Connect with us
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

FOTO. Filmări la o stână din Răchițele și la UNTOLD. Cel de-al treilea film din seria ”Pup-o, mă!”, proiectat la Cluj-Napoca

Publicat


afișul oficial

Cosmin Seleși, Alin Panc și Alexandru Pop au îmbrăcat din nou hainele lui Bică, Tică și Horică și revin pe marile ecrane cu cea mai nouă comedie românească – ,,Pup-o, mă! Ouăle, franceza și ardelenii”.

Filmul cu umor ardelenesc va avea premiera la Cinema ”Florin Piersic” din Cluj-Napoca vineri, 10 februarie, de la ora 20. Fanii filmului, care au văzut deja primele două părți sau cei care vor să descopere în premieră povestea lui Tică, Bică și Horică, vor putea să îi întâlnească live, în cadrul evenimentelor, pe actorii din film.

,,PUP-O, MĂ!” este singura trilogie cinematografică românească realizată după anii 1990 ce s-a bucurat de un succes fantastic. Primele două filme, ,,PUP-O, MĂ!” 1 și 2 au strâns milioane de urmăritori în cinematografe, la TV și pe platformele de streaming,  intrând rapid în categoria celor mai populare filme românești.

Despre comedia ,,PUP-O, MĂ!”

Tema centrală a filmelor ,,PUP-O, MĂ!” arată eforturile celor trei frați ciobani – Bică, Tică și Horică de a-și găsi fiecare câte o ,,mândră” cu care să se însoare. Dar nu oricum. O veche tradiție spunea că dacă o fată îți cade cu tronc, o duci la Ziua Lânii în comuna Răchițele din județul Cluj, o alergi și apoi o pupi.

Legenda spune că veți ramane toata viata împreună, ducând un trai îmbelșugat și lipsit de griji. În ultima parte a trilogiei, “PUP-O, MĂ! Ouăle, franceză și ardelenii”, e prezentată ultima șansă a lui Tică de a-și găsi o mândră de Ziua Lânii. Lucrurile se complică atunci când în decor intră un preot străin, o franțuzoaică feministă care vrea să împiedice în orice fel Ziua Lânii și trei domnișoare a căror drumuri le poartă până la stână.  ,,PUP-O, MĂ’’ este o idee PAPA Pictures.

,,În ultimii ani și nu numai a existat o fascinație pentru ardeleni sau pentru viața în Ardeal. Mulți se întreabă, poate, care este de fapt farmecul ardelenesc? De ce stârnesc atât de mult interes? Și am vrut să redăm traiul lor autentic, de la sat,  în cât mai multe nuanțe, caracteristica principală fiind umorul. PUP-O, MĂ! este prima serie de filme adevărată românească, este o trilogie transilvăneană!” – Alin Panc, producător și actor  ,,PUP-O, MĂ!“

Scene filmate în timpul festivalului UNTOLD

Scenele pline de umor sunt filmate în vara anului 2022, la o stână din satul Răchițele, din județul Cluj, într-un peisaj care redă în cel mai autentic mod experiența traiului ciobanilor de la munte. Însă surprizele nu se încheie aici. Doi dintre cei trei ciobani părăsesc liniștea stânii și află ce înseamnă distracția și energia festivalului UNTOLD.

Comedia ardelenească este regizată de Tudor Botezatu, iar scenariul este scris de Salex Iatma.  Din distribuție fac parte actori de teatru sau film precum Cosmin Seleși, Alin Panc, Alexandru Pop, Kristina Cepraga Goodwin, Damian Victor Oancea, Sorin Misirianțu și Alice Peneacă, dar și influenceri precum Ioana Grama și Maria Georgiana Vacariu sau Ines Stana. În precedentele filme, au jucat și actori celebri precum Constantin Cotimanis,, Florin Busuioc,  Cătălina Grama  și Lora.

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. 40 de metri cubi de DEȘEURI adunate din Someșul Mic, în zona Podului Porțelanului. Râurile NU sunt TOMBEROANE

Publicat

De

somes dupa curatenie (3)

După o săptămână de intervenții, angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj au finalizat lucrările de întreținere a râului Someșul Mic, în aval de Podul Porțelanului din Cluj-Napoca.

Acum zona este curată și scurgerea apei este asigurată, au anuțat pe pagina de Facebook angajații de la Apele Române Someș-Tisa.

somes inainte de curatenie (1)

somes inainte de curatenie (2)

40 de metri cubi de deșeuri adunate din Someșul Mic, în zona Podului Porțelanului. Râurile nu sunt tomberoane

Aceștia au îndepărtat 40 de metri cubi de masă lemnoasă și deșeuri menajere.

Așa arată acum zona:

somes dupa curatenie (1)

somes dupa curatenie (2)

„În această perioadă, colegii noştri continuă operațiunile similare pe Canalul Morii, în zona limitrofă Parcului Sportiv Iuliu Hațieganu și pe malul stâng al Someșului Mic, în amonte de Podul Horea.

Prin execuția acestor lucrări, retragem vegetația, dezvoltată abundent și inadecvat în albie, pentru asigurarea secțiunii de scurgere a apei.

Nu în ultimul rând, ne dorim să oferim comunității râuri îngrijite, pentru a ne bucura cu toții de această oportunitate, a unui curs de apă în proximitate”, arată cei de la Apele Române Someș-Tisa.

Aceștia le reamintesc riveranilor că locul deșeurilor e în spațiile special amenajate și că râurile nu sunt tomberoane.

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujean care făcea CONTRABANDĂ cu țigări, reținut de polițiști. Peste 21.000 de țigarete netimbrate, INDISPONIBILIZATE

Publicat

De

tigari contrabanda (3)

Peste 21.000 de țigarete netimbrate, precum și un autoturism folosit la transportarea lor, au fost indisponibilizate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminaliții Economice, în cadrul unei acțiuni de flagrant, dar și a două percheziții domiciliare efectuate.

În urma probatoriului administrat, un bărbat de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

Clujean care făcea contrabandă cu țigări, reținut de polițiști. Peste 21.000 de țigarete netimbrate, indisponibilizate

La data de 19 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminaliții Economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au organizat o acțiune de depistare în flagrant, pe DN1 C, a unui autoturism în interiorul căruia erau transportate țigarete netimbrate.

În urma controlului efectuat, în autovehicul au fost identificate 16.000 de țigarete, care nu aveau aplicat timbrul fiscal.

Percheziții la Dej

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție în municipiul Dej, atât la locuința bărbatului de 48 de ani, care se afla la volanul autoturismului în momentul opririi, dar și a unui alt bărbat, în vârstă de 44 de ani.

Perchezițiile au condus la identificarea și indisponibilizarea unui număr total de 5.069 de țigarețe.

În baza probatoriului administrat, pe numele bărbatului de 48 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

În cauză sunt efectute în continuare cercetări, sub aspectul infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Vamal.

Activitățile derulate au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Poliției municipului Dej.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

Foto: Arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

Un nou cutremur cu magnitudinea 4,9 a avut loc în Oltenia. S-a simțit și la Cluj

Publicat

De

Un cutremur cu magnitudinea 4,9 a avut loc în județul Gorj, luni după-amiaza. Seismul s-a simțit și la Cluj.

Potrivit Institutului Național de Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 16:02:17 și s-a produs în Oltenia, în județul Gorj.

Este vorba de un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,9 grade, produs la adâncimea de 16,1 kilometri.

Un nou cutremur cu magnitudinea 4,9 a avut loc în Oltenia. S-a simțit și la Cluj

Cutremurul s-a produs la 19km NV de Targu Jiu, 64km NE de Drobeta-Turnu Severin, 70km S de Hunedoara, 84km S de Deva, 94km E de Resita.

Cutremurul s-a simțit din nou și la Cluj, destul de bine. Mai mulți clujeni au scris asta pe rețele sociale.

În luna februarie, mai multe cutremure au avut loc la Gorj, iar două dintre ele, de intensitate mai mare au fost simțite și îm județul Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Incendiu la Pata Rât în Cluj-Napoca. Iară au luat foc DEȘEURILE

Publicat

De

pompieri incendiu bun bun

Pompierii clujeni au fost solicitați luni după amiaza la un incenduiu care a izbucnit la vechea rampă de deșeuri de la Pata Rât.

Echipajele ISU Cluj intervin în zonă.

Revenim cu amănunte.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax