ADMINISTRAȚIE
FOTO. ”Apă în Apuseni”. CJ Cluj a semnat contractul pentru lucrările de alimentare cu apă potabilă a 4 comune de la munte
Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș au semnat, marți, la Mărișel, cu reprezentantul companiei ARL SA, contractul de execuție a lucrărilor de alimentare cu apă potabilă a comunelor Călățele, Mănăstireni, Râșca și Beliș, din zona de munte a județului Cluj, în cadrul proiectului „Apă în Apuseni”.
”Apă în Apuseni”. S-a semnat contractul pentru lucrările de alimentare cu apă potabilă a 4 comune de la munte
Contractul are o valoare de 23,16 milioane de lei fără TVA, durata de execuție fiind de 24 de luni, finalizarea lucrărilor fiind programată în 31 ianuarie 2026.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat la ceremonia de semnare a contractului că, prin acest proiect, se urmărește extinderea rețelei de apă pentru a contribui la dezvoltarea comunităților locale.
Inițiativa aparține lui Alin Tișe
”Încercăm în mai multe etape să implementăm proiectul și să găsim soluții ulterior și pentru alte comune care doresc extinderea rețelei de apă.
Conducta principală vine de la Huedin, fiind vizată și o localitate din comuna Sâncraiu. Finanțarea investiției se asigură din redevența și profitul pe care CJ urmează să le încaseze de la Compania de Apă Someș”, a spus Tișe.
Directorul Companiei de Apă Someș, Călin Neamțu, a declarat la rândul său că inițiativa acestui proiect aparține președintelui CJ Cluj, contractul fiind împărțit în 4 etape.
La eveniment au participat și primarii din comunele Gilău, Râșca, Mănăstireni, Măguri-Răcătău, Mărișel, Beliș, Călățele și Căpușu Mare.
Ce prevede contractul
Lucrările vizează extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă cu o lungime a conductelor de 52 de km, 7 stații de pompare și 5 rezervoare de înmagazinare apă.
Alimentarea cu energie electrică a rezervoarelor se va realiza cu ajutorul panourilor fotovoltaice.
Populația care va beneficia de investițiile în rețeaua de apă va fi de circa 9.500 de persoane.
Lucrările sunt executate de compania Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj SA.
Beneficii pentru locuitorii zonei de munte
Realizarea investiției va avea ca rezultat soluționarea problemelor legate de alimentarea cu apă a localităților rurale, creșterea siguranței în furnizarea apei, asigurarea fără întrerupere a furnizării apei potabile la consumatori, îmbunătățirea condițiilor de trai ale populației.
În ceea ce privește rețeaua de canalizare, autoritățile județene pregătesc pentru zona montană a Clujului o soluție alternativă de canalizare inteligentă, pentru procesarea apelor uzate.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






