Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Cadouri pentru 300 de copii în campania ”Dăruind vei dobândi”. Au contribuit Grădinița și Școala Panda și Parohia Sălișca 

Publicat


whatsapp image 2021 12 24 at 13.50.55

Printre planuri de vacanță, liste de cumpărături, bagaje pline de bunătăți, copiii, părinții și profesorii Grădinițelor Panda și ai Școlii Panda din Cluj-Napoca au găsit răgazul de a se îndrepta și spre copiii care, în aceste zile de sărbătoare, nu se pot bucura de căldura unei familii iubitoare. Așadar, pentru că nimic nu se compară cu bucuria de a dărui și de a face fericiți cât mai mulți copii defavorizați, am continuat Campania umanitară ”Dăruind vei dobândi”.

Acțiunea de mare anvergură a urmărit donarea de alimente, de îmbrăcăminte, de rechizite școlare, de jucării, de obiecte electrocasnice unui număr de peste 300 de copii, aflați la Centrul de plasament Gherla, la Preventoriul TBC de la Ilișua (județul Bistrița-Năsăud), la Centrul de plasament  Beclean și la Mănăstirea Piatra Fântânele (județul Bistrița-Năsăud).

whatsapp image 2021 12 24 at 13.50.55 (1)

La această acțiune care s-a întins pe durata a trei săptămâni, am fost sprijiniți de tineri voluntari inimoși și entuziaști, coordonați de neobositul preot Vlad Cristian Todoran (parohia Sălișca, județul Cluj). Am reușit, prin donații consistente, să aducem un strop de lumină pe fețele și în inimile copilașilor abandonați sau aflați în familii cu o situație materială precară.

Mică bucurie de Crăciun

,,Cred că nimic nu poate fi mai dureros decât sentimentul abandonului, al lipsei apartenenței la o familie, mai ales acum, în preajma Sărbătorilor, când totul în jur este impregnat de ideea de uniune, de regăsire, de căldura din sânul familiei. Ajutați de Dumnezeu și, atât cât putem, de noi, ne dorim ca acești copii cu o soartă nedreaptă să aibă o mică bucurie acum, la Crăciun”, a declarat profesoara Melania Ștefan.

whatsapp image 2021 12 24 at 13.50.55 (2)

,,După o astfel de experiență, te încearcă sentimente puternice de bucurie, că ai reușit, pentru scurt timp, e drept, să aduci un zâmbet pe fețele întristate ale copiilor, dar, în același timp, nu poți să nu te revolți când constați că acestor copii, și așa nefericiți, le sunt alocați 13 lei pe zi, pentru hrană. Doamnele asistente, doamnele îngrijitoare fac minuni, sunt îngerii lor păzitori și încearcă să suplinească lipsa brațelor mamei. Vii bulversat, răvășit, cu gândul doar la ce poți face să le schimbi puțin viața, să le fie ceva mai bine în viitor”, a adăugat profesoara Ramona Târnăvean.

Gesturi mici

whatsapp image 2021 12 24 at 13.50.46

Comunitatea Panda își propune ca astfel de acțiuni să aibă loc pe tot parcursul anului și împreună să lupte cu bucurie pentru cei din jur, pentru binele comun, renunțând la interesele personale, așa cum susține și preotul Vlad Todoran.

”Dacă oferim cu iubire necondiționată o parte din timpul nostru, din puținul sau din multul pe care îl avem celor ce sunt în necaz, cu siguranță, drumul spre mântuire, spre salvarea noastră ca oameni va fi mult mai ușor. Nu trebuie să facem fapte eroice, răsunătoare, ci prin gesturi mici, prin daruri modeste, putem contribui la fericirea celorlalți”, a spus preotul.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 

whatsapp image 2021 12 24 at 13.50.55 (3)

 

whatsapp image 2021 12 24 at 13.50.55




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate