ACTUALITATE
Edi Iordănescu vrea întăriri la CFR Cluj: „Conducerea face eforturi”
Edi Iordănescu vrea întăriri la CFR Cluj. Antrenorul celor de la CFR Cluj a discutat aceste aspecte după victoria în fața celor de la Chindia Târgoviște, scor 1-0.
Tehnicianul este conștient că CFR Cluj are nevoie de un jucător la mijlocul terenului asta după ce Djokovic a plecat în Turcia. Acesta a spus după meciul de aseară că se fac eforturi din partea conducerii pentru a găsit candidatul potrivit.
„Nu o să comentez ce zic jucătorii, e dreptul lor, au simțit lucrurile din teren. Ne-am așteptat la un meci foarte greu, cu o echipă care venea după 8 jocuri fără eșec, una omogenă. A fost un joc de luptă, de muncă, de uzură. Mă supără altceva. Creativitatea pe care o vrem, nu o găsim. Suferim la creație, la posesie. Încercăm să lucrăm la antrenamente, dar avem nevoie de mai multă imprevizibilitate în treimea adversă.
Cred că avem nevoie de mai multă creativitate la mijlocul terenul. Să vedem cum o vom găsi, fie prin aducerea unui jucător, fie altfel. Căutăm, conducerea face eforturi să îi găsească. Nu este ușor. Contracandidatele au aceste mijloace, rezolvă individual. E vorba despre cum spargem ultimul sector. E greu doar din pase, vom vedea, e ceea ce căutăm. Echipa a fost formată după un anumit tipar. Sunt jucători de forță, valoroși, dar încercăm un joc de circulație. Altfel, devenim ușor blocați. Ne-am văzut în dificultate azi”, a declarat Edi Iordănescu, la TV Telekom Sport.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






