Connect with us

ACTUALITATE

FOTO. Conferință – premieră a doctoranzilor și post-doctoranzilor romi din UBB Cluj-Napoca

Publicat


tigani ubb 4

Doctoranzii și post-doctoranzii romi de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca au organizat, vineri, la Facultatea de Istorie și Filosofie prima conferință științifică ”Romii – conviețuire, cunoaștere, conștientizare”, la care au participat lideri ai romilor, dar și cadre universitare ale UBB. 

Acest eveniment științific a avut loc în contextul apropiatei celebrări a Zilei Minorităților Naționale din România de pe data de 18 decembrie.

”Rezultat al cercetărilor desfășurate de doctoranzii și post-doctoranzii romi, conferința a fost axată pe o tematică amplă și variată, după cum urmează: patrimoniu cultural material și imaterial în comunitățile de romi, rolul și implicarea mediatorului școlar în activitățile educaționale din comunitățile de romi, rolul și poziția femeii rome în comunitate, judecata în cazul familiilor de romi gabori, căsătoriile mixte, impactul pandemiei de Sar Cov-2 asupra actorilor sistemului educațional din ciclul primar cu referire la comunitățile de romi, metode de pastorație în relația cu etnicii romi, importanța muzicii de fanfară în cadrul patrimoniului etnografic al romilor, identitate și reprezentare în comunitățile de romi, meșteșugurile romilor, precum și a altor elemente care evidențiază identitatea etnică, tradițiile și tezaurul cultural al acestei comunități”, a transmis liderul Partidei Romilor Pro-Europa Cluj, Aurel Roșianu, prezent la manifestare.

Conferința a avut un caracter de premieră prin faptul că este prima dată când în centrul universitar clujean are loc o conferință științifică axată integral pe problematica istoriei, culturii și tradițiilor comunității rome.

tigani ubb 1

tigani ubb 2

tigani ubb 3




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate