cu ideile lor”, a declarat Maria Alexandra Pop, prezentatoarea evenimentului, pentru Cluj24.

Alexandru Ionuț Mocan

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate