EVENIMENT
FOTO. Autotren cuprins de flăcări! Pompierii au intervenit de urgență lângă Turda
Un incendiu violent a izbucnit miercuri seară pe autostrada A3, în apropiere de Turda, distrugând aproape complet un autotren aflat în mers pe sensul Turda–Gilău. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă cabina și o parte din remorcă au fost mistuite de flăcări.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Cluj, apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 23.00, iar la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda.
„Flăcările s-au manifestat generalizat, afectând cabina și o parte din remorcă. Forțele noastre au acționat folosind două autospeciale și au stins incendiul în limitele găsite”, au precizat reprezentanții ISU.
Cauza probabilă: o defecțiune electrică la motor
Primele verificări arată că incendiul ar fi pornit din compartimentul motor, cel mai probabil din cauza unei defecțiuni electrice.
Din fericire, nu au existat victime. Pagubele materiale sunt însă considerabile, cabina autotrenului fiind distrusă aproape complet de incendiu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






