Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Fonduri europene pentru proiectul școlii din Borhanci. Primăria Cluj-Napoca, economie de peste 800.000 de lei la contract

Publicat


scoala borhanci (5)

Consilierii locali din Cluj-Napoca au aprobat astăzi actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul de edificare a școlii gimnaziale din cartierul Borhanci. Lucrarea va fi realizată din fonduri europene.

Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca au aprobat, vineri, într-o ședință extraordinară, un proiect de hotărâre ce prevede actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul privind edificarea unei școli gimnaziale în cartierul Borhanci.

Economie la proiectul școlii din Borhanci

Astfel, potrivit referatului de aprobare, valoarea proiectului a scăzut la 76,4 milioane de lei (inclusiv TVA), față de suma inițială aprobată în 2022, de 77,2 milioane de lei. Economiile provin din organizarea procedurii de achiziție publică, însă adaptările necesare pe partea tehnică au dus la cheltuieli suplimentare pentru lucrările de fundație.

Expertiza geotehnică a relevat riscul producerii unor alunecări de teren, ceea ce a impus modificarea fundației pentru două dintre corpurile clădirii. În locul fundației directe, s-au ales piloți forați din beton armat, cu diametre de 600-800 mm. Această soluție a adăugat 2,3 milioane de lei la costurile de execuție și 85.000 de lei pentru proiectare. În final, valoarea contractului de proiectare și execuție este de 44,7 milioane de lei fără TVA.

Finanțare europeană pentru proiect

Un alt proiect aprobat în ședința de vineri prevede finanțarea proiectului din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Prioritatea 6. Lucrările au fost deja începute și ar urma să se termine la finalul anului 2025. Primăria Cluj-Napoca a obținut o finanțare de 20,9 milioane de lei, bani europeni, pentru realizarea lucrărilor la școală.

Lucrările sunt executate de o asociere de firme, printre care SC Axial Construct Invest SRL, SC Daroconstruct SRL, SC MRD Instal SRL și SC Prodesign Engineering & Construction SRL.

Noua școală gimnazială face parte dintr-un hub educațional mai amplu, care va include o creșă, o grădiniță, un liceu și un bazin de înot. Școala va fi compusă din patru corpuri de clădire și va oferi 27 de săli de clasă, fiecare pentru câte 25 de elevi, 2 laboratoare de științe și 1 laborator de informatică, grupuri sanitare, cancelarie, birouri și sală de mese, sisteme de instalații moderne, curte amenajată și teren aferent școlii.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate