ACTUALITATE
FOTO. 16.000 de persoane în plimbare pe Strada Potaissa la Piața de flori altfel

Peste 16.000 de oameni din întregul oraș au ajuns la ediția de anul acesta a evenimentului „Strada Potaissa – Piața de flori altfel”, în creștere față de anul trecut.
Al 8-lea capitol al Străzii Potaissa – Piața de flori altfel a ajuns la final. 100 metri liniari și 7 lățime s-au umplut de magie, zâmbete sincere și povești autentice. Peste 16.000 de persoane au vizitat strada transformată timp de patru zile în piață de flori.
„Cea mai mică stradă, cea mai mare comunitate”
Ediția din 2024 s-a desfășurat sub egida „Cea mai mică stradă, cea mai mare comunitate”. Asociația Daisler, cea care pune în scenă transformarea temporară a frumosului loc, a demonstrat pe parcursul întregului eveniment că e nevoie doar de puțin efort ca lucrurile să fie diferite.
„Timp de 4 zile am oprit timpul în loc și am redat comunității un spațiu aparte, în încercarea de a demonstra puterea evenimentelor ce au ca scop reactivarea peisajului urban prin inițiative creative. Peste 16.000 de oameni au ajuns zilele trecute pe cea mai frumoasă stradă din întregul oraș, în creștere față de anul trecut, când evenimentul a avut totuși o zi în plus și 17.000 de vizitatori”, transmite Asociația Daisler.
15 producători locali, prezenți în cadrul pieței
În cele patru zile de eveniment ne-am bucurat de prezența a 15 producători locali ce își petrec zilele și nopțile îngrijind și cultivând cele mai frumoase plante. Unii au călătorit sute de kilometri pentru a ajunge pe Strada Potaissa, în timp ce alții vin din serele aflate la o aruncătură de băț de oraș.
Toți și-au prezentat propria poveste – cu autenticitate, șarm și emoție. Iar vizitatorii s-au putut bucura de o gamă variată de produse: de la plante aromatice cu gust de măsline sau ciuperci, la îndrăgita floare de colț, înmiresmata lavandă, cel mai parfumat busuioc, plante exotice aparte, dar și de flori colorate de sezon.
„Un spațiu care îți oferă ceva cu totul diferit”
„Oricine își poate găsi locul pe Strada Potaissa pentru că despre asta e Piața de flori altfel. Un loc inclusiv pentru fiecare. Nu e doar despre flori, ci mai ales de dorința de a revitaliza un spațiu urban uitat în haosul de zi cu zi și de a-l transforma, într-un mod extrem de simplu, într-un loc de poveste.
Există târguri și piețe de en-gros ghivece și plante și există Piața de flori altfel. Există târguri de artizanat și de produse tradiționale și există Piața de flori altfel. Există festivaluri și există Piața de flori altfel. Unde spațiul în care legăturile create este mai important. Un spațiu care îți aduce energie bună și conexiuni. Un spațiu care îți oferă ceva cu totul diferit”, spune Andi Daiszler, inițiatorul evenimentului.
„Ne bucurăm că și anul acesta am fost alături de Asociația Daisler și de cei aproape 20.000 de vizitatori care au transformat cea mai mică stradă în cea mai mare comunitate. Spațiile urbane prin viață atunci când sunt folosite de oameni, iar Raiffeisen Bank România este alături de ei la fiecare pas”, a transmis și Laura Mihăilă, Director Marketing, Comunicare și CX Raiffeisen Bank România, sponsorul principal al evenimentului.
Colț de relaxare, oază verde în mijlocul orașului
Dincolo de standuri și poveștile cu tâlc ale vendorilor, oamenii s-au bucurat și de un colț de relaxare, o oază verde în mijlocul orașului, unde s-au putut bucura de o băutură aromată ori pur și simplu de o poveste cu prieteni dragi, într-un decor de poveste.
Pe Strada Potaissa au cântat și artiști locali. Digitalove, Ada Morar, Timothy Kross, Patricia Labou, Nidal, Henczman și Midnight Snack s-au alăturat pentru sesiuni acustice pline de magie.
Masa Bunei Vecinătăți
Duminică, 23 iunie, de la 9 la 10, circa 50 de persoane au luat parte la Masa Bunei Vecinătăți. Presa locală a numit evenimentul „cel mai fain picnic urban din Cluj”, întrucât adună la un loc într-o manieră simplă și fără costuri oameni de toate păturile și categoriile sociale.
Ei s-au răsfățat cu dulceață de trandafiri, au degustat siropul dulce de lavandă și s-au bucurat de zacuscă aromată, pandișpan cu vișine ori ciocolată de casă, clătite, ajvar, pâine de casă, cireșe și banane sau platouri de brânzeturi.
„Am pășit pe stradă necunoscuți, Masa Bunei Vecinătăți ne-a transformat în prieteni”, mai arată organizatorii.
Dezbateri și discuții interesante
Ca de fiecare dată, în programul evenimentului au fost incluse și discuții valoroase. Participanții s-au bucurat și de o dezbatere publică pe tema utilizării spațiului public, alături de experți ai unor evenimente de succes precum Scena Urbană, Urban Playfield, Vamos a la Playa, precum și cu participarea reprezentanților Raiffeisen Bank România, sponsorul evenimentului.
Strada Potaissa este unul dintre cele mai cunoscute proiecte de tipul street-delivery din țară, cu ecou și reputație la nivel global grație creativității creatorilor săi. Deține titlul de cea mai bună inițiativă civică acordat de organizatorii Bienalei de Arhitectură Transilvania în 2021.
Ediția cu numărul 8 al Străzii Potaissa – Piața de flori altfel se desfășoară între 21 și 24 iunie 2024 în intervalul orar 10-23. Accesul a fost, este și va fi mereu liber pe Strada Potaissa pentru toată lumea.
Strada Potaissa este un eveniment prezentat pentru al doilea an la rând de Raiffeisen Bank România, realizat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, al Consiliului Local Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Încălzirea globală este o realitate locală tot mai acută. Furtunile violente, ruperile de nori, zilele de arșiță – toate acestea au devenit episoade frecvente și tot mai obișnuite, la Cluj, în ultimii ani. Consensul științific arată că nu putem lupta împotriva schimbărilor climatice decât prin reducerea drastică a emisiilor de carbon.
Pe baza acestor considerente, ADI Zona Metropolitană Cluj (ZMC) a desfășurat recent o serie de întâlniri cu administrațiile locale, cetățenii și toate părțile interesate din acele comune învecinate municipiului Cluj-Napoca, care au dezvoltat trăsături urbane pregnante. Aceste evenimente, reunite sub titulatura „Caravana Metropolitană NetZero” au fost menite să promoveze conceptul de cartiere de blocuri neutre din punct de vedere climatic.
Inițiativa face parte din proiectul european „Blueprint for Net-Zero Apartment-block Neighborhoods”. Scopul acestui proiect este de a genera un plan cuprinzător pentru tranziția către neutralitatea climatică în cartierul Mănăștur și de a dezvolta un model care poate fi replicat și în alte cartiere ale orașului. Misiunea ZMC în cadrul proiectului a fost de a transmite dincolo de granițele administrative ale orașului lecțiile învățate, provocările și soluțiile găsite.
Caravana Metropolitană NetZero a debutat în comuna Florești
În acest sens, a fost organizată Caravana Metropolitană NetZero, care a debutat în luna decembrie în comuna Florești, la „Hambar” în Parcul Poligon. Evenimentul a reunit o parte importantă din partenerii proiectului: Primăria Cluj-Napoca, Transylvania Energy Cluster, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Transilvania IT Cluster și Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară „Ernest Lupan”. Reprezentanții acestora au susținut prezentări și au participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri, axate pe:
- transformarea blocurilor în clădiri inteligente și ecologice
- strategii de reducere a emisiilor de carbon
- crearea unui spațiu metropolitan sustenabil
- implicarea cetățenilor în procesul de tranziție spre neutralitatea climatică.
La evenimentul din Florești au participat și 45 de elevi de clase primare de la Liceul „Dumitru Tăuțan”, care au fost implicați într-un atelier creativ și au primit cadouri.
„Opriri” în comunele Apahida, Gilău și Baciu
Ulterior, în luna martie, caravana a continuat cu „opriri” în comunele Apahida, Gilău și Baciu. În Apahida, a avut loc o întâlnire de lucru cu administrația locală, urmată de o sesiune de prezentări la Casa de Cultură, abordând aceleași teme centrale ale proiectului.
Popasurile din Gilău și Baciu au fost întâlniri aplicate, caracterizate prin discuții libere, axate pe subiecte legate de neutralitatea climatică și administrația publică locală. Atât la Gilău, cât și în Baciu s-a pus accent pe dialogul deschis și adaptarea soluțiilor la specificul local.

În comuna Baciu, popasul Caravanei Metropolitane NetZero s-a desfășurat sub forma unui dialog aplicat și deschis cu administrația locală
Prin intermediul Caravanei Metropolitane NetZero, ZMC și partenerii săi au urmărit diseminarea informațiilor despre soluțiile pentru un viitor sustenabil și mobilizarea comunităților locale din zona metropolitană Cluj, în vederea atingerii obiectivelor de neutralitate climatică.
„A fost o experiență foarte interesantă, să ducem bunele practici identificate în Cluj-Napoca dincolo de granițele administrative ale municipiului. Am găsit un public receptiv și administrații locale interesate de subiecte care pot părea aride. Scopul nostru în acest proiect a fost de a comunica spre comunele limitrofe cu trăsături urbane provocările și soluțiile, existente sau preconizabile, pentru a transforma blocurile de locuit în spații neutre climatic, într-un orizont rezonabil de timp. Credem că am reușit să sensibilizăm administrațiile locale vizate și vom continua să lucrăm cu ele, pentru facilitarea transferului de bune practici, dinspre nucleul urban spre zona periurbană”, a declarat Zoltan Coraian, director general al ZMC.
Contextul proiectului
În apelul de proiecte Net Zero Cities lansat de Comisia Europeană, proiectul consorțiului clujean „Blueprint for Net-Zero Apartment- block Neighborhoods”, coordonat de Municipiul Cluj-Napoca, a fost declarat câștigător, iar valoarea totală a proiectului este de 1,5 milioane euro, finanțare nerambursabilă 100%. Alături de primăria Cluj-Napoca, partenerii locali din proiect sunt Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Clusterul TREC, Zona Metropolitană Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai, Clusterul Transilvania IT, Asociația Urbannect, Ordinul Arhitecților din România, Filiala Transilvania.
Ce este neutralitatea climatică?
Neutralitatea climatică se referă la atingerea unui echilibru între emisiile de gaze cu efect de seră (precum dioxidul de carbon) generate de activitățile umane și eliminarea sau absorbția acestor gaze din atmosferă. Pe scurt, înseamnă a ajunge la emisii nete de gaze cu efect de seră egale cu zero. Acest lucru se realizează, în principal, prin reducerea cât mai mult posibil a emisiilor și compensarea celor rămase, care nu pot fi evitate, prin acțiuni de absorbție a carbonului – de exemplu, prin plantarea de păduri sau tehnologii de captare.
EDUCATIE
Elevii revin la școală luni dimineață, după vacanța de primăvară. Nu încep bine orele și intră în minivacanța de 1 Mai

Școlarii și preșcolarii revin luni, 28 aprilie, în bănci, după vacanța de Paște, însă vor merge la ore doar trei zile, întrucât 1 mai – Ziua Muncii pică joi, iar Guvernul a declarat liberă și ziua de vineri, 2 mai, pentru a face punte cu weekendul.
Luni, 28 aprilie, începe ultimul modul de școală. Elevii nu vor merge decât trei zile la școală, înainte de a intra într-o nouă minivacanța, prilejuită de zărbătoarea națională legală de 1 Mai. Întrucât sărbătoarea pică anul acesta joi, Guvernul a declarat și ziua de vineri, 2 mai, zi liberă, ca punte între 1 mai și weekendul primului tur de alegeri prezidențiale 2025.
Următoarea vacanță va fi cea de vară, care începe pe 21 iunie. Până la aceasta însă, elevii vor mai avea liberă ziua de 5 iunie, joi – Ziua Națională a Învățătorului, dar și ziua de 9 iunie, a doua zi de Rusalii.
De asemenea, unele școli din țară au ales prima săptămână din mai pentru programul Săptămâna Verde.
Urmează perioada de Evaluări Naționale
Tot în luna mai vor avea loc și Evaluările Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Primele Evaluări Naționale sunt pentru elevii de clasa a II-a.
Calendarul pentru evaluarea națională de la clasa a II-a
- Limbă și comunicare — scris — Limba română — 13 mai 2025
- Limbă și comunicare — scris — Limba maternă — 13 mai 2025
- Limbă și comunicare — citit — Limba română — 14 mai 2025
- Limbă și comunicare — citit — Limba maternă — 14 mai 2025
- Matematică și Explorarea mediului — 15 mai 2025
- Limbă și comunicare — scris — citit — Limba română pentru minoritățile naționale — 16 mai 2025
Calendarul pentru evaluarea națională de la clasa a IV-a
- Limbă și comunicare — Limba română/Limba română pentru minoritățile naționale — 20 mai 2025
- Matematică și Științe ale naturii — 21 mai 2025
- Limbă și comunicare — Limba maternă — 22 mai 2024
Calendarul pentru evaluarea națională de la clasa a VI-a
- Limbă și comunicare — Limba maternă — 29 mai 2025
- Limbă și comunicare — Limba română — 27 mai 2025
- Matematică și Științe ale naturii — 28 mai 2025
Evaluarea Națională și Bacalaureatul încep în 10 iunie
În luna iunie, imediat după minivacanța de Rusalii, încep înscrierile la evaluarea națională pentru clasa a VIII-a, dar și probele examenului de Bacalaureat.
Calendarul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a
- 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională
- 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
- 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale
- 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
EVENIMENT
AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul de a preveni pe viitor abuzurile electorale și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic.
Inițiativa vine ca urmare a loviturii de stat din 6 decembrie, atunci când Curtea Constituțională a decis anularea întregului proces electoral prezidențial, fără existența unei contestații prealabile și în lipsa unui cadru legal clar care să permită o astfel de măsură radicală.
Proiectul legislativ inițiat de parlamentarii AUR urmărește armonizarea legislației naționale cu recomandările formulate de Comisia de la Veneția în raportul publicat în luna martie.
Principalele modificări propuse sunt:
* Interzicerea expresă a posibilității ca procesul electoral să fie anulat din oficiu de către Curtea Constituțională, în lipsa unor contestații temeinic motivate și dovedite.
* Introducerea unor condiții stricte pentru invalidarea alegerilor, care să presupună fraude sau încălcări grave, de natură să influențeze rezultatul scrutinului.
* Obligația Curții Constituționale de a motiva în mod detaliat orice decizie de invalidare, prin prezentarea dovezilor și a modului în care neregulile au afectat rezultatul votului.
Românii au dreptul la alegeri corecte și la certitudinea că votul lor este respectat. Nu putem permite ca procesul electoral să fie viciat în urma unor decizii netransparente și lipsite de temei. Prin această inițiativă, AUR dorește să protejeze democrația și să se asigure că astfel de abuzuri nu se mai pot repeta.
AUR reafirmă angajamentul său pentru un stat democratic, în care vocea poporului să fie ascultată și respectată!

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat oficial joi că va finanța, în premieră, un program denumit „Rabla pentru termopane”. Programul urmează să fie finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și va avea în acest an un buget de 50 de milioane de lei.
Rabla pentru termopane ar urma să sprijine înlocuirea ferestrelor vechi cu geamuri termoizolante moderne, pentru creșterea eficienței energetice și reducerea pierderilor de căldură din locuințe, scrie Alba24.
RABLA pentru termopane. Ferestre noi cu BANI de la stat
„Ne propunem să finanțăm în premieră și am instituit deja un grup de lucru la nivelul Ministerului Mediului pentru noul program, pe care îl vom numi Rabla pentru termopane”, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet, la finalul ședinței de Guvern de joi, 24 aprilie.
Conform declarațiilor ministrului aproximativ 40% din căldura produsă într-o locuință se pierde prin spațiile vitrate, prin ferestre. Mulți români au încă geamuri foarte vechi sau termopane din primele generații instalate în perioada de după Revoluție, care nu mai corespund standardelor actuale de eficiență energetică.
50 de milioane de lei buget alocat în 2025
Un aspect important subliniat de ministru este impactul pozitiv asupra economiei naționale. Spre deosebire de alte programe, precum cele pentru panouri fotovoltaice, pompe de căldură sau acumulatori, unde fondurile ajung preponderent la producători din afara țării, din China, industria termopanelor este bine reprezentată în România.
Deși bugetul alocat pentru acest an este considerat „infim” de către ministru – 50 de milioane de lei – acesta va permite:
– Elaborarea Ghidului de finanțare
– Parcurgerea procedurii de consultare publică
– Asigurarea unui program bine structurat
– Demararea unui proiect-pilot, posibil într-un județ din țară sau pentru o anumită categorie socială
Ministrul Mediului s-a arătat încrezător că programul își va dovedi utilitatea și că în anii următori fondurile ar putea fi suplimentate, posibil prin redirectarea unor fonduri de la alte programe.
Statul ar putea finanța și anveloparea locuințelor cu vată bazaltică
Mircea Fechet a menționat că acest program face parte dintr-o viziune mai amplă pentru îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor, sugerând că în viitor ar putea fi lansate și alte inițiative similare, cum ar fi finanțarea anvelopării locuințelor cu vată bazaltică, un alt material produs în România.
Această nouă inițiativă se înscrie în tendința de încurajare a economiei locale și de reducere a consumului energetic, având beneficii atât pentru mediu, cât și pentru bugetele familiilor române.