EVENIMENT
FOTO/ Aproape 4.000 de persoane vaccinate la a doua ediție a Maratonului Vaccinării organizat de UMF Cluj-Napoca la BT Arena

La a doua ediție a Maratonului Vaccinării – Împreună pentru Cluj, care a avut loc în weekend la Cluj-Napoca, s-au vaccinat 3.889 de persoane, dintre care 450 cu prima doză. Evenimentul s-a desfășurat timp de trei zile și trei nopți, începând de vineri, 4 iunie, ora 16:00 şi până luni, 7 iunie, la ora 8:00.
La Sala Polivalentă BT Arena au fost amenajate 16 de cabinete de vaccinare, ce au asigurat un flux continuu, non-stop, pentru persoanele care au venit la rapel sau pentru cei care au dorit să se vaccineze cu prima doză a vaccinului Pfizer-BioNTech.
Cei aproximativ 350 de voluntari care s-au implicat în această acțiune au fost cadre didactice medici, medici de familie, asistenți, rezidenți și studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Dacă la prima ediție vârsta minimă a celor vaccinați a fost de 16 ani, acum s-au putut vaccina și copiii cu vârsta de peste 12 ani. Aceștia au venit la centrul de vaccinare din cadrul Maratonlui Vaccinării împreună cu un părinte sau cu tutorele legal, care a trebuit să își exprime acordul pentru vaccinarea minorului.
Rapel la alte centre
Persoanele care s-au vaccinat cu prima doză vor trebui să se adreseze pentru rapel altor centre de vaccinare în care se administrează vaccinul Pfizer-BioNTech.
„Încă un maraton de vaccinare de succes s-a încheiat cu satisfacția că am putut contribui la stoparea pandemiei și că le-am putut oferi acces facil la vaccinare tuturor celor interesați. Datorită organizării exemplare, procesul de vaccinare s-a desfășurat în condiții foarte bune și de această dată și fără incidente sau reacții adverse severe.
Chiar dacă nu am căutat să atingem un anumit număr de persoane vaccinate pe durata Maratonului, ne bucurăm că toți cei care ne-a trecut pragul au înțeles care este importanța vaccinării și s-au prezentat într-un număr mare.
Fiecare vaccin administrat reprezintă o victorie împotriva pandemiei și fiecare persoană care a venit să se vaccineze în timpul celor trei zile de maraton a fost primită cu bucurie și cu speranța că, pas cu pas, om cu om, vom reveni la normalitate.
Astfel, în paralel cu centrele de vaccinare amenajate de instituțiile administrative locale și județene, în care orice persoană se poate vaccina fără programare, am reușit să le oferim membrilor comunității clujene încă o posibilitate de vaccinare.
Le mulțumesc tuturor voluntarilor care, cu dedicare, entuziasm, empatie, responsabilitate și solidaritate, s-au dedicat acestei cauze.”, transmite prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Partenerii maratonului
Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Direcția de Sănătate Publică Cluj, Colegiul Medicilor Cluj, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Cluj și spitalele universitare din Cluj-Napoca și cu susținerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj, a Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj și a Grupării Mobile de Jandarmi „Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca, precum și a companiilor private clujene și a reprezentanților mass-media, care s-au implicat în promovarea evenimentului.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Șoferul vinovat de producerea cumplitului accident de la Viișoara nu avea voie să fie la volan. O femeie a murit nevinovată.

Detalii noi apar cu privire la teribilul accident care a avut loc luni seara în localitatea clujeană Viișoara. O femeie a murit, iar alte cinci persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital.
Potrivit polițiștilor clujeni, șoferul de 35 de ani, care este din județul Mureș, avea permisul de conducere suspendat.
Șoferul vinovat de producerea accidentului din Viișoara avea permisul suspendat
Una dintre victimele accidentului de la Viișoara, o femeie de 34 de ani, a murit la spital din cauza rănilor grave. Aceasta se afla la volanul celeilalte mașini implicate în accident.
Toate celelalte victime, inclusiv șoferul vinovat de producerea accidentului, au rămas internate în spital pentru îngrijirile medicale necesare.
Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, polițiștii au constatat că bărbatul din județul Mureș figura cu dreptul de a conduce suspendat.
În acest sens, cercetările sunt continuate pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea întregii stări de fapt și dispunerea măsurilor legale ce se impun.
Coliziune frontală
Teribilul accident a avut loc luni, în jurul orei 20.00, pe DJ 150, în afara localității Viișoara.
Conform primelor date, bărbatul de 35 de ani, care se deplasa din direcția Viișoara înspre Tritenii de Jos, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, intrând în coliziune cu autoturismul condus de femeia de 34 de ani, care circula din sensul opus de mers.
EDUCATIE
Protest al profesorilor din mediul preuniversitar și universitar, la Cluj-Napoca, miercuri. Rector UBB: „E un demers normal”

Sindicaliștii din învățământul clujean preuniversitar și universitar, vor protesta miercuri, 18 iunie, nemulțumiți de măsurile care se discută la Cotroceni, care îi vor afecta pe angajații din sistem.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au anunțat pentru miercuri proteste în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare. Membrii de sindicat vor purta semne distinctive – banderolă, ecuson – în timpul activităților desfășurate la locul de muncă.
Profesorii UBB Cluj s-ar putea alătura demersului
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Adrian Petrușel, a declarat marți, într-o conferință de presă, că se așteaptă ca și profesori din cadrul UBB să se alăture demersului.
„Protestele anunțate chiar pentru mâine nu sunt doar în preuniversitar, ci și Alma Mater s-a alăturat acestui demers, un demers normal. Sigur, ne putem aștepta și colegii din UBB să fie parte din acest demers”, a declarat rectorul UBB.
Sindicaliștii își exprimă totalul dezacord față de informațiile apărute în spațiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar.
Măsuri contestate de sindicaliști
În opinia sindicaliștilor, creșterea normei didactice de predare ar fi o decizie „iresponsabilă” întrucât cadrele didactice sunt deja supraîncărcate cu activități didactice și extrașcolare/extracurriculare, cu activități de formare continuă și cu sarcini administrative.
Totodată, coborârea pragului salarial în funcție de care se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană va determina eliminarea acestor drepturi pentru un număr semnificativ de salariați și va conduce la o scădere a puterii de cumpărare, care va afecta, în special, personalul de predare aflat la început de carieră, personalul didactic auxiliar și personalul administrativ.
Personalul didactic de predare este „profund neliniștit și revoltat” de propunerile care au apărut în spațiul public referitoare la modificarea statutului de titular în învățământ și la faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de 8 ore pe zi în unitățile de învățământ, mai transmit sindicatele.
„Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la finalizarea grevei generale din învățământ. Cu această ocazie, dorim să amintim clasei politice că încă mai sunt promisiuni neonorate, că salarizarea nemotivantă și neconformă cu importanța muncii prestate de către salariații din învățământ ține tinerii departe de acest sistem. Așteptăm să vă țineți promisiunile: atât din anul 2023, cât și din campaniile electorale de anul trecut și de anul acesta”, menționează sindicaliștii.
Sindicaliștii amenință cu greva
Conform acestora, există o stare de „profundă și justificată” nemulțumire în rândul personalului didactic de predare cauzată de faptul că nu s-au asigurat sumele pentru plata drepturilor câștigate în instanțele judecătorești, în condițiile în care au fost alocate doar fondurile pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 48/2022.
Cele trei federații sindicale atrag atenția că, în situația în care protestul de miercuri va fi tratat cu „indiferență”, iar viitorul Guvern va pune în practică propunerile de măsuri apărute în spațiul public care vor afecta salariații din învățământ sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest.
Ministrul Educației invită sindicatele la discuții
Ministerul Educației și Cercetării, Daniel David, a lansat o invitație pentru reprezentanții sindicatelor pentru marți la ora 17.
„Analizând motivele invocate, în această fază este vorba despre lucruri relevante (pe care ministrul Daniel David le-a susținut de la începutul mandatului său – ex.: măsuri care întăresc statutul social al poziției de profesor) în amestec, însă, cu unele zvonuri și interpretări eronate. Pentru a clarifica lucrurile și a porni cu toții de la o bază reală, reprezentanții celor trei sindicate sunt invitați pentru discuții la sediul ministerului, marți, 17 iunie 2025, ora 17:00”, a transmis Biroul de presă al Ministerului Educației.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare hidrologică Cod Galben, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a condițiilor hidrometeorologice existente, pentru intervalul 17 iunie, ora 12:00 – 18 iunie, ora 9:00.
Potrivit hidrologilor, în această perioadă se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, precum și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție, scrie Agerpres.
Fenomenele vizate se pot manifesta pe anumite sectoare de râuri din județele: Cluj, Alba, Bihor, Sibiu, Hunedoara, Suceava, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Vrancea și Buzău, precizează sursa citată.
De asemenea, probabilitatea și intensitatea cea mai ridicată a manifestării acestor fenomene este estimată pentru județele Cluj și Alba, unde se pot înregistra viituri rapide și inundații locale, în special pe cursurile mici de apă.
„Populația este rugată să manifeste prudență, să evite deplasările în apropierea râurilor, a podurilor improvizate sau a zonelor cunoscute ca fiind predispuse la inundații. Traversarea drumurilor acoperite de ape trebuie evitată cu strictețe, iar locuințele și bunurile situate în zone joase trebuie protejate în mod corespunzător. Se recomandă curățarea rigolelor și a șanțurilor de scurgere din jurul gospodăriilor, precum și respectarea tuturor indicațiilor primite din partea autorităților locale”, se menționează în comunicat.
Ploi, vijelii și căderi de grindină la munte
Amintim că marți, 17 iunie, până la ora 21.00, vor fi perioade de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în zona de munte a Clujului.
Potrivit meteorologilor, sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii. Vântul va bate cu rafale de 50-70 de kilometri pe oră și este posibil să cadă grindină.
EVENIMENT
UPDATE. Minor lovit de mașină, lângă Metro Florești. O ambulanță aflată întâmplător în zonă i-a acordat prim-ajutor

Un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton a avut loc marți, în comuna Florești, în zona Metro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, un echipaj medical din Florești care se afla întâmplător în zonă, în timp ce transporta un pacient către Cluj-Napoca, a oprit pentru a acorda primul ajutor victimei. Ulterior, pietonul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Potrivit martorilor, incidentul s-a petrecut la semaforul intermitent din zonă.
„ Accident la semaforul intermitent de la Metro. Cu siguranță nici pietonii nu se asigură când traversează, dar și mașinile circulă pe acolo ca pe autostradă. Nu înțeleg de ce a tăiat «Dorel» cablurile la semafoare, că a funcționat ok”, a declarat un cititor Cluj24.
UPDATE
„În data de 17 iunie, în jurul orei 11.20, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DN1 E60, în localitatea Florești.
Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 79 de ani, din localitatea Gilău, în timp ce conducea un autoturism ar fi accidentat un pieton de 17 ani din aceeasi localitate, aflat în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Cluj