ACTUALITATE
Emil Boc: Vor fi 570 de locuri în plus la creșele din Cluj-Napoca, din septembrie
Primarul Emil Boc a anunțat, miercuri, că din 1 septembrie vor fi disponibile încă 570 de locuri la creșele din Cluj-Napoca, pe lângă cele 642 existente astăzi.
Edilul a primit promisiunea că din luna septembrie se va elimina regula distanțării sociale din creșe, care va aduce în plus încă 224 de locuri. Deja ar fi pregătit ordinul de ministru pentru publicare în Monitorul Oficial.
De asemenea, Primăria Cluj-Napoca mai face 32 de angajări care vor permite activarea a încă 352 de locuri în creșă.
Astfel, din 1 septembrie la Cluj-Napoca vor fi disponibile 1397 de locuri în creșe.
Încă 90 de locuri se vor debloca după finalizarea creșei de pe strada Meziad, până la sfârșitul anului 2021.
Și Hubul educațional din Borhanci, pentru care primarul Emil Boc a semnat, ieri, contractul în vederea realizării Planului Urbanistic Zonal, va cuprinde o creșă nouă.
Încă 3 creșe vor fi construite în zona Iris, de către privați, în urma proceselor de restructurare urbană.
O creșă nouă se va realiza și pe strada Parcul Feroviarilor, cu o capacitate de 52 de locuri.
Și pe strada Câmpului se va construi o creșă, cu încă 90 de locuri.
Primarul nu a scăpat oportunitatea să ceară, din nou, primarilor din localitățile învecinate, ”să se molipsească” și să amenajeze creșe.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






