ADMINISTRAȚIE
EXCLUSIV. Peste 2,7 milioane de lei la Cluj pentru cazarea și masa refugiaților ucraineni. Cât poate încasa lunar un proprietar
O afacere legală, din care se pot câștiga bani frumoși, a înflorit în ultimele luni la Cluj-Napoca și a dus la reprofilarea celor care aveau apartamente de închiriat. Fiind și o perioadă în care studenții se duc acasă pe perioada verii, unii clujeni au apelat la ajutorul financiar decontat de autorități pentru cazarea și masa refugiaților din Ucraina.
Astfel, printr-o Ordonanță de Guvern din luna martie, s-a stabilit o sumă de 50 de lei pe zi pentru cazare și de 20 de lei pe zi pentru masă pentru fiecare refugiat ucrainean, bani fiind decontați de primării.
La nivelul municipiului Cluj-Napoca, au apelat la acest sistem peste 100 de clujeni care au decis să găzduiască cetățeni ucraineni și să își rotunjescă veniturile în lunile martie, aprilie și mai, situația pe iunie nefiind definitivată.
Reprezentanții Primăriei clujene au declarat pentru Cluj24 că în lunile martie, aprilie și mai s-a decontat o sumă totală de peste 2,7 milioane de lei pentru cheltuieli de hrană și cazare, din care 387.430 lei în martie, 1.106.280 lei în aprilie și 1.235.760 lei în mai.
De acești bani au beneficiat, în luna martie, 138 de clujeni, în aprilie numărul a crescut la 162, iar în mai a ajuns la 178.
De asemenea, în medie, au fost peste 600 de refugiați ucraineni în cele trei luni care au fost găzduiți de locuitori ai municipiului.
Estimările Primăriei Cluj-Napoca pentru luna iunie sunt mai mari decât cele pentru luna mai, deci, în consecință, și suma care va fi decontată va fi mai mare.
Cât poate primi un proprietar pe lună
Sunt clujeni care au pus la dispoziția refugiaților o singură locuință, dar unii au avut mai multe apartamente în care găzduiesc refugiați ucraineni. Toți încasează bani frumoși, mult mai mulți decât dacă le-ar fi dat în chirie.
Astfel, pentru o refugiată din Ucraina care a venit la Cluj cu un copil, se decontează 70 de lei pe zi de persoană, adică 140 de lei. Un calcul simplu arată că într-o lună, gazda poate încasa de la primărie 4.200 de lei, adică peste 800 de euro, sumă care bate, de departe, orice chirie.
Dar dacă într-un apartament cu 2-3 camere este găzduită o familie compusă din mamă, doi copii și o bunică, deci patru persoane, suma decontată de primărie se dublează, iar proprietarul încasează lunar circa 9.000 de lei, adică peste 1.700 de euro.
Cum se face decontarea cheltuielilor pentru persoanele fizice
Potrivit OUG nr. 28/23.03.2022 persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență/Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov a cheltuielilor cu hrana și cazarea în valoare de 20 de lei/zi/persoană găzduită pentru hrană și 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare.
Persoanele fizice de pe raza municipiului Cluj-Napoca care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, depun în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă, la registratura Primăriei (strada Moților nr.7), la sediile primăriilor de cartier sau prin email la adresa registratura@primariaclujnapoca.ro o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele şi prenumele acestora, localităţile din care aceştia declară că provin şi intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana, însoţită de:
- o declaraţie pe propria răspundere cu privire la realitatea informaţiilor cuprinse în cerere;
- copia actului de identitate al solicitantului şi documente care atestă dreptul de folosinţă asupra locuinţei în care sunt găzduite persoanele din zona de conflict.
Cererea se depune de către o singură persoană pentru aceeaşi locuinţă.
Cererile depuse după termenul de 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni se soluţionează în luna următoare.
În cerere, solicitantul precizează dacă optează pentru încasarea sumelor prin virament bancar sau în numerar.
Primăria municipiului Cluj-Napoca întocmește situația centralizatoare care se certifică pentru realitate și, în termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului menționat mai sus, transmite Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Avram Iancu” al Județului Cluj, precum şi spre informare Instituţiei Prefectului județului Cluj.
În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea situaţiilor centralizatoare certificate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Avram Iancu” al Județului Cluj virează sumele solicitate în contul deschis cu această destinație pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca.
Când se virează banii
În termen de 3 zile de la virarea sumelor de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală, efectuează plata sumelor cuvenite către beneficiari, în funcție de opțiunea acestora, fie în cont bancar, fie la casieria Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca, strada Venus fn, în cadrul unui orar care va fi comunicat lunar.
În conformitate cu prevederile legale, Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală, poate efectua verificări privind realitatea informaţiilor din cererile depuse de persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






