EVENIMENT
Emil Boc spune că niciun contracandidat nu a venit cu o idee originală pentru Cluj: „Nu fac altceva decât să reformuleze”
Primarul Emil Boc este de părere că niciun contracandidat la alegerile locale nu a venit cu o idee originală pentru Cluj. El arată că propunerile lansate sunt reformulări ale unor măsuri luate deja de administrația locală.
În pragul lansării campaniei electorale pentru alegerile locale din 9 iunie, primarul Emil Boc spune că nu a văzut nicio idee originală la contracandidații săi. Edilul consideră că proiectele propuse de candidații săi sunt reformulări a unor măsuri implementate deja sau în curs de implementare la Cluj.
„Arată că la Cluj am făcut ceea ce trebuie”
Acest lucru denotă, în opinia primaului, că la Cluj, administrația locală a luat deciziile corecte.
„Din nefericire, sunt foarte puține idei aduse de cei care doresc să candideze la Primărie în raport cu ceea ce deja s-a întâmplat, se întâmplă în administrație. Ce demonstrează această reformulare de către ceilalți a ideilor existente sau care urmează să fie implementate? Arată că tot ceea ce a fost util, necesar, viabil Clujului fie a fost implementat, și sunt 420 de milioane de euro numai din fonduri europene care au implementat deja o grămadă de proiecte pentru clujeni, fie urmează să fie implementat.
Sunt 4,5 miliarde de euro, proiecte care urmează să ducă Clujul la nivelul anului 2030-2050 și să îi asigure în continuare atractivitatea, menținerea locurilor de muncă, un oraș în care să îți facă plăcere să trăiești.
„Nu mai există alte idei originale care să fi fost propuse”
Aceasta este partea plină a paharului, că toți cei care vin în fața clujenilor pentru a-și exprima dorința de a fi aleși nu fac altceva decât să reformuleze ceea ce s-a făcut sau se face în municipiul Cluj-Napoca. Partea mai puțin plină a paharului este că nu mai există alte idei originale care să fi fost propuse. Vom mai discuta în perioada campaniei electorale”, a declaat Emil Boc, la Ziua Live.
10 candidați pentru Cluj-Napoca
Zece candidați s-au înscris în lupta electorală pentru câștigarea funcției de primar al municipiului Cluj-Napoca la alegerile locale din 9 iunie. Aceștia sunt:
- Emil Boc (PNL)
- Aurelia Cristea (PSD)
- Viorel Băltărețu (Alianța Dreapta Unită – ADU)
- Olah Emese (UDMR)
- Călin Cozma (AUR)
- Ramona-Victoria Strugariu (REPER)
- Sorin Valeriu Naș (SOS)
- Dan-Mihai Iacob (PUSL)
- Sabin Sărmaș (independent)
- Sorin Virgil Vamoș (independent)
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






