Connect with us

EVENIMENT

Fică (CFR Cluj), EVOLUȚIE spectaculoasă: de la 24 de secunde jucate la „omul meciului”

Publicat


alin fica

Alin Fică, mijlocașul celor de la CFR Cluj, a rămas în analele Ligii 1 ca fiind jucătorul schimbat după 24 de secunde de joc.

S-a întâmplat în martie 2020, în meciul cu Gaz Metan Mediaș, când a fost folosit doar o jumătate de minut pentru că respecta regula FRF. După mai bine de 4 ani, Petrescu l-a numit cel mai bun jucător de la CFR Cluj.

Fică (CFR Cluj), EVOLUȚIE spectaculoasă: de la 24 de secunde jucate la „omul meciului”

„Când l-am văzut pe teren nu mai puteam de mândrie. Apoi a venit acea schimbare. Nu am înțeles la început ce se întâmpla. Mă gândeam că poate a zis Alin ceva, poate a făcut vreun gest. Cum să îl scoată după nici 30 de secunde?! De ce? Am fost negru de supărare pe Dan Petrescu.

Nici nu m-am mai uitat la meci, ieșeam afară să plâng de ciudă, de furie, dar să nu mă vadă și cei din casă. Eram cu toții dezamăgiți. Mă gândeam ce-o fi în sufletul lui Alin. După meci am vorbit cu el. Mi-a spus că și pentru el a fost un șoc. Că îi spusese Dan că va debuta, că va fi un debut scurt, însă nu se aștepta la așa ceva… Îmi povestea Alin că, atunci când alerga pe teren să iasă, se gândea la cum ne simțim noi acasă, că ne-a dezamăgit.

N-a dormit deloc în noaptea aia, a plâns singur în cameră, să nu-l vadă lumea! A fost tare greu atunci. Totuși, Alin e tare, e puternic, a trecut peste asta. Acum mi-a trecut și mie supărarea pe Petrescu. Știu că îl apreciază și o să-i mai dea șanse”, a spus în 2020 tatăl lui Fică.

Ce a spus „Bursucul”

„În ultimele două deplasări a fost scorul care îmi place, se pare că s-a întors spiritul. Am luat 7 puncte în 3 meciuri în deplasare. Nici clasamentul nu arată rău. Avem pauză acum, apoi un meci greu, cu Rapid.

Noi nu am încercat să ne apărăm, Oțelul ne-a făcut să ne apărăm. Aș fi vrut mai mult în atac, dar nu ne-au lăsat. Cei de la Oțelul au făcut un meci bun, doar că nu au avut multe ocazii.

Fică a fost cel mai bun jucător al nostru. Postolachi a făcut și el un meci foarte bun. Toți merită felicitări! Mie mi-a plăcut spiritul băieților, nu știu cine va mai câștiga la Galați.

Ne mai trebuie ceva. În primul rând, să ne calificăm în play-off, e incredibil ce e acolo! Te trezești afară din play-off dacă pierzi 2-3 meciuri la rând. Toate echipele bune au câștigat în etapa asta.

Trebuie să facem un prim «11» stabil, iar ceilalți să intre de pe bancă. Nu avem acest prim «11» stabil, care să îmi dea încredere. Am jucat foarte bine cu U Cluj, Craiova, FCSB, Sepsi, dar nu am bătut. Acum am jucat mai puțin bine, dar am câștigat. Dacă mai legăm niște victorii, devenim și noi periculoși”, a declarat Dan Petrescu.

Foto: Captură YouTube




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate