Connect with us

EVENIMENT

UPDATE FOTO. Accident urmat de incendiu, în Gilău. Doi minori și un vârstnic au ajuns la spital

Publicat


Un autoturism a lovit un cap de pod, apoi a luat foc, pe DN1, în localitatea Gilău. Trei persoane au fost transportate la spital în urma accidentului.

Un accident urmat de incendiu a avut loc joi după-masă, pe DN1 Cluj-Huedin, la Gilău. O mașină a lovit un cap de pod, apoi a luat foc, transmite Centrul Infotrafic al IGPR. Traficul în zonă a fost oprit pe perioada intervenției.

O mașină a intrat într-un cap de pod

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit pe DN 1 Cluj-Napoca – Huedin, pe raza localității Gilău, județul Cluj, pentru cercetarea împrejurărilor în care un autoturism a părăsit carosabilul, lovind un cap de pod.

În urma impactului, s-a produs un incendiu la nivelul autovehiculului, cele trei persoane aflate în interior reușind să se evacueze anterior, suferind leziuni ușoare, după o primă evaluare. Incendiul a fost lichidat”, arată polițiștii.

Sursa foto: Facebook/ Info Trafic jud. Cluj

Trei persoane au fost transportate la spital

În urma leziunilor suferite după ce autoturismul în care se aflau a lovit un cap de pod, trei persoane au necesitat transportul la spital.

Traficul a fost reluat pe DN 1 Cluj-Napoca – Huedin în jurul orei 16.20.

Update

„Pompierii din cadrul Gărzii Gilău, a Punctului de Lucru Florești și a Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază la un accident rutier petrecut pe DN1 E60 la intrare în localitatea Gilău.

La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare și pentru stingerea incendiilor, două echipaje SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean.

În momentul sosirii echipajelor operative, autoturismul ieșit în afara părții carosabile era cuprins în mare parte de flăcări. Ocupanții, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani și doi minori, erau ieșiți în afara autoturismului.

Aceștia au fost consultați de către echipajele SMURD și SAJ, fiind transportați ulterior la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări aceștia erau conștienți și cooperanți.

Pompierii au lichidat în scurt timp incendiul, fiind împiedicată propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit”, a transmis ISU Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate