FOTO. Doi oameni ai străzii salvați de la îngheț în a treia zi de Crăciun, după intervenția lui Alin Tișe și Poliției Locale

Doi oameni ai străzii, un bărbat și o femeie, care se adăposteau de mai multe zile în Pasajul Gării din Cluj-Napoca, au fost preluați și duși într-un adăpost al Primăriei, în seara de 27 decembrie, a treia zi de Crăciun.

Cei doi riscau să moară de frig, în contextul temperaturilor scăzute și al viscolului instalat după Crăciun, conform novacescu.ro.

Analistul clujean Ion Novăcescu, colaborator al Cluj24, a relatat cum în zilele de dinaintea Crăciunului, a trecut prin pasajul Gării, către Dedeman, cu mers grăbit pentru treburile și urgențele sale.

”Cu coada ochiului am văzut doi oameni, bărbat și femeie, așezați pe cimentul rece din pasajul cel lung, ca un tunel.

Acești oameni erau murdari. Și păreau a fi și alcoolizați.

I-am lăsat în urmă, ca pe două nimicuri, având gând doar la problemele mele importante.

În ziua de Ajun am trecut din nou pe acolo. Cei doi erau în pasajul scurt, către Dedeman, lângă ieșirea din stânga către primul peron.

Acolo-i un curent și-o întunecime care te îngheață. M-a luat cu fiori. De parcă aș fi fost azvârlit într-o peșteră.

Bărbatul cu barbă, îmbătrânit înainte de vreme, stătea jos, înfășurat într-o pătură”, a arătat Novăceascu.

”Când am trecut pe lângă el, în ziua de Ajun, bărbatul avea ochii închiși. Nu se mișca. Părea amorțit de frig. Și zdrobit. De vremurile ce orânduiseră o placă de beton pe el.

Femeia, în schimb, era în picioare și era tare agitată. Avea pe ea doar un pulovăr și-o vestă din fâș. Sleioasă! Jegoasă!

Deși eram îmbrăcat gros, curentul de acolo m-a tăiat felii, provocându-mi fiori reci.

Mi-am grăbit pașii, ca să mă îndepărtez. De ei și de existența lor în lumea mea. Și-a noastră.

Deodată! Când să urc către lumină, am auzit urletul femeii.

O dată. De două ori. Și încă o dată. Crunt! Sfâșietor!

Era un vulcan cu lavă de durere. Cu deznădejde. Cu neputință. Și cu dorință de evadare.

Am mai auzit un urlet, ca acesta. A fost al Maiei. Cățelușa și puiul meu, atunci când și-a dat sufletul în brațele mele.

Însă, strigătul acesta de disperare nu m-a oprit din goana pentru interesele mele.

Era seara de Ajun!

Iar eu și ai mei aveam griji și priorități mult mai importante. Decât starea acelor prăpădiți care, ”sigur, și-o făcuseră cu mâna lor”.

Voiam colindători și să mergem la colindat.

Vibrația urletului bietei femei s-a preschimbat însă într-un burghiu, care mi s-a înfipt în inimă. Răsucindu-se lent până și tot mai adânc, până a făcut o gaură micuță-n armura de gheață înnegrită.

În Noaptea de Ajun a Crăciunului anului de grație 2025, am primit colindători și-am fost la colindat până pe la trei dimineață.

Colindele, poveștile, discuțiile faine, oamenii veseli, tineri și frumoși, precum și clinchetul paharelor nu au putut stinge ecoul groazei și-al disperării.

În ziua de Crăciun

La prânz! Le-am rugat pe soție și pe fetele mele să încălzească și să pregătească două porții de mâncare. Eu am pus, într-un pet, câteva sute de grame de țuică.

M-am urcat în mașină și m-am dus în pasajul Gării.

Pe bărbat l-am găsit în hipotermie. Tremura rău și era învinețit. M-am temut că-i va ceda inima.

Femeia era în picioare, lipită de zid. I-am dat ei mai întâi caserola cu sarmalele fierbinți, spunându-i să le mănânce chiar dacă o frig.

Cu bărbatul a fost mai greu.

A trebuit să îngenunchez (de la înălțimea mea de doi metri), ca să-l pot hrăni puțin.

A putut mânca doar două sarmale, fiindcă nu putea înghiți din cauza hipotermiei. I-am deschis pet-ul cu țuică și i-am dat câteva înghițituri. Și-a revenit puțin.

Ca să-mi poată spune, șoptit, cu buzele învinețite și tremurânde, rugămintea sa:

„Te rog, adu-mi o pătură, ca să aibă și ea în ce se înveli. Astă noapte m-a lăsat doar pe mine să pun pătura asta pe mine, împăturită în două. Și a suferit toată noaptea de frig.”

De când am coborât în pasaj, cu mâncarea, am intrat în ringul de box cu Dumnezeu. Cel care mă dezmorțea din înghețul meu, mângâindu-mă cu croșee.

Ca să mă trezesc! Să îngenunchez. Și să mă smeresc.

M-am întors rapid acasă.

Soția și fetele au pus în portbagaj: două hanorace îmblănite. Unul al Danei, celălalt al meu. Căciuli, pulovere și bluze groase, ciorapi și ghete îmblănite. Eu am pus o pătură maro-gălbuie și-o pereche de mănuși.

Și-am dat să plec către gară. Când, mi-am adus aminte de salteaua pe care, de 20 de ori până atunci, am vrut să o duc la gunoi și, mereu, m-a oprit o mână nevăzută”, a precizat analistul clujean.

Potrivit acestuia, când a observat că a venit gerul, și-a rugat fata cea mică să vină cu el, ca să îl ajute să ducă salteaua din stradă până-n pasaj.

”Când am așezat salteau, lângă perete, pe cimentul pasajului cel lung, s-au petrecut două lucrări care-mi vor fi mereu în suflet.

Femeia s-a aruncat, pe spate, pe saltea, râzând și spunând: „O să pot dormi la noapte și n-o să mai îngheț”.

Iar din ochii Danei au izvorât boabe de Lumină.

Am îmbrăcat-o pe femeie în hanoracul îmblănit. Bărbatul și-a pus pe cap căciula și-n mâini mănușile. A zâmbit împlinit. Mi-a mulțumit și de petul cu apă, pe care mi-l ceruse și pe care am încălzit-o.

I-am lăsat acolo, în ziua de Crăciun.

Seara, pe la 10, am revenit la ei. Femeia dormea pe saltea. Bărbatul o veghea. I-am spus să se așeze și el pe saltea și să se încălzească, lipiți și acoperiți.

Mi-a spus că o lasă pe ea să doarmă, că lui îi este bine pe puloverele puse pe beton. I-am lăsat acolo. În pasaj. Singuri! În Noaptea rece de Crăciun.

Punând doar o saltea, ca barieră, la hotar.

A doua zi de Crăciun am revenit la ei, alături de Florina, fata mea cea mare. Cei doi ne-au furnicat sufletul spunându-ne că alți oameni au aruncat cu apă rece pe ei, în alte zile, ca să-i alunge de acolo.

Apoi am plecat. Încătușat la mâini și-n faptă de frică, slăbiciune și neputință.

Era a doua seară de Crăciun. Și eu eram ca toți hangii și toți cei aranjați din Bethleem.

Zilele… și cele de Crăciun… trec repede și ușor.

Baiul e cu nopțile care ți se scurg greu în locuința încălzită.

Apel la Tișe și Boc

A treia seară de Crăciun la ora 18,15, a mers, alături de soție, în pasajul Gării din Cluj unde cei doi dormeau pe saltea. (…)

Ion Novăcescu a explicat cum, la orele 18,43-18,45  i-a scris, pe WhatsApp președintelui Consiliului Județean Cluj, trimițându-i o fotografie cu cei doi amărâți oameni ai străzii, refugiați de mai multe zile în pasajul Gării din Cluj Napoca, pe care l-a rugat să îl roage la rândul său pe primarul Emil Boc să-i primească pe cei doi în adăpostul Primăriei.

Peste 4 minute, Alin Tișe i-a transmis reacția imediată a șefului Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean: „La 19,30 vor fi luati de Poliția Locala și duși într-un adăpost !”