La-nceput, fusese un vis. Un vis frumos: voia să vadă China, țara care o fermeca și o copleșea deopotrivă. Apoi visul s-a-ntâlnit undeva în atmosferă cu omul care, fără să știe, i-a schimbat destinul.

„Sunt în Beijing, lucrez la Radio China Internațional și cei de aici au nevoie de un om cu experiență și vechime ca tine. Nu vrei să-ncerci?”. Era pe la finalul lui 2010, iar presa românească, inclusiv cea clujeană, dădea semne vădite de boală.

Și n-a ezitat. Visul care stătuse răbdător în cutia cu cești de cafea „made in China”, primită cadou de la același om, prindea contur. Pleca la peste 8.000 de kilometri distanță de casă, de părinți și surori, de prieteni.

La zece ani de la acest moment, Cluj24 a stat de vorbă cu Felicia Nina Gherman. În interviul acordat, Felicia explică de ce a luat această decizie, deloc ușoară, despre emoția întâlnirii cu necunoscutul, despre căldura și ospitalitatea cu care colegii săi chinezi au primit-o la Beijing, despre cultura și istoria acestei fascinante țări, despre misia ei la radio.

Tot aici afli ce măsuri au luat cei care conduc cea mai numeroasă națiune odată cu izbucnirea pandemiei cauzată de COVID-19, cum a trecut Felicia prin această experiență – „mă rugam să nu mă îmbolnăvesc și să nu mor departe de țară”, cât de greu i-a fost să-nvețe limba chineză, despre fabuloasa bucătărie chinezească și, nu în ultimul rând, despre dorul de România.

PS: Un mic sfat – înainte de a citi acest text, fă-ți o cafea. Sau o limonadă. Interviul de mai jos nu e postare de pe Facebook 😉

Felicia Nina Gherman, la pupitru. Foto: Arhiva personală

Reporter: De ce ai plecat în China? Și de ce tocmai acolo? A fost vorba de vreo oportunitate?

Felicia Nina Gherman: Lucrurile s-au derulat așa cum spune proverbul chinezesc: „Celui ce știe să aștepte timpul îi deschide porți nebănuite“. Încă din studenție, am visat că voi vizita China ca turist, dar nicidecum că voi avea șansa extraordinară, oportunitatea, de a lucra și trăi aici.

Apoi, în vara anului 1996, un prieten mi-a dăruit o cutie în forma inimii îmbrăcată în interior în mătase roșie, cu trei cești de ceai pe care erau pictate motive chinezești, de care îmi aduc aminte și azi cu mari emoții. Aceasta era adusă tocmai din îndepărtata Chină. A fost un semn, pentru că, de fiecare dată când o țineam în mâini, simțeam în suflet ceva cald. Inexplicabil sentiment!

Acel dar a iscat în mine dorinți nestăvilite și am început să caut informații din cărți, filme, documentare, interviuri, tot ce puteam găsi atunci despre China, tot mai copleșită de cultura ei fascinantă. Astfel, am început să conturez un vis frumos, pe care însă nu l-am împărtășit nimănui, ținându-l ascuns în cutia cu cești de ceai.

Visul devine realitate

Anii au trecut și la sfârșitul lui 2010, m-am trezit cu un e-mail de la același prieten care mi-o dăruise, cu care nu mai ținusem legătura, în care mă anunța că este la Beijing, că lucrează la Radio China Internațional și că departamentul în limba română are nevoie de un jurnalist român cu experiență și vechime, rugându-mă, dacă vreau, să trimit un CV și poate că norocul îmi va surâde.

Atunci nu știam nimic despre Radio China Internațional și, mai ales, că are și un departament în limba română.

A fost o surpriză colosală! Copacul se bizuie pe rădăcină, omul pe inimă, așa că, am spus da fără să ezit și, după câteva zile, eram anunțată de radio că dorește să vin acolo și să încep procedurile oficiale.

Eram încântată, fericită chiar, simțeam că visul ce a stat răbdător în cutia de cești pentru ceai va deveni realitate!

Rep: Când a fost asta?

Procedurile au durat aproximativ șase luni. Am plecat în dimineața zilei de 29 mai 2011 din Cluj Napoca spre Budapesta și, de acolo, undeva, spre după-amiază am decolat direct spre Beijing, fără escală.

Am ajuns în capitala Chinei în 30 mai, în jurul orei 10.00, în imensul Aeroport Internațional “Capital”.

Pășeam, astfel, pe pământ chinezesc, iar la 1 iunie începeam primul an contractual în calitate de jurnalist și expert media în departamentul de limba română al Radio China Internațional.

Rep: Îți mai amintești în ce împrejurări ai plecat? 

Eram director de programe la Televiziunea NCN Cluj (cea veche) și lucrurile nu mergeau deloc bine în media românească din cauza crizei financiare.

Am fost nevoită să renunț, la cererea acționarilor de atunci, la oameni tineri și frumoși pe care, culmea, tot eu îi pregătisem. Plata salariilor întârzia, se preconizau schimbări în conducere și acționariat și altele.

Au fost momente dificile în viața mea, și nu doar în plan profesional. Tocmai de aceea îmi doream cu ardoare o schimbare radicală și un nou început.

Acum, pot spune că a fost rânduiala lui Dumnezeu, pentru a-mi pune viața în rânduială departe de țară, de casă, de cei dragi, iar cultura chineză, odată ce am pătruns în straturile de adâncime ale ei, în lumea spiritului chinezesc cu valorile sale fundamentale, a fost tămăduitoare pentru mine.

A fost un leac divin.

Cu Dumnezeu înainte

Rep: Ce ți-au zis familia și prietenii că pleci la mii de kilometri distanță de țară?

Surorile mele, trei la număr, au aflat primele vestea. Ele au fost încântate, s-au bucurat foarte mult pentru mine, m-au încurajat și susținut să plec. Cum vor primi părinții vestea că mă voi muta la celălalt capăt de lume? Aceasta a fost partea cea mai grea a deciziei.

Nu plecam în Europa, ci pe un alt continent, la peste 8.000 de kilometri distanță.

Mama, însă, o femeie extrem de înțelegătoare și înțeleaptă, a făcut ca lucrurile să pară cel puțin simple, deși știam foarte bine ce este în inima ei. La primirea veștii, mi-a spus următoarele cuvinte:

„Du-te, nu mai sta pe gânduri! Cu Dumnezeu înainte! Poate că ai nevoie de această experiență. Stai un an și vezi cum te simți. Dacă îți place, mai rămâi, dacă nu-ți place, te întorci. Pe noi, tot aici ne găsești.“

Rep: Care au fost primele tale impresii când ai ajuns în Beijing?

Beijing este capitala unei națiuni care numără 1,4 miliarde de cetățeni. Este un oraș încântător, care te marchează pe viață. În primul rând, m-a izbit dimensiunea lui, municipiul Beijing având o suprafață egală cu cea a Belgiei. Apoi, infrastructura lui.

De exemplu, noul terminal al aeroportului este cel mai mare din lume, iar orașul este înconjurat de nu mai puțin cinci autostrăzi circulare cu foarte multe benzi. Istoria lui este magnifică. Primele așezări umane descoperite au peste 5.000 de ani.

Ca să nu mai vorbesc de bogăția sa istorică reflectată în arhitectura unor construcții imense precum Orașul Interzis, Palatul de Vară, Templul Cerului sau renumitul Mare Zid Chinezesc, dar și de zgârie-norii secolului XXI.

Rep: Cum au fost primele zile, săptămâni?

Curiozitatea și dorința de-a mă adapta au fost atât de mari încât nici nu știu cum au trecut primele săptămâni. Îți pot spune că un tărâm geografic și spiritual fabulos îmi deschidea porțile maiestuoase.

China mă primea acasă la ea, devoalându-mi din prima zi și până azi nepieritoarea sa cultură în experiențe inedite de viață, trăiri autentice și lecții pline de învățăminte.

După trei luni, ca acasă

A fost ceea ce chinezii numesc yuanfen, în traducere, o întâmplare fericită, o întâlnire frumoasă între mine și China. După primele două-trei luni, mă simțeam acasă.

Căci în țara valorilor promovate de Confucius, care dăinuie încă, primul lucru care m-a impresionat a fost ospitalitatea excepțională a chinezilor, care nu vine dintr-un soi de festivism deșert și lipsit de esență, ci dintr-un real respect față de oaspeții străini.

Rep: Ai fost în situația de a renunța și de a te întoarce în România?

Prietenia pe care mi-o arătau, de la chinezii cu care am călătorit în avion pe ruta Budapesta-Beijing, chinezii întâlniți în imensul Aeroport Internațional din capitala Chinei unde am aterizat, până la colegii care m-au întâmpinat și așteptat în redacție, era ca o floare rară ce-și deschidea larg petalele.

Atenția și bunăvoința lor erau serafice, aproape îngeresc de frumoase, căci dincolo de o ușoară sfială, chiar timiditate, simțeam că ascund o sensibilitate aparte.

Martor la schimbările Chinei

Ei m-au ajutat enorm de mult să mă acomodez la locul de muncă și chiar în hotelul în care locuiesc, apoi, încet, încet, să fac primii pași în descoperirea culturii lor și a modului în care trăiesc.

Și uite că de zece ani rezonez cu bătăile inimii lor. De zece ani le simt pulsul angrenat în continuitatea unei moșteniri prețioase și în schimbările uimitoare care au loc în țara lor.

De zece ani sunt martor al acestor schimbări și al uriașului salt înainte pe care China îl face sub ochii mei.

Rep: Cum a fost întâlnirea cu o nouă cultură și cu o altă educație?

Incredibilă! Magnifică! Exact așa cum visasem, cum îmi imaginasem dinainte.

Căci, împletind munca de jurnalist la radio și sorbirea neîncetată a culturii chineze în aromele diverse ale ceaiului, am descoperit, de pildă, din Analectele lui Confucius și din modul în care este construit Templul Cerului din Beijing, o construcție unică în lume, respectul și recunoștința chinezilor față de natură.

Tot din filosofia confucianistă și din picturile deosebite cu peisaje, flori și păsări, am distins dragostea pentru viață a chinezilor și admirația lor față de frumusețea unității dintre Om și Univers.

Armonia om-natură

În gândirea buddhistă, în „Cartea despre Dao și virtute” a lui Laozi, în teoriile medicinei chineze, în arta Taijiquan și în alte activități de cultivare a trupului, așa cum le numesc, am văzut înțelepciunea esențială a chinezilor de a se adapta naturii, de a căuta armonia dintre om și natură.

Din construcția Marelui Zid, care rezistă de peste 2.000 de ani, dar și din cele șapte expediții maritime ale flotei conduse de navigatorul Zheng He, ghidate de conceptul de politică externă numit „comuniunea pașnică“, am înțeles dorința dintotdeauna a chinezilor de a duce o viață pașnică.

Și multe altele. Toate acestea m-au îmbogățit enorm și, astfel, am început să adaug vieții alte valori și noi sensuri.

Rep: Spune-ne, te rog, care e programul tău și ce faci, efectiv, într-o zi de muncă?

Hai să facem un exercițiu de imaginație. Încearcă să conturezi o clădire impunătoare cu 15 etaje, situată, undeva, în vestul capitalei Beijing, în care lucrează aproximativ 2.000 de chinezi, la care adaugă peste 100 de jurnaliști și experți din aproape toate statele lumii.

Redacțiile principale sunt în limba chineză, apoi urmează ca structură organizatorică departamentele în cele 65 de limbi străine în care are programe și emite Radio China Internațional. La rândul lui, fiecare departament este alcătuit din chinezi și experți străini.

Trei jurnaliști români

În departamentul de limba română, programele sunt pregătite de o echipă formată din 13 chinezi vorbitori de limba română și trei jurnaliști români care asigură emisia atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova.

Zilnic, colegii chinezi traduc știri, rubrici, comentarii, analize, emisiuni, grupuri foto sau materiale video din chineză în română. Misiunea mea, ca jurnalist român, este aceea de a le corecta, edita și verifica pentru a fi scrise corect în limba română, dar și pentru a fi bine realizate din punct de vedere jurnalistic.

Apoi, îi ajut pe colegii chinezi la realizarea programelor pentru radio și pentru website-ul redacției. De asemenea, sunt implicată în numeroase proiecte și materiale video tot pentru website-ul redacției, care sunt postate și pe rețelele de socializare, dar și în proiecte de traducere a unor cărți și dicționare pe partea de documentare și editare.

În consecință, responsabilitatea pe care o am este imensă. De aceea, chinezii văd într-un jurnalist străin un sfătuitor, un îndrumător, un coleg de nădejde pe care se pot bizui oricând și în orice situație, chiar un model și un exemplu demn de urmat.

Rep: Înseamnă că răspunderea pe care o are un jurnalist străin este foarte mare. Așa e?

Din primăvara anului 2019, Radio China Internațional face parte din marele trust de presă, de stat, desigur, China Media Group, alături de CCTV (China Central Television), CGTN (China Global Television Network) și Radioul Național al Chinei care transmite pentru cele 56 de minorități, un proiect ambițios al unei țări care se schimbă și se dezvoltă cu o rapiditate uluitoare.

Așa că, răspunderea mea ca jurnalist străin este și mai mare, fiind vorba de programe noi, accentul fiind pus tot mai mult pe televiziune și mai ales pe ceea ce înseamnă New-Media. Pentru mine, însă, munca în acest colos media este o experiență unică și o continuă provocare.

Rep: Ce cuprinde programul de emisie într-o zi?

Vreau să explic rolul redacției în limba română și ce cuprinde, în linii mari, acest program. În 29 august 2021, redacția va împlini 53 de ani de la prima transmisie în limba română. În această perioadă, emisiunile au evoluat și au fost enorm de mult diversificate.

În linii mari, programul de emisie cuprinde buletine de știri interne și externe, revista presei românești, emisiuni din toate domeniile – economie, societate, educație, sănătate, cultură, film, muzică, turism, sport.

Limba română, promovată în China

De asemenea, limba română este promovată în China și prin intermediul New-Media, redacția furnizând informații și programe pe internet și tot mai multe materiale video.

Rolul acestora este de a promova relațiile dintre China și România, schimburile dintre cele două țări, de a face cunoscută China în România și România în China, de a construi punți între Marele Zid Chinezesc și Carpați, la care adaug promovarea relațiilor dintre România și Republica Moldova.

Rep: Cum te-ai adaptat? A fost greu?

Dacă în mass-media din România și chiar din Europa lucrurile se derulează într-un cadru tensionat, aglomerat, nebunesc aș spune deseori, la Beijing, situația este foarte diferită. De altfel, acesta este unul din principalele motive pentru care mai sunt azi în China.

Pentru modul firesc în care sunt așezate lucrurile. Lucrez în două ture, două săptămâni de dimineață, de la 9.00 la 17.00, cu pauză de masă între 11.00 și 14.00, apoi o săptămână în tura de seară, de la 14.00 la 20.00, cu pauză de masă între 17.00 și 18.00.

Totul se face în tihnă

Acopăr și un sfârșit de săptămână o dată la trei săptămâni. Mărturisesc sincer că în primele zile de muncă nu-mi găseam locul, nu știam ce să fac în pauzele de masă, așteptam să sune telefonul, să primesc informații și să alerg la știri pe teren, să caut exclusivități, să pregătesc interviuri sau emisiuni.

Cu alte cuvinte trăiam încă în stresul și tensiunea asociate muncii în mass-media din România, unde am lucrat peste 16 ani.

Pe când aici, totul se face în tihnă, în liniște, chiar dacă avem foarte mult de lucru deseori, proiecte de finalizat la termen, evenimente la care trebuie să ajungem, relatări din delegațiile în care suntem trimiși în diverse zone ale Chinei.

E foarte diferit de România…

Nu există încrâncenare, nu există concurență sau lupta acerbă pentru exclusivități. Cuvântul de bază este normalitatea. Și normalitatea asta îmi dă o stare de bine și confort, pot crea și scrie în liniște, de aici decurgând și numeroasele satisfacții profesionale.

Pe lângă implicarea, alături de colegii chinezi, în realizarea programelor zilnice, pe care le-am enumerat deja, în 2014 am început o emisiune săptămânală împreună cu colega mea Li Xin – Cultura Chinei într-o ceașcă, în care, timp de aproximativ 20 de minute am depănat povești din China sau România, dar legate de China, alături de diverși invitați.

Premii pentru emisiune

Am descris locuri pitorești, întâmplări fantastice, atmosfera din timpul sărbătorilor sau de la unele evenimente organizate în instituții culturale și de educație, tradiții și multe altele.

Am încercat, astfel, să transmitem ascultătorilor și cititorilor noștri, printr-o prezentare adecvată și atractivă, fragmente din milenara cultură a acestei țări.

Spre bucuria noastră, emisiunea a fost recompensată cu Premiul II (în 2014) și Premiul III (în 2015, 2016, 2020) la categoria relatări speciale ale Radiodifuziunii Internaționale din China, la decernarea celor mai importante premii din statul asiatic acordate emisiunilor realizate pentru străinătate.

Din nefericire, din cauza pandemiei am fost nevoite să renunțăm deocamdată la ea.

Rep: Ai reușit să înveți limba chineză?

Învățarea limbii chineze înseamnă studiu continuu, inclusiv pentru chinezi. Studiul limbii chineze este o călătorie captivantă în mintea și sufletul Chinei antice, este ca și cum te-ai conecta la un mod de a gândi vechi de peste 2.000 de ani.

Pentru mine este atât de interesant încât uit cât de greu e și de anevoios. De altfel, pe bună dreptate, chineza este considerată una dintre cele mai dificile limbi din lume, iar dificultatea decurge din două componente – scrisul și pronunția.

Ambele sunt o provocare, și luate separat, dar mai ales când trebuie combinate, de fapt, aici este partea complicată. Ca să-ți faci o primă idee, îți voi spune că scrisul, numit în China Hanzi, este bazat pe un sistem complex de pictograme, ideograme și determinanți fonetici.

Pictograme și ideograme

Pictogramele sunt alcătuite din simboluri care reprezintă schematic lucruri și fenomene. Ideogramele transmit idei, iar determinanții fonetici sugerează pronunția cuvântului.

De aceea, majoritatea „cuvintelor” din limba chineză scrisă sunt alcătuite din două elemente: primul dă sensul general, iar al doilea întărește ori precizează un sens particular, oferind în același timp și un ghidaj pentru modul în care se pronunță cuvântul respectiv.

Rep: Este limba chineză, așa cum se spune, greu de învățat?

Chineza este o limbă tonală, adică o limbă în care sensul unui cuvânt se schimbă prin modul în care este pronunțat. În ce privește pronunția este și ea dificilă, la fel ca în toate limbile tonale. Eu sunt fascinată de caracterele chinezești (Hanzi), de fermecătoarea lor simbolistică.

Modul în care sunt alcătuite și alăturate simbolurile hanzi reflectă atât simțul estetic al culturii chineze dominante (Han), cât și maniera de a gândi, universul cultural și social, valorile și relațiile care configurau China în vremurile străvechi.

De-a lungul timpului, unele caractere au suferit modernizări și simplificări, însă legătura directă cu trecutul îndepărtat nu s-a pierdut în totalitate.

Ca să citești un caracter (hanzi) ai nevoie de o abordare vizuală, simbolică, pentru că fiecare „literă” este în sine o poveste interesantă și reflectă un mod de a percepe, gândi și exprima sintetic realitatea înconjurătoare.

Rep: Sună foarte interesant. Dă-ne, te rog, câteva exemple.

Pictograma pentru om (ren) este o siluetă. Se scrie 人 sau 亻 în funcție de locul pe care-l ocupă în caracter. Din ren, care e un radical foarte important, decurg o sumedenie de simboluri-idee care au legătură cu tot ce este omenesc, cu umanitatea, în general, dar și altele care, aparent, nu au nicio conexiune.

Este cazul unui radical care mie îmi place foarte mult – tian: 天. Desfăcând acest semn, citim așa: om (人) plus mare (大) plus ceva deasupra. Așadar, tian înseamnă ceva ce este deasupra omului, deasupra noastră, indiferent cât de importanți am fi pământ. 天 este ideograma pentru Cer și rai, fiind folosită și pentru a desemna Divinitatea.

O altă pictogramă foarte des utilizată este cea pentru copac sau lemn: 木 (mu). Apoi, pentru a exprima ideea de pădure, chinezii alătură doi radicali-copac: 林. Iar ideea de odihnă o exprimă simplu, intuitiv și poetic prin asocierea om plus copac: 休. Adică un om așezat la umbra copacului.

Ca și concluzie, acesta este studiul meu zilnic individul după munca de la radio, în încercarea și dorința nestavilită de a-mi însuși Hanyu, adică limba chineză.

Rep: COVID – 19. Cum a fost percepută, la început, existența acestui virus?

Ca o problemă neașteptată, deloc ușoară, apărută exact de Anul Nou Chinezesc, cea mai mare sărbătoare a chinezilor, și care putea fi rezolvată numai prin mari sacrificii umane, materiale și financiare uriașe.

Rep: Cum a fost apoi? Cum era situația în spitale, pe stradă, prin magazine și instituții? Ce spuneau autoritățile?

Chinezii sunt crescuți cu credința că societatea este pe primul loc, bunăstarea acesteia fiind mai importantă decât fericirea individuală, principii taoiste și confucianiste considerate fundamentale pentru cultura lor, valori prețuite după care își ghidează de altfel viața.

De aceea, în momentul apariției virusului, acest popor s-a mobilizat exemplar. Cu o disciplină de fier. Cei 1,4 miliarde de chinezi au devenit unul. S-au transformat într-o forță unitară foarte eficace.

La care adaug un set de măsuri uriașe, ferme și severe, capacitatea inimaginabilă de analiză și decizie, printr-o viteză uluitoare în adoptarea deciziilor luate într-o situație de criză, angrenarea fiecărui cetățean în lupta care trebuia câștigată chiar cu sacrificii imense, determinați cu toții că contribuie la efortul comun pentru depășirea pericolului.

Așa au gândit și acționat chinezii, iar puterea lor de coeziune este impresionantă, reușind să țină în frâu răspândirea virusului. Și bătălia continuă.

Simt că pandemia a adus în China mai multă speranță, mai mult curaj, mai multă încredere, o mai mare grijă și atenție față de celălalt, față de sănătate și viață, cu lungi introspecții. Aș spune chiar o mai mare intensitate afectivă, sensibilitate, înțelegere și dăruire.

Tu cum ai trecut prin experiența asta?

Încărcătura emoțională a fost imensă. Secunda următoare era plină de necunoscute. Eram la mâna lui Dumnezeu, pe care l-am rugat două lucruri: să nu mă îmbolnăvesc și să nu mor departe de România. Și acum fac acest lucru, gândindu-mă mereu în ce situație dificilă i-aș pune pe toți cei de-acasă, pe toți cei care mă iubesc de la o așa distanță.

În al doilea rând, mă afecta foarte tare tristețea chinezilor. Sufereau exact în perioada Sărbătorii Primăverii sau Anul Nou Chinezesc, cea mai așteptată de ei, când toți merg acasă și se reîntregesc familiile, când au loc cele mai frumoase evenimente naționale și internaționale, când tradițiile milenare ale acestei țări pot fi văzute în toată splendoarea lor, obligați cu toții la autoizolare.

Teama pentru părinți și bunici

Chiar dacă majoritatea chinezilor nu se exteriorizează și este greu să le citești sentimentele, trăirile, totuși, în dialogurile pe care le aveam cu colegii, cu prieteni sau cunoștințe, simțeam neliniștea, mâhnirea, teama lor pentru părinți și bunici, în condițiile în care în China există un cult și un respect deosebit pentru vârstnici.

Evident, amărăciunea ne dobora, uneori, și pe noi străinii care am decis să rămânem în China în acele momente. Descopeream cu toții, dincolo de aparențe, cât de nesiguri și de singuri suntem, însă nu ne-am permis să cedăm și ne-am susținut reciproc atunci când a fost cazul. A fost și este o solidaritate extraordinară între noi.

Cum e acum?

Este liniște și calm la Beijing. Situația este sub control. Există măsuri în continuare, foarte multă vigilență și atenție, însă lucrurile sunt relaxate. Sunt cazuri răzlețe descoperite în alte regiuni ale Chinei, dar nimic înspăimântător, mai ales că autoritățile iau măsuri clare și stricte imediat pentru a opri răspândirea virusului.

Rep: Ce faci în timpul liber?

Lucruri care mă fac fericită. Lista este foarte lungă, dar mă voi rezuma la câteva. O carte bună mă face fericită. Un film bun mă face fericită. Un spectacol de teatru sau un concert, la fel. Mă face fericită o discuție cu o persoană inteligentă și calități pozitive de la care am multe de învățat.

O plimbare într-unul din parcurile sau locurile mele preferate din Beijing mă face fericită. Lecția săptămânală de Taijiquan și întâlnirea, i-aș spune predestinată, cu Maestrul meu (Shifu) mă fac fericită. Cina luată cu prieteni asortată cu un pahar de vin bun într-un restaurant italienesc mă face fericită.

Muzica, dansul, poezia autentică mă fac fericită. O floare înflorită, iarba cu verdele ei crud, plantele mele de acasă, florile, în general, mă fac fericită. Poveștile de suflet pe care le descopăr sau cele pe care le trăiesc mă fac fericită.

”Îmi place să înalț zmeie”

Merg la expoziții de pictură, sculptură sau fotografie, la teatru și operă, la concerte. Ador tangoul. Citesc cărți care mă îmbogățesc. Studiez mult. Îmi place să scriu de mână, pentru că mă relaxează.

Mă joc cu pensula și culorile sau cu copiii în parc. Îmi place să înalț zmeie. Să dansez în ploaie și pe plaja cu nisipul cald. Să străbat pădurea și să îmbrățișez copacii. Să învăț din zborul păsărilor și din semeția munților.

Ador caii. Sunt fascinată de sunetele pianului… Pentru mine, fiecare zi cu lumina trandafirie a zorilor este o minune. Deschid ochii și sunt în viață, bucurându-mă cu toată ființa de acest dar divin, încercând să îl umplu cu frumos drept mulțumire.

Rep: Ai vreun loc preferat în Beijing?

Îmi este greu să aleg unul doar. Am foarte multe locuri preferate în Beijing. Unul dintre cele pe care le ador este Yuanmingyuan, Vechiul Palat de Vară cu Grădina strălucirii perfecte sau Grădina eternei primăveri, mai exact locul unde, odinioară, dăinuia în toată măreția ei Grădina Imperială.

Un spațiu încărcat de istorie unde înveți lecția măririi şi decăderii unui imperiu pe care o poți transpune și reduce la viața omului, la viața ta în ceea ce înseamnă extazul și agonia, urcușul și coborâșul.

Grădina Imperială

Acest spaţiu a fost Raiul pe Pământ, ulterior distrus din temelii de furia aliaţilor franco-britanici în 1860. Povestea Grădinii imperiale începe în 1707, în anul 46 de domnie al împăratului Kangsi. Iniţial a avut o suprafaţă de 350 de hectare, din care florile acopereau 160 de hectare.

Este situată în nord-vestul Beijingului și are două părți: Grădina Changchun şi Grădina Qichun (Wanchun).

Paradisul din Yuanmingyuan era alcătuit din lacuri, căi navigabile, poduri cu arcade spectaculoase, dealuri artificiale şi pavilioane, cărora le-au fost adăugate construcţii cu puternice influenţe arhitecturale europene.

Grădina Changchun. Foto: minghui.org

Sanctuar al florilor exotice

Împăraţii dinastiei Qing au locuit şi au condus imperiul din acest spaţiu al fericirii, până când a fost distrus. Pentru dregătoriile imperiale, era folosită partea sudică a grădinii, în timp ce zona de nord era rezervată exclusiv împăratului, aici fiind un sanctuar al florilor exotice rare şi al copacilor aduşi din diferite părţi ale ţării şi lumii.

Pentru realizarea grandioasei grădini au fost selectaţi cei mai pricepuţi arhitecţi şi meşteri ai timpului, care au avut sarcina de a studia diferite stiluri arhitecturale şi de a reproduce locuri importante din imperiu. Cea mai faimoasă reproducere este cea după Lacul de Vest din Hangzhou, din sudul Chinei.

Pentru realizarea clădirilor în stil european, la Beijing au fost aduşi meşteri iezuiţi cu mare faimă în epocă, între care Giuseppe Castiglione sau Michel Benoist, angajaţi de împăratul Qianlong.

Cu toate acestea, 95% dintre construcţii au reprezentat esenţa culturii şi stilului arhitectural chinez, la care au fost adăugate clădiri în stilurile tibetan şi mongol care reflectau diversitatea culturală din perioada dinastiei Qing.

Yuanmingyuan și Ruinele Turnului de apă

Yuanmingyuan a fost, de asemenea, un veritabil muzeu de artă, aici fiind păstrate capodopere, antichităţi, documente, lucrări sau colecţii originale după însemnate opere ştiinţifice, literare și medicale.

Iată de ce, este de înţeles revolta manifestată de Victor Hugo care, într-o scrisoare trimisă la 1861 (o copie este expusă publicului), condamnă distrugerile inimaginabile făcute de corpurile expediţionare franco-britanice, considerate „trupe barbare”.

Simbol al actualului ansamblu, Ruinele Turnului de apă sunt umbra unei superbe fântâni în stil european, cu arcade din blocuri de marmură, peste care trona un uriaş cap de leu.

În faţa arcadelor, căderile de apă se făceau pe şapte cursuri, o imagine spectaculoasă, cu siguranță, pentru mijlocul secolului al XVII-lea.

Sala Păcii Naţionale

Sala Păcii Naţionale este o altă construcţie a cărei solemnitate de altădată îți este greu să ți-o imaginezi azi. A fost cea mai mare construcţie în stil european de aici, fiecare etaj având 11 încăperi.

Accesul se făcea direct la etaj cu ajutorul a două scări amplasate stânga-drepta, care înconjurau un superb bazin în care apa era furnizată prin 12 statuete – capete de animale cu corp uman – reprezentând cele 12 zodii chinezeşti.

La fiecare două ore, câte una dintre statuete arunca apă, astfel, trecătorii știau ora exactă din zi sau noapte. Pacea celor nouă continente este situată în vestul grădinii şi era reprezentată de nouă insule ridicate pe un imens lac artificial, legate între ele prin coridoare a căror suprafaţă a fost de 70.000 de metri pătraţi.

Numele avea legătură cu dorinţa de pace între popoare, securitatea în această lume şi stabilitatea puterii imperiale. Acesta era locul preferat al împăratului Yongzheng. Lumea fericirii pe insulă este o altă parte distrusă a grădinii, dar care a fost refăcută.

Templu dedicat zeului mărilor

Originalul a fost un templu dedicat zeului mărilor, reprezentat de o construcţie cu trei braţe, similar tridentului purtat de Neptun. În grădina templului erau nouă turnuri şi un pavilion central cu peste 2.000 de statuete ale lui Buddha şi 30 de pagode dedicate acestui, toate dispărute azi.

Despre frumusețea fără precedent și bogăția grădinii Yuanmingyuan vorbesc numeroase rapoarte ale misionarilor ajunşi la curtea împăratului, aceasta bucurându-se de o deosebită reputaţie nu doar în Asia, ci şi în Europa.

Grădina strălucirii perfecte, obiectiv protejat de importanţă naţională

Dar, în octombrie 1860, gloria grădinii avea să fie știrbită cu brutalitate de forţele aliate franco-britanice. În câteva zile, zeci de construcţii din piatră şi lemn, sute de hectare de spaţii verzi, flori şi copaci au fost distruse, apoi incendiate.

După 40 de ani, în anul 1900, Alianţa celor Opt Naţiuni a repetat tragica faptă. Aflată în fața unei situații fără ieșire, în 1904, dinastia Qing a decis scoaterea grădinii de sub protecţia imperială, aceasta fiind abandonată definitiv.

Apoi, în 1988, Grădina strălucirii perfecte a fost declarată obiectiv protejat de importanţă naţională, an în care Consiliul de Stat al Chinei a decis ca parcul să fie deschis publicului.

O vizită în Yuanmingyuan înseamnă pentru mine o întoarcere în timp, încheindu-mi periplul, de fiecare dată, cu o plimbare cu barca printre miile de lotuși, aceste plante luxuriante, simbol al transformării spirituale, al purității, al căror parfum, vara, devine aproape vizibil spre lăsarea serii.

Rep: Cum ți se pare orașul?

Este un oraș imens și impresionant. Totul se schimbă aici într-un ritm amețitor, însă păstrându-și farmecul civilizației chineze vechi de peste 3.000 de ani.

În doar 70 de ani, căruțele ce împânzeau hutongurile (aleile întortocheate pline de case vechi cu curțile lor interioare) au fost înlocuite de mașini și scutere electrice, iar zgârie-norii moderni acoperă cerul.

Beijing a fost capitală imperială pentru mai mult de 850 de ani, fapt care îl transformă într-un oraș unic, ce se mândrește cu cel mai vast și abundent patrimoniu istoric și cultural din lume.

Are o populație de aproape 22,5 milioane de locuitori pe o suprafață de 16.800 de kilometri pătrați. Este al doilea oraș ca mărime al Chinei după Shanghai. Istoria lui începe, așa cum spuneam, acum 3.000 de ani. Deci, este la fel de vechi ca Londra, de șase ori mai vechi decât New York și de zece ori mai vechi decât Sydney.

Cele șapte situri de importanță UNESCO

Găzduiește șapte situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO: Marele Zid, Orașul Interzis, Palatul de vară, Templul Cerului, Mormintele Ming, Site-ul Omului de Peking de la Zhoukoudian și Marele Canal. Marele Zid este unul dintre cele mai mari obiective turistice din lume, o ispravă uimitoare a arhitecturii antice.

Orașul Interzis este cel mai mare palat din lume. Este, de asemenea, cel mai bine conservat palat imperial al Chinei și esența și punctul culminant al realizării arhitecturale tradiționale chineze. Templul Cerului este o construcție unică și maiestuoasă.

Palatul de Vară este cea mai mare grădină imperială din lume, unde împărații își petreceau verile. Arhitectura lor este magnifică și foarte bine conservată.

Pregătiri pentru JO din 2022

Este uimitor să trăiesc în această metropolă și superputere a lumii adânc ancorată în rădăcinile sale culturale profunde, cu o colecție unică de arhitectură, arte, bucătărie și alte fațete culturale, să văd zilnic măreția culturii chineze prin obiectivele capitalei sale, dar și viteza uluitoare cu care se dezvoltă.

Acum, la Beijing, simt din plin pregătirile pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 2022, cu investiții uriașe în numeroasele sale stațiuni de schi și sporturi de iarnă, capitala Chinei devenind astfel primul oraș din lume care va găzdui atât Olimpiada de Vară, cât și cea de Iarnă.

Unul dintre cele mai mari obiective turistice din oraș este Parcul Olimpic, construit pentru Jocurile Olimpice de Vară din 2008. „Stadionul Național” din China sau „Cuibul de Pasăre” și „Centrul Național de Acvatică” sau „Cubul de Apă” sunt minuni inginerești remarcabile cu arhitectură modernă și atractivă.

Rep: Cum te-ai adaptat la bucătăria chinezească?

Foarte repede. De altfel, nici nu aveam încotro. Știam dinainte să ajung aici faptul că marea majoritate a chinezilor nu numai că adoră să mănânce, dar se și pricep la gătit și acest lucru se datorează, parțial, existenței unei vaste literaturi despre mâncare, atât din punct de vedere al tehnicilor și ingredientelor culinare, cât și din punct de vedere religios și medical.

Ajunsă la Beijing, am avut confirmarea. Pentru chinezi fiecare masă a zilei este ca un ritual, ei mănâncă la aceleași ore, sunt respectate cu strictețe, iar după masă se plimbă cel puțin 30 de minute. Bucătarii erau și sunt foarte respectați, iar gătitul este considerat o artă, bucătăria fiind o parte importantă a culturii lor.

Bețișoarele, invenție sclipitoare

Până și betișoarele care mi-au dat bătăi de cap la început sunt privite ca o invenție sclipitoare. Confucius a fost unul dintre cei care a încurajat adoptarea betișoarelor în locul letalelor cuțite, și făcând acest lucru a influențat decisiv arta culinară chineză.

Și dacă hrana se mânuiește cu bețișoarele, atunci alimentele sunt tăiate de dimensiunea unei îmbucături sau gătite ca să atingă o textură optimă, astfel încât bucățile mai mari de carne sau de legume să poată fi ușor rupte și manipulate.

Baza artei culinare chinezești: relația dintre mâncare și sănătate

Bucătăria chinezească m-a cucerit prin varietatea ingredientelor şi abundenţa condimentelor care dau un gust complet diferit mâncărurilor, chiar şi când ingredientul de bază e acelaşi. Mai mult, baza artei culinare chinezești este relația dintre mâncare și sănătate.

Alimentele au fost mereu folosite în medicina preventivă și curativă și toți chinezii reacționează instantaneu în fața bolii schimbându-și dieta. Multe leacuri naturale sunt si alimente, de exemplu ginsengul, ciupercile albe, cuiburile de rândunică, ghimbirul și multe altele.

Rep: Pare foarte complexă bucătăria chinezească. E, într-adevăr, așa de complicată?

Ei împart alimentele în doua categorii: yin si yang. Yang sunt alimentele „calde” asociate cu masculinitatea, în  timp ce yin sunt alimente „reci” asociate cu feminitatea. Nici una dintre aceste categorii nu are nimic de-a face cu temperatura la care alimentele sunt gătite sau servite.

De pildă, carnea de vită, morcovii și ardeii iuți sunt alimente calde, în timp ce peștii, salatele și castraveții sunt alimente reci. Sistemul este important în planificarea unei mese și se ia în considerare nu doar ceea ce este de sezon și de calitate, dar și vârsta, starea de sănătate și condițiile meteo.

Echilibrul din bucătăria chinezească

Schimbările din natură tulbură echilibrul yin-yang, de aceea alimentele calde se consumă întotdeauna la apropierea iernii. Clasificarea yin-yang este importantă și pentru felul în care se combină ingredientele într-o rețetă. În principiu, alimentele din cele două categorii trebuie să fie echilibrate.

Un echilibru stricat este văzut de chinezi drept cauza îmbolnăvirilor. Aceste credințe există și azi, chinezii preferând să mănânce decât să ia medicamente, în plus se tratează conform medicinii tradiționale chineze.

Într-o ţară cu o cultură, o geografie şi o climă atât de diversificate, şi reţetele culinare sunt diverse, astfel că bucătăria chinezească are mai multe ramuri sau „școli” culinare, una mai interesantă decât alta.

Dar cea mai simplă și accesibilă divizare este cea a celor patru „sferturi”: condimentată în Vest, proaspătă în Est, delicată în Sud și rafinată în Nord.

Rep: Și tu pe care o preferi?

Îmi place la bucătăria chinezească combinaţia armonioasă de culori, arome şi forme strânse laolaltă, după reţete transmise din generaţie în generaţie și făcute cu tehnici complicate la fel de vechi și ele.

Ingredientele fierte, înăbuşite, prăjite, fripte sau coapte – metodele de pregătire a alimentelor sunt foarte variate – sunt aşezate frumos pe farfurii, astfel că e o plăcere nu numai să le guşti, ci şi să le vezi sau să le miroşi.

Rep: Ai un fel de mâncare preferat? Sau, poate, mai multe?

Multe și mereu descopăr altele. Supa din perișoare de pește, supa de roșii și ouă, salata de varză cu ulei de piper Sichuan, fâșii de carne de vită cu țelină, pulpă de porc cu sos de soia, cubulețe de cartofi cu carne tocată, fâșii de vinete și ardei căliți, conopidă cu roșii, ficat de porc prăjit, vinete călite, păstăi cu carne, cubulețe de carne și legume călite asortate etc.

Ca să nu mai vorbesc de delicioșii colțunași umpluți cu de toate, sau de vestita rață de Peking, ori de savuroasele plăcinte ale nevestei (Laopo Bing), plăcintele cu dulceață de trandafir sau Wotou cu curmale.

Rep: Ți-ai făcut prieteni din rândul chinezilor?

Sigur. Eu sunt sociabilă și deschisă, iar ei sunt foarte prietenoși, mai ales cu străinii. Am prieteni chinezi cu care ies uneori la masă, ne vizităm reciproc, facem excursii împreună sau diverse alte lucruri.

Cei mai apropiați îmi sunt colegii chinezi, sunt familia mea din China și, din ianuarie anul acesta, colegii mei de Taijiquan și, mai ales, Maestrul meu, un chinez deosebit pe care îl prețuiesc enorm, de la care învăț nu doar să practic această splendidă comoară a artei și sănătății umane, dar și cultură chineză, și care mă tratează ca pe fiica lui.

Chinezi care lăcrimează când vorbesc de România

În plus, am o prietenă româncă măritată cu un chinez. Ei locuiesc foarte aproape de mine, așa că ne vedem mereu, și îmi face o deosebită plăcere să mă joc cu băiețelul lor minunat, o combinație româno-chineză adorabilă.

Apoi,  cunosc chinezi care stau în România și chinezi care locuiesc aici, dar merg des în România pentru afaceri.

Cunosc chinezi care iubesc România la fel de mult cum își iubesc propria lor țară. Chinezi care și-au dedicat toată viața traducând opere literare din română în chineză și din chineză în română, clădind pe temelii tainice relația China-România.

Am prieteni chinezi care atunci când vorbesc despre România duc mâna dreaptă la inimă și lăcrimează.

Rep: Cum sunt chinezii? Pare destul de pueril să te întreb asta, deoarece cred că nu poți caracteriza un popor în câteva cuvinte, dar încerc să conturez un model de om.

Răbdători, chibzuiți și perseverenți, construindu-și viața peste valorile fundamentale ale unei culturi impunătoare care inspiră mereu, cu seva vibrațiilor sufletului profund ancorată în tradiții și obiceiuri, cu pulsul angrenat în continuitatea unei moșteniri prețioase și în schimbările uimitoare care au loc în țara lor.

China se schimbă necontenit și, odată, cu ea, cred că schimbă lumea întreagă. Secretul acestor transformări sunt chinezii înșiși, cu gândirea lor cutezătoare, orientată spre viitorul cel mai profund, disciplina și mobilizarea exemplară fiind două elemente definitorii ale caracterului lor.

Privesc detașat și degajat orice situație, problemele, lumea, la fel și relaționează cu ceilalți. Prețuiesc timpul, aș putea spune fiecare clipă, savurează viața, sărbătorile, mâncarea.

Ascultare față de părinți și profesori

Apoi, chinezii „întrec toate popoarele prin cinstirea părinților și învățătorilor” cum scrie Nicolae Milescu Spătarul în cartea sa, „Descrierea Chinei” sau „primele noțiuni ce se predau copiilor erau precepte simple despre virtute, bună-cuviință, ascultare față de părinți și profesori etc.

Acestea erau învățate pe dinafară și elevii nu făceau altceva decât să le recite fără întrerupere de dimineață până seara”, lucru care se întâmpla în urmă cu sute de ani, dar care se repetă și azi ca un fluid ce curge în societatea chineză contemporană cu aproape un miliard și jumătate de suflete.

Rep: Ce vrei să faci în continuare?

Să continui munca în trustul de presă în care lucrez până la finalizarea contractului (31 mai 2022), să finalizez alte proiecte în care sunt implicată, inclusiv cele personale, să încep altele noi la care mă gândesc.

Aștept să pot călători fără restricții, să ajung în primul rând în România. Să trăiesc frumos, în pace și în armonie. Să dăruiesc. Să iubesc.

Rep: Ți-e dor de România? Ai mai fost acasă de atunci?

Îmi este foarte dor de România. Nu mi-am văzut familia din iulie 2019 (din cauza pandemiei), când am fost acasă în vacanță și îmi doresc să fie toți bine ca să-i pot revedea și strânge în brațe așa cum nu am făcut-o niciodată, în momentul în care voi putea ajunge în România.

Mama și tata mă sună zilnic, iar uneori îi și văd, grație tehnologiei.

De asemenea, cu surorile mele (trei la număr), vorbesc des, toate așteptând reîntâlnirea noastră. Până atunci, însă, mi-am făcut prietene bune răbdarea, încrederea și speranța că această pandemie care ne-a schimbat tuturor viețile va trece în curând.

Rep: De ce îți este cel mai dor?

De prăjiturile și zacusca mamei. De pâinea și brânza de casă. De bătrânul nuc din grădina părinților.

De apa de la izvorul unde mergeam cu tata să umplem sticlele și să le ducem acasă. De sunetul clopotului și al toacei de la mănăstire chemând la rugăciune. De locurile natale. De străzile mele preferate din Cluj Napoca. De toți cei pe care-i am în suflet…

Rep: Te gândești să revii în țară?

Cu siguranță mă voi întoarce pentru a rămâne. Aștept momentul oportun, așa cum a fost cel care m-a adus în China.

Mă voi întoarce cu un singur gând. Acela de a face ceva concret pentru țara mea și pentru relația România-China, în semn de recunoștință pentru ceea ce mi-au dăruit această țară și poporul chinez.

La final, te rog să scrii pentru cititorii noștri mesajul ăsta în limba chineză: „Clujule, te iubesc! România, te iubesc!”

我爱你，克鲁日！wo ai ni, ke lu ri!

我爱你，罗马尼亚！ wo ai ni, luo ma ni ya!

CV: Felicia Nina Gherman, jurnalist-expert media la China Media Group

• Absolventă a Facultății de Filosofie a Universității „Babeș Bolyai“ și a Facultății de Drept a Universității „Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca;
• A început să lucreze în presă în 1995 la săptămânalul „Actualitatea clujeană”;
• Între 1996 și 1997, a fost corespondent al Agenției de știri Mediafax;
• Din 1997, a început munca în Televiziunea Română, Studioul Teritorial Cluj, unde a fost reporter/redactor timp de 2 ani, după care a ajuns în Antena 1. Aici a muncit aproape 10 ani, de la reporter/redactor, editor-coordonator și redactor-șef în Studioul Teritorial Cluj, până la editor desk în Antena 1 și Antena 3 București, dar cu o pauză de un an, când a fost corespondent pentru PRO TV Cluj;
• După aceea, a lucrat în televiziunea NCN Cluj în calitate de producător general știri, ulterior, director programe, funcție pe care a avut-o în 2011, înainte să plece în China;
• Cadru didactic universitar asociat al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, a predat în calitate de formator media;
• În 2018, a scos cartea intitulată „China în povestiri”, apărută la Editura INDART din București.

TEXT: Tudor Știrbu / Foto: Arhiva personală