ACTUALITATE
Expoziția ,,Timbre” a artistului Sevan Székely de la Muzeul de Artă din Cluj, un labirint în noaptea urbană
Artistul clujean Sevan Székely a expus la Muzeul de Artă Cluj-Napoca expoziția intitulată ,,Timbre”. Inspirația lucrărilor expuse vine din călătoriile lui Sevan Székely în mai multe orașe ale lumii, unde a surprins elemente și momente din viața urbană. Expoziția poate fi văzută între 21 ianuarie și 7 februarie.
Astfel, expoziția este formată dintr-o serie de lucrări ce vorbesc despre un traseu atât al artistului în munca sa, cât și unul fizic prin viața mai multor orașe. Modul de lucru este unul experimental și de stare, iar stilul lucrărilor poate fi încadrat într-o îmbinare între suprarealism, expresionism și art brut.
Numele expoziției este dat de dimensiunea lucrărilor, care sunt precum ,,niște timbre pe perete”
,,Ideea titlului a venit atunci când am dus lucrările la muzeu și le-am pus pe perete. Arătau ca niște timbre, iar în atelier erau foarte mari. Tema lor centrală este cea a labirintului.
Am zis să leg această idee de călătorie, iar timbrul a fost cea mai bună alegere. Timbrele mereu sunt călătoare, mereu poartă imagini”, a declarat artistul Sevan Székely pentru Cluj24.ro.
Imagini din Londra, Berlin, dar și Cluj
Din pasiunea pentru călătorit, de-a lungul ultimilor doi ani au fost realizate aceste lucrări, având ca inspirație mai multe orașe pe timp de noapte
,,Mesajul pe care am vrut să îl transmit a fost cel al nopții urbane cu inspirații din mai multe locuri în care am călătorit. Sunt imagini pe care le-am surprins în Londra, Berlin, Cluj și în alte orașe. Sunt mai multe schițe făcute din călătoriile mele.
Totul este o călătorie și în pânză, de la început până la sfârșit. Lucrările sunt realizate în ultimii doi ani și până astăzi, una dintre lucrări fiind terminată săptămâna trecută, după cum se poate observa și aici, traseul în modul de lucru”, a adăugat artistul.
Expoziția completează orașul
,,Am vrut să împrospătez un pic paleta de culori a lumii expoziționale din Cluj și să expun tema drumului, a călătoriei, a pierderii, a regăsirii, a tot ce înseamnă sentiment urban.
M-au inspirat călătoriile mele și am încercat să adun din fiecare loc câte ceva. În mod normal aș fi avut și un vernisaj cu o instalație de sunet, aș fi vrut să merg un pic mai departe, dar asta implica prezența unei mulțimi de oameni, iar situația actuală nu permite asta”, a mai spus Sevan Székely.
Cel mai recent proiect al artistului
Sevan Székely este absolvent al secției de pictură din cadrul Universității Naționale de Arte din București și absolvent masterand al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
,,Timbre” este cel mai recent proiect al său, gândit sub forma unei colecții de momente din călătoriile sale.
Evenimentul, precum și alte detalii pot fi găsite AICI.
Dana Coțovanu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






