ACTUALITATE
FOTO. Autocar oprit pe DN1, plin de nereguli. Amenzi de 14.000 de lei și vehicul imobilizat la Poieni
Un autocar care efectua transport de persoane pe ruta Oradea – Cluj-Napoca a fost oprit în trafic de polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, luni, 21 octombrie a.c., în jurul orei 17:40, pe DN1 – E60, în comuna Poieni.
Verificările desfășurate în cadrul unei acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere au scos la iveală mai multe nereguli grave privind respectarea legislației din domeniul transportului de persoane.
Amenzi pentru firmă și șofer
În urma controlului, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale atât societății de transport, cât și conducătorului autocarului, un bărbat de 59 de ani.
Compania a fost amendată cu 5.000 de lei pentru lipsa verificării tahografului, în timp ce șoferul a primit o amendă similară, de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007, referitoare la perioadele de conducere, pauze și odihnă.
Autocar fără RCA
Pe lângă aceste nereguli, polițiștii au constatat și lipsa unei asigurări RCA valabile, fapt sancționat cu 2.000 de lei.
În total, valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la aproximativ 14.000 de lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 37/2007, Legii nr. 132/2017 și H.G. nr. 984/2005.
Autocarul, imobilizat până la remedierea deficiențelor
Ca măsură complementară, polițiștii au dispus imobilizarea autocarului până la remedierea tuturor deficiențelor constatate.
„Inspectoratul de Poliție Județean Cluj reamintește operatorilor de transport obligația de a respecta toate normele legale privind siguranța rutieră și condițiile de efectuare a transportului de persoane, pentru protejarea vieții și integrității participanților la trafic”, a adăugat IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






