Connect with us

EVENIMENT

Fanii lui Sparta Praga îşi fac deja planuri pentru meciul cu „U”, care sigur nu s-ar juca la Cluj. „Va fi mai distractiv aşa”

Publicat


u cluj avion erevan sparta praga

„U” Cluj a ajuns în Erevan, unde va juca în turul II preliminar din Conference League împotriva echipei FC Ararat-Armenia, joi, de la ora 19:00. Meciul-retur va fi peste o săptămână, la Sibiu.

Dacă trece de dubla cu armenii, în care e favorită, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău o va întâlni în turul al treilea pe câştigătoarea dintre FK Aktobe (Kazahstan) și Sparta Praga (Cehia). Prima manşă ar fi în deplasare, pe 7 august, iar a doua pe teren propriu, în 14 august.

Oficial: „U” va trebui să se califice în play-off, adică să treacă de două tururi, ca să joace acasă în Europa

Meciul „de acasă” al Universităţii împotriva lui Sparta sau Aktobe, de joi, 14 august, nu se va pute juca în mod cert pe Cluj Arena, confirmă pentru Cluj24 Flavius Câmpean, directorul societăţii care administrează stadionul.

„Untold iese de pe stadion abia în 17 august. Universitatea Cluj are programat următorul meci pe Cluj Arena cu Dinamo, în weekendul 22-24 august. În funcţie de starea gazonului de după festival, organizatorii Untold vor lua măsuri pentru ca până atunci terenul să fie într-o stare bună”, spune Câmpean.

„Păcat că nu s-a nimerit în acelaşi timp cu turul ciclist de la Sibiu”

Cehii îşi fac planuri pentru deplasarea în România. Ei mizează că echipa lor se va califica în faţa lui Aktobe şi că Universitatea Cluj va trece de Armenia Ararat, dar nu ştiu încă dacă meciul se va juca la Cluj sau la Sibiu. Iată conversaţia de pe reţeaua X:

– Potrivit informațiilor din media românească, în cazul calificării, Clujul nu ar trebui să joace din nou pe stadionul propriu. Turul actual îl dispută la Sibiu din cauza organizării festivalului Untold pe Cluj Arena.
– Așa e, am aceeași informație de la fanii U Cluj.
– Există riscul ca, în cele 3 zile după festival, când ar trebui să se joace… să nu reușească să repare stadionul și gazonul.
– Deci o să aflăm cu o zi înainte. 😃
– Nu cred, conform site-ului cluj24.ro, U Cluj ar juca acasă abia în turul 4.
– Atunci Sibiu. Măcar va fi mai distractiv.
– Păcat că nu s-a nimerit cu data Turului Ciclist Sibiu Tour, asta chiar ar fi fost o deplasare de zile mari.

Citeşte şi:

FOTO. Cluj Arena va avea gazon hibrid ca pe marile stadioane ale lumii. Investiție de aproape 2 milioane de lei

Avioane, trenuri şi automobile. U Cluj va juca 7 din următoarele 8 meciuri în deplasare!

sursa foto: FC Universitatea Cluj facebook.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate