ACTUALITATE
FOTO. Accident rutier în Vâlcele. Două femei rănite, transportate la spital
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit vineri la un accident rutier produs pe raza localității Vâlcele. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Două femei au fost transportate la spital
Pompierii au acționat pentru extragerea în siguranță a unei femei de aproximativ 70 de ani, care nu a putut părăsi singură autovehiculul. Deși nu era încarcerată, victima a necesitat sprijin specializat pentru a fi scoasă în condiții sigure.
O altă femeie, tot în vârstă de aproximativ 70 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ambele victime erau conștiente și cooperante în momentul evaluării medicale.
După acordarea primului ajutor, cele două femei au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






