Connect with us

CULTURA

FOTO. Chematul la nuntă în satele clujene, un obicei păstrat până în ziua de azi

Publicat


În satele din județul Cluj, nunțile erau evenimente de mare însemnătate, organizate cu grijă și respect față de tradiție. Odată încheiat postul, începerea sezonului nunților era marcată de un ritual aparte: chematul la nuntă.

Această datină, păstrată mai ales pe Valea Someșului Mic și în satele de munte, transforma invitația la nuntă într-un adevărat spectacol al comunității.

În satele de pe Valea Someșului Mic, sâmbăta, doi feciori numiți „colăcari” și două chemătoare străbăteau satul pentru a invita oamenii la nuntă. Îmbrăcați de sărbătoare, aceștia purtau cu ei bote împodobite cu panglici colorate, busuioc și colaci mari, simboluri ale belșugului și ale norocului în căsnicie.

Ajunși la fiecare gospodărie, ei ziceau:

„Noi în casă am intrat,

Pă scaun ne-am așezat,

Cuvântu’ nu ni l-am dat!

Di pă scaun ne-om scula

Șî cuvântu’ ni l-om da,

Că ne-o trimăs mnireasa,

Mnireasa șî mnirile,

Pă la tăte căsâle,

Să facă bine să vie,

Mâine, la-a lor cununie!

Mnireasa îi floare-aleasă,

Mâine să duce de-acasă,

O trecut gradu’ cu stini

Și să duce la străini…”, se arată pe pagina Tradiții clujene.

Această invitație simbolică era un semn de respect față de comunitate, iar cei invitați primeau vestea nunții cu bucurie, pregătindu-se să participe la marele ospăț.

Chematul călare în satele de munte

Dacă în zonele de câmpie invitațiile se făceau pe jos, în satele de munte ale județului Cluj, chemarea la nuntă era și mai spectaculoasă. În joia dinaintea nunții, tinerele neveste porneau călare prin sat, pe cai frumos împodobiți, purtând cu ele coșărci și desagi. În schimbul invitației, sătenii ofereau produse pentru ospăț: găini, carne afumată, brânzeturi, ouă, făină, cartofi și varză.

Cei care dăruiau găini le trimiteau la casa mirelui sâmbătă dimineața, contribuind astfel la pregătirea mesei festive.

Un obicei încă viu

Deși timpurile s-au schimbat, tradiția chematului la nuntă a fost păstrată în unele zone ale județului. Astfel de obiceiuri rămân vii prin eforturile comunităților locale, oferind o legătură prețioasă cu trecutul și valorile autentice ale satului românesc.

Foto: Chematul la nuntă – Mărișel, jud. Cluj/Arhiva CJCPCT Cluj – reconstituire realizată în anul 2020 de Asociația „Mărișana”




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate