EVENIMENT
Edvinas Gertmonas a SEMNAT, în cele din urmă, cu „U” Cluj. Portarul lituanian are trei titluri de CAMPION în țara sa
Edvinas Gertmonas a semnat, în cele din urmă, cu „U” Cluj. Clubul a ajuns la o înțelegere cu goalkeeper-ul lituanian de 27 de ani. Portarul cu o înălțime de 1.92 m este titularul naționalei Lituaniei. Are în palmares trei titluri de campion în țara sa alături de Zalgiris Vilnius, unde a mai cucerit o Cupă și două Super Cupe.
„Edvinas Gertmonas a început cariera de jucător profesionist la Taurus, iar în 2015 a fost transferat de către formația franceză Stade Rennais de la Atlantas.
Edvinas Gertmonas a SEMNAT, în cele din urmă, cu „U” Cluj. Portarul lituanian are trei titluri de CAMPION în țara sa
Nu a strâns prezențe pentru prima echipă a celor de la Stade Rennais, însă a evoluat pentru formația secundă a echipei din Franța în 48 de partide.
În 2019, goalkeeper-ul lituanian a revenit în țara natală la FK Zalgiris Vilnius, unde a avut cea mai bună perioadă a carierei. A cucerit trei titluri de campion în 2020, 2021 și 2022. Pe lângă cele trei campionate, goalkeeper-ul a triumfat în 2022 în Cupa Lituaniei, iar în 2020 și 2023 a câștigat Super Cupa Lituaniei.
„A debutat pentru naționala Lituaniei pe 8 iunie 2015, la vârsta de 19 ani”
În sezonul 2022/2023, noul nostru portar a bifat primele apariții în grupele unei competiții europene. Echipa sa a evoluat în grupele UEFA Europa Conference League, Edvinas Gertmonas fiind titular în toate cele șase partide.
În total, Edvinas a bifat 116 meciuri în tricoul celor de la FK alghris Vilnius, dintre care 53 au fost fără gol primit.
Edvinas Gertmonas a debutat pentru naționala Lituaniei pe 8 iunie 2015 la vârsta de 19 ani într-o partidă amicală cu Malta.
În ultima campanie de calificări pentru Campionatul European din Germania, acesta a bifat cinci prezențe.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






