Connect with us

CULTURA

FOTO. Evenimente de WEEKEND la Cluj-Napoca. Caniculă, teatru, concerte și FOTBAL

Publicat


canicula termometru pixabay

Foc și pară se anunță în acest weekend la Cluj-Napoca. De preferat ar fi să stați în casă la răcoare sau într-o piscină. Dar dacă, totuși, vă ard tălpile să ieșiți din casă, aveți o ofertă interesantă de petrecut timpul liber.

Vineri, 12 iulie, de la ora 19.30, sunteți așteptați la Cinema Dacia unde va avea loc reprezentația cu piesa „Micul Prinț”, un spectacol pentru oameni mari.

FOTO. Evenimente de WEEKEND la Cluj-Napoca. Caniculă, teatru, concerte și FOTBAL

„Ochii sunt orbi. Limpede nu vezi decât cu inima.”

„O montare minimalistă, pentru oameni mari, care aduce la suprafață profunzimile celui mai citit text din literatura universală, într-o atmosferă sinceră și intimă. Decorul, costumele, scenografia sunt construite de cei mai mari creatori ai lumii teatrului, pe numele lor: spectatorii.

Laboratorul de creație: imaginația.

Mijloace: cuvântul, muzica și fantezia.

Cadrul: scena.

3 actori cu 3 instrumente îi poartă pe privitorii pe toate planetele vizitate de Micul Prinț, într-o poveste emoționantă presărată cu personaje comice și situații inedite, toate acompaniate de muzică live”, anunță organizatorii.

micul print

Sirius Dim, live la Yolka

De la ora 20.00, la Yolka, în Pța Unirii, îi puteți vedea live pe cei de la  Sirius Dim.

„Pregătește-te pentru o noapte uimitoare de melodii pline de suflet și melodii captivante de chitară, în timp ce Sirius Dim urcă pe scenă cu unele dintre propriile sale lansări și, de asemenea, cover-uri ale celor mai emoționante melodii”, au transmis organizatorii.

sirius dim

Sâmbătă, 13 iulie, de la ora 19.00 are loc Ziua Nord la Cotton Club Cluj.
„Prin acest eveniment ne dorim să conectăm oamenii cu natura din jurul nostru. Am ales trei locații cool pentru a prezenta cât mai complex și urban relația om-natură și unde ne situăm noi ca cetățeni responsabili în raport cu animalele sălbatice.

Vom îmbina cafeaua de specialitate cu arta vizuală pentru a prezenta cât de frumoasă este biodiversitatea, indiferent dacă e vorba de specii de plante sau animale.

Pentru cei interesați în a face un pas în plus pentru conservarea biodiversității, am pregătit o serie de discuții ținute de specialiști în domeniul animalelor sălbatice, care să accentueze rolul pe care noi, oamenii, îl avem în a susține fauna și flora din jurul nostru.

Vom încheia Ziua Nord cu muzică live și after-party, pentru a crea o asociere pozitivă între oameni, natură, cultură și modern”, spun organizatorii.

ziua nord

Dumnică, 14 iulie, e marea finală EURO 2024, între Spania și Anglia, așa  că  orice altceva pălește în fața ei.

euro 2024

Sursa/ Foto: Zile și Nopți

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate