EDUCATIE
FOTO. De Ziua Tineretului – 2 Mai – un nou monument în Cluj-Napoca
Clujul este orașul cu cele mai usturătoare prețuri, dar este și un oraș al monumentelor. Unele frumoase, unele bizare, altele de-a dreptul nereușite. Nu trebuie să fii vreun exeget, critic de artă să îți permiți să afirmi că statuia lui Avram Iancu ca monument e un amestec nereușit de artă modernă cu o imitație de sculptură țărănească care îl reprezintă pe crăișorul frumos și tragic al munților cu un cap diform și hâd, pe un trup disproporționat, cu un paloș care se folosise cu o mie de ani in urmă pe vremea cavalerilor teutoni, sau mă rog, mai aproape de timpurile noastre, cu o lopată de cricket.
”Stâlpii împușcați” din centrul Clujului din Piața Unirii, în proximitatea eternului neamenajat Hotel Conti, se dorea o închinare în memoria eroilor împușcați la Revoluția din Decembrie 1989. Niște pari strâmbi de care cu siguranță nici pictorul Lucian Matiș, nici actorul Călin Nemeș (împușcați în acele evenimente) nu sunt foarte mândri din Lumea de Dincolo.
Parc pentru copii
Recent este semnalat un alt monument bizar în Parcul Babeș, pardon, ”Iuliu Hațieganu”, după numele celui care a donat teren din averea proprie pentru sport și recreere copiilor și tinerilor.
În acest parc era amenajat un foarte frumos loc de joacă pentru copii. Inițial cu aparate din lemn, foarte prietenoase care din păcate au fost înlocuite, fără a fi fost stricate, prin niște chestii din tablă și plastic așa cum sunt și prin alte colțuri înghesuite ale orașului (pentru a închide gura cârcotașilor că nu sunt locuri de joacă prin muncipiul de cinci stele).
Sigur că prezența copiiilor deranjează și este mai comod să fie mai multă liniște așa că, în prezent, au fost demontate și tăblăria și plasticele.
Au rămas niște stâlpi destul de asemănători cu stâlpii împușcați din centru și cu ocazia Zilei Tineretului, 2 Mai, poate fi declarat ca un monument în memoria locurilor de joacă și promenadă pentru copii și tineri. Nu este mai urât decât altele prin oraș.
După cum se poate vedea monumentul are și o utilitate practică. Copiii și tinerii se pot învârti în jurul acestor stâlpi de plastic.
Bani pentru alte proiecte
În jurul lor se pot învârti și aceia care din grămada mare de bani care se adună la Universitatea ”Babeș Bolyai”, cea mai mare din țară atât ca număr de studenți cât și ca și secții, la Consiliul Județean Cluj, unul din cele mai mari și bogate județe din România, la Primăria Cluj-Napoca, nu chiar cel mai sărac oraș, deci, din toate aceste purcoiae de bani nu s–a reușit achiziționarea unui teren pe care să se facă un nou și mare Parc sportiv. Un privat a reușit cumpărarea terenului Carbochim pentru a face un super mall etc.
Doctorul Iuliu Hațieganu a reușit să doneze un asemenea teren din averea proprie! Cei care conduc instituțiile publice nu s-au îndurat din banii noștri să facă un asemenea parc .
La poluarea și stresul de acum, numărul de studenți și IT-iști condamnați la muncă statică ar fi mult mai mare nevoie ! În plus ni se pare că toate construcțiile care s-au ridicat în Parcul ”Iuliu Hațieganu” sfidează testamentul marelui doctor.
Până la problemele juridice să rămânem la cele estetice și… de omenie. De drag de oameni, de sport și copii.
În Parcul Babeș, ”Iuliu Hațieganu”, se inaugurează azi ”Monumentul Ruinelor Parcurilor de Joacă și Promenadă”. Cui i se datorează monumentul? Ministerului Educației, Universității ”Babeș-Bolyai”, Consiliului Județean, Primăriei, Clubului sportiv municipal ”U” Cluj, Direcției Județene pentru Protecția Copilului, Fundației Soros, UDMR-ului?
Monumentul există și poate fi ”admirat”. Spre rușinea noastră, a tuturor.
Mihai Moldovan
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






