EVENIMENT
FOTO. Crin Antonescu la Cluj: Susținerea mea de către conducerea PSD a fost impecabilă
Candidatul la președinție din partea Alianței ”România Înainte”, Crin Antonescu, consideră că susținerea sa de către conducerea centrală a PSD și a conducerilor locale a fost, până acum, impecabilă.
Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, la finalul mitingului din Piața Unirii, că inclusiv președintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a însoțit la mai multe evenimente electorale.
”Susținerea mea de către conducerea centrală a PSD și a conducerilor județene a fost, până în prezent, impecabilă.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut declarații declarații nete, tranșante. A fost alături de mine la Târgoviște, la Suceava, în județul Prahova.
În plus, prezența dlui profesor Dîncu este emblematică pentru PSD și mă onorează, nu simțeam nevoia să existe și altcineva de la PSD alături de mine”, a spus Antonescu.
Pe de altă parte, candidatul la prezidențiale a precizat că are deplină încredere în liberalii de la PNL Cluj în campania electorală, mai ales că au făcut din Cluj un model de avangardă.
”Astfel de oameni nu trebuie să îmi promită mie că mă susțin. Ei interesul și experiența și raționalitatea politică să înțeleagă că tot ce a însemnat dezvoltarea României până acum nu poate fi riscată”, a precizat Crin Antonescu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







