EVENIMENT
FOTO. Cum a ajutat un polițist din Turda un motociclist ceh al cărui prieten a avut un accident.
Un cetățean ceh a transmis un mail de mulțumire despre profesionalismul și empatia unui polițist rutier din Turda, agent șef principal Mircea Bența.
”La începutul lunii iulie, domnul Svec, alături de un prieten de-al său, de asemenea cetățean ceh, tranzitau zona municipiului Turda cu motocicletele, însă la ieșirea din oraș s-a produs un accident rutier, iar prietenul acestuia a fost preluat de urgență de echipajele medicale și transportat la spital.
I-a găsit cazare
Necunoscând orașul, limba română sau chiar procedurile legale într-o astfel de situație, domnul Svec a fost ajutat de colegul nostru.
După cum am aflat acum, Mircea l-a sprijinit cu identificarea unei unități de cazare, iar în zilele care au urmat evenimentului rutier, cu obținerea informațiilor legate de starea medicală a prietenului lui, transferat ulterior la un alt spital din județ și cu toate informațiile de context care i-au fost necesare”, arată IPJ Cluj.
Conducerea IPJ Cluj i-a mulțumit, de asemenea, polițistului turdean pentru modul în care a gestionat situația, pentru dedicare, efort și atitudine.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






