Connect with us

ACTUALITATE

E.On Gaz explică de ce s-a simțit așa de tare mirosul de gaz metan în orașul Dej

Publicat


Printr-un comunicat de presă, E.On Gaz a explicat de ce s-a simțit atât de pronunțat miros de gaz metan în municipiul Dej, susținând că e vorba de supra-odorizarea gazului distribuit către populație.

În cazul de față, gazele pentru populație ar fi fost supra-odorizate de către operatorul de stat Transgaz.

Să explicăm ce înseamnă odorizare: gazele naturale sunt inodore și incolore; de aceea pentru sesizarea prezenței lor în aer este necesară odorizarea gazelor.

Așadar, iată comunicatul venit din partea E.On Gaz:

„La dispeceratul Delgaz Grid, companie de distribuție din cadrul E.On, au fost înregistrate, duminică, mai multe sesizări din partea consumatorilor din municipiul Dej privind prezenţa mirosului de gaz.

Odorizarea este o componentă a conceptului de siguranţă aplicat în sectorul gazelor naturale şi este realizată în staţiile speciale ale Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale, în cadrul activităţilor sale curente sau la solicitarea distribuitorului.

Această măsură de siguranţă presupune introducerea unei cantităţi de etilmercaptan în gazele naturale în scopul sesizării de către populaţie, prin miros, a eventualelor scăpări de gaze din reţelele stradale sau din instalaţiile de utilizare a gazelor naturale.

Delgaz Grid nu a solicitat odorizarea suplimentară a gazelor naturale. Conform informaţiilor pe care le avem, mirosul puternic de gaz se explică prin supraodorizarea gazelor naturale cauzată accidental în instalaţia de odorizare a Transgaz.

În urma sesizărilor înregistrate, Delgaz Grid a suplimentat numărul echipelor,  opt echipe intervenind pentru efectuarea verificărilor necesare în teren şi pentru a lua măsurile care se impun pentru funcţionarea sistemului de distribuţie în condiţii de siguranţă”.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al companiei la unul dintre numerele de telefon:

  • 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă);
  • 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate