EDUCATIE
FOTO. 21 de elevi clujeni au fost prinși chiulind de la ore, în urma unei razii a polițiștilor în cartierul Gheorgheni
Razie a polițiștilor de la Secția 3 din Cluj-Napoca în zona școlilor. Oamenii legii au intrat în baruri, săli de jocuri, cafenele și restaurante de lângă unitățile de învățământ și au legitimat 25 de persoane.
Acțiunile au fost derulate în cartierul Gheorgheni, pe linia combaterii traficului și consumului de droguri în unitățile de învățământ, a absenteismului școlar și a infracționalității, respectiv faptelor antisociale care pot fi înregistrate în proximitatea acestora.
21 de elevi clujeni au fost prinși chiulind de la ore, în urma unei razii a polițiștilor în cartierul Gheorgheni
În doar două două ore, de la 9.00 la 11.00, polițiștii au găsit 21 de elevi care chiuleau de la ore.
Verificările au fost derulate inclusiv cu scopul identificării localurilor și unităților de alimentație publică din apropierea unităților de învățământ, care pot fi sau sunt frecventate de elevi.
De asemenea, polițiștii au controlat localurile unde se comercializează băuturi alcoolice și produse din tutun.
În acest context au fost verificate 17 baruri, săli de jocuri, cafenele și restaurante.
În cazul celor 21 elevi care absentau în mod nejustificat de la orele de curs, polițiștii vor discuta cu reprezentanții școlilor unde învață, pentru stabilirea măsurilor care se impun, conform regulamentelor şcolare, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Cluj.
Foto: IPJ Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






