Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Armă găsită de polițiștii clujeni în timpul unor percheziții într-un dosar de furt calificat

Publicat


Percheziții la Cluj

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, împreună cu specialiști criminaliști, luptători SAS Cluj, jandarmi și polițiști ai IPJ Bihor, au pus în executarejoi, 4 septembrie, trei mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal de furt calificat.

Dosarul vizează furtul unor articole vestimentare și al sumei de 1.600 de lei, comis pe 30 august în localitatea Sâncraiu, prejudiciul total fiind estimat la peste 16.000 de lei.

Poliția a deschis încă un dosar penal pentru deținere ilegală de arme

Perchezițiile s-au desfășurat în Huedin, localitatea Săcuieu (județul Cluj) și localitatea Biharia (județul Bihor), având ca scop identificarea bunurilor sustrase și depistarea persoanei bănuite. În urma descinderilor, polițiștii au găsit probe relevante, iar într-una dintre locații a fost descoperit un pistol neletal, supus autorizării, deținut ilegal.

Ca urmare, pe lângă dosarul de furt calificat, a fost întocmit și un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută de Codul Penal.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a celor implicați.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate