Connect with us

ACTUALITATE

Floreștenii pot să decidă unde merg 1.000.000 de lei din bugetul local

Publicat


Primăria Florești implementează în acest an proiectul de bugetare participativă, prin care cetățenii pot alege direct unde vor merge 1.000.000 de lei din bugetul local.

Consilierii locali au aprobat, miercuri, proiectul de hotărâre, cu 18 voturi ”pentru”.

Astfel, floreștenii care au împlinit 18 ani sunt încurajați să înscrie proiecte pe platforma online decid.ro

Primăria Florești va analiza din punct de vedere tehnic și legal propunerile, iar cele eligibile vor merge în faza de votare pentru cetățeni.

Două dintre proiecte, care vor primi cele mai multe voturi, vor primi finanțare în 2021. Fiecare proiect câștigător va primi suma maximă de 500.000 de lei.

Acolo se află deja înscrise proiecte precum realizarea unei pasarele peste drumul european în zona Metro, realizarea unor studii de trafic și iluminarea trecerilor de pietoni.

Consilierii USR-PLUS au recomandat să fie alocate 2 milioane de lei în această direcție și să fie finanțate mai mult de două proiecte.

Primarul Bogdan Pivariu a explicat că toate proiectele depuse vor intra în analiza Primăriei, iar la o rectificare bugetară ar putea să fie finanțate mai multe propuneri.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate