EVENIMENT
Dragoste interzisă în Aeroportul Cluj: Un american a venit să se însoare cu o clujeancă, dar nu a fost lăsat să intre în țară
Se spune ca dragostea învinge orice obstacol, dar nu şi pandemia. Au simţit-o pe pielea lor doi tineri îndrăgostiţi, o clujeancă şi un american, care sperau să se vadă pentru prima oară în carne şi oase, după un an de relaţie online.
Însă, miercuri seară, la sosirea pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj, americanului i s-a refuzat intrarea în ţară pe motiv că întâlnirea cu iubita nu este un motiv justificabil de deplasare.
Citește și: Atunci când IUBIREA depășește orice birocrație. Benjamin și Larisa s-au căsătorit, în sfârșit
Larisa, clujeanca îndrăgostită, și-a așteptat iubitul la terminalul de Sosiri Internaționale, și l-a sunat pentru a-l întreba dacă este dispus să se căsătorească în incinta aeroportului.
”Absolut!”, a răspuns Benjamin.
Aceasta a fost soluţia prin care Larisa, o tânără din Dej îndrăgostită foc de un american, credea ca îi poate convinge pe vameşi că iubitul ei poate intra în ţară.
Și-a vândut casa să vină în România
„El şi-a vândut casa să vină aici, să mă ajute pe mine şi pe copilul meu. Asta era prima dată când ne puteam vedea”, a povestit Larisa.
Bărbatul a plecat din Statele Unite în urmă cu două zile. A zburat fără probleme până în Germania, acolo unde a făcut escala.
Dar regulile stării de alertă de la noi i-au pus capăt călătoriei deoarece cetăţenii străini pot intra în România doar în anumite condiţii.
Dragostea nu este pe lista motivelor justificabile.
„Ideea era să vină să ne căsătorim, nu avem cum, ne-am căsători şi în aeroport dacă se poate. Asta ne dorim, de un an tot pe internet zilnic. Îl aştept cu vinete”, a mai spus tânăra clujeancă.
Test PCR negativ
Americanul a fost oprit în zona neutră din aeroport.
„Am testul PCR negativ făcut de mai puţin de 72 de ore şi încă e valabil, am scrisoarea care doveşte că această călătorie este necesară să te ajut pe tine şi scrisoare de invitaţie”, a explicat Benjamin.
Tinerii au chemat în aeroport chiar şi un avocat să îi ajute, dar fără succes.
„Cetăţeanul străin nu prezintă şi nu justifică niciun motiv imperativ care să îi permită intrarea în România, motiv pentru care i-a fost refuzată cererea”, a precizat avocatul Andreea Lupean.
Americanul a fost trimis joi dimineaţă cu primul zbor înapoi în Germania, acolo de unde are cursă spre SUA.
Sursa: observatornews.ro
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






