ACTUALITATE
FOTO. UPDATE. Accident grav la ieșire din Huedin. Bărbat descarcerat de pompieri. Alte două persoane au fost rănite
Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc vineri pe DN1 E60, la ieșire din orașul Huedin spre Oradea.
Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar unul dintre ele s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Intervenție contracronometru a pompierilor
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, alături de echipaje medicale.
În interiorul autoturismului răsturnat se afla un bărbat încarcerat, care a fost extras de pompieri cu ajutorul echipamentelor speciale. Acesta a fost conștient și cooperant pe tot parcursul intervenției. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului Serviciului de Ambulanță Județean.
De asemenea, o femeie implicată în accident a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ambele persoane au fost transportate ulterior la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
UPDATE
Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc în jurul orei 12:15.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 60 de ani, din comuna Poieni, aflat la volanul unui autovehicul, ar fi ieșit dintr-o stație de carburanți fără a se asigura corespunzător, pe un sector de drum prevăzut cu indicatorul „Accesul interzis”, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus, pe direcția Oradea – Cluj-Napoca, de un bărbat de 40 de ani, din comuna Florești.
În urma impactului au rezultat trei victime, respectiv ambii conducători auto și o pasageră din autovehiculul condus de bărbatul din comuna Poieni.
Traficul a fost dirijat temporar de polițiști, circulația desfășurându-se pe o rută deviată pe durata cercetărilor.
Foto: ISU Cluj, IPJ Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






