Connect with us

ECONOMIE

Din 30 noiembrie 2023 devine FUNCȚIONAL sistemul de Garanție-Returnare

Publicat


roberto sorin zxhslz9gqv8 unsplash

Începând din 30 noiembrie 2023, când în România va începe să funcționeze sistemul de Garanție – Returnare, consumatorii vor putea returna ambalejele din PET, sticlă și metal.

La cumpărarea unei băuturi din următoarele categorii: apă, băuturi răcoritoare, bere, vin, băuturi spirtoase de la un comerciant, consumatorii vor plăti o garanție de 0,50 RON care va fi recuperată odată cu returnarea ambalajului.

Administrarea implementării sistemului de garanție-returnare se face de către RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A care a fost desemnat în acest sens la 24 august 2022. Compania a început să facă primii pași pentru implementarea operațională a sistemului în România, fiind în etapa de definitivare a proceselor administrative, de recrutare a personalului administrativ cheie, dar și de obținere a finanțării necesare implementării SGR la nivel național.

În cursul lunii octombrie urmează să fie lansat site-ul RetuRO, care va include procedura de înregistrare pentru producători și comercianți – pentru care legea prevede participarea obligatorie la SGR – aceștia se vor putea înregistra în sistem, conform actului normativ sus menționat, până la sfârșitul lunii ianuarie 2023.

„În perioada următoare trebuie construită o întreagă infrastructură în spatele sistemului”

RetuRO va colabora cu producătorii și comercianții pentru a-i ajuta să își înțeleagă obligațiile, oferindu-le sprijin pentru a se pregăti în vederea lansării SGR. În perioada următoare, compania va veni cu mai multe informații către producători și comercianți, cu pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru înregistrarea în sistem.

„În perioada următoare trebuie construită o întreagă infrastructură în spatele sistemului care să permită colectarea ambalajelor returnate de consumator la comercianți, numărarea acestora, compactarea, trimiterea către reciclare, activități care se vor desfășura în centrele de sortare și de numărare pe care urmează să le construim în cadrul RetuRO”, declară Julia Leferman, Director General al Asociației Berarii României pentru Mediu, asociație acționar al companiei RetuRO.

În perioada de tranziție vor exista ambalaje cu și fără etichetă SGR pe rafturile magazinelor. Începând cu data intrării în funcțiune a SGR nu se vor mai putea introduce pe piață produse neinscripționate SGR, cu excepția produselor care se află în stocul producătorilor și ale comercianților, acestea putând fi comercializate până la data de 31 decembrie 2024.

Organizarea centrelor de colectare a ambalajelor de la consumatori rămâne în sarcina comercianților și se estimează un număr de aproximativ 100.000 de astfel de centre, distribuite în mediul rural și urban, indiferent de mărimea magazinului.

“Comercianții vor organiza puncte de returnare în cadrul magazinului, pentru colectarea ambalajelor manuală sau prin aparate de tip RVM, având și posibilitatea, îndeosebi pentru comercianții cu suprafete de vânzare sub 200 mp, să organizeze puncte de returnare în asociere cu unitățile administrativ-teritoriale pe a caror rază teritorială își desfășoară activitatea. Dorim să asigurăm consumatorilor finali o cale cât mai facilă pentru recuperarea garanției plătită de acestia la achizitionarea produselor care intră sub incidența SGR”, spune Maria Maxim, Președinte al Asociației Retailerilor pentru Mediu, asociație acționar al companiei RetuRO.

Pentru funcționarea eficientă a sistemului este nevoie de construcția a 5 centre la nivel național, unde se vor asigura contabilizarea, sortarea și pregătirea pentru reciclare a ambalajelor. În paralel, se va dezvolta și implementa infrastructura IT necesară, inclusiv dezvoltarea unui program software complex care să stocheze și să gestioneze bazele de date.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a fost creat de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu, și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu.

Sursa: Mediafax



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Bărbat de 36 de ani, prins de polițiști la Săcălaia, în Cluj, cu 20 kg de articole PIROTEHNICE

Publicat

artificii

Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști la Săcălaia, în jud. Cluj, având asupra lui 20 kg de articole pirotehnice în valoare de 3.000 de lei. Acestuia i s-a întocmit dosar penal. 

„La data de 18 decembrie a.c., în baza planului de acțiune național “PIROTEHNIC”, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, au depistat pe raza localității Săcălaia, din comuna Fizeșu Gherlii, un bărbat de 36 de ani, care deținea o cantitate de 20 de kg de articole pirotehnice, din categoria F2-F3, cu o valoare de 3.000 de lei.

Bărbat de 36 de ani, prins de polițiști la Săcălaia, în Cluj, cu 20 kg de articole PIROTEHNICE

Cantitatea de articole pirotehnice a fost indisponibilizată de polițiști, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, a comunicat IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. De cealaltă parte a baricadei Revoluției din Cluj-Napoca: Miliția a fost de partea oamenilor, nu a tras, nu i-a bătut

Publicat

De

Miliția

Foști comandanți ai Miliției, participanți la Revoluția din Decembrie 1989 de la Cluj-Napoca, susțin că milițienii au fraternizat cu populația și că aceștia nu au tras în oamenii care au ieșit în stradă împotriva regimului comunist și nici nu i-au bătut.

Aceștia au participat, miercuri seară, la BCU, la o masă rotundă cu tema ”De cealaltă parte a baricadei. Forțele M.I. în evenimentele din Decembrie 1989 în Cluj-Napoca”.

Istoricul Adrian Boda a făcut o prezentare a dispozitivelor de Miliție și Securitate dislocate în 21 decembrie 1989 în mai multe zone Cluj-Napoca, pentru a bloca manifestanții de la CUG care voiau să se îndrepte spre centrul orașului.

Acesta a precizat că, după evenimentele din acea zi, armele din structurile Ministerului de Interne, dar și muniția au fost luate la puricat, rezultatul fiind că trupele de Securitate nu au tras împotriva manifestanților, ci doar focuri de avertisment, fiind consumate 61 de cartușe de către 5 soldați.

”Eram convinși că este sfârșitul lui Ceaușescu”

Generalul-maior (r) Stoian Rusu, fostul comandant al Miliției județene Cluj, a declarat că, după 35 de ani, foștilor milițieni nu le este rușine pentru faptele lor.

”Nu i-am bătut pe revoluționari, nu au existat reclamații din partea cetățenilor că cineva a fost bătut.

Ordinul primit a fost să nu avem milițieni dezarmați, să nu se lase provocați și să se poarte cu tact față de oameni, iar după 21 decembrie agenții de Miliție au fost retrași în unitate.

Eram convinși că este sfârșitul lui Ceaușescu pentru că în toate țările din jurul nostru s-au produs schimbări”, a povestit Rusu.

Acesta a precizat că în 21 decembrie, a fost la CUG de unde s-au îndreptat oamenii spre centrul Clujului, strada fiind blocată de trupele de Securitate.

”Le-am spus să nu meargă spre centru că acolo este dispozitiv de armată și să nu fie împușcați. (…) Dacă au fost oameni bruscați, loviți, eu îmi cer iertare și scuze, probabil au făcut-o din prea mult zel”, a precizat fostul comandant al Miliției Cluj.

Cadavre pe Calea Moților și în Mărăști

Generalul-maior (r) Victor Mărincaș, fost adjunct al șefului Miliției Cluj, a declarat la rândul său că a rămas la sediu, unde ordinele erau ca milițienii să nu facă uz de armă, să nu provoace, să discută civilizat cu oamenii.

”În 21 decembrie la ora 14 am fost trimis în zona centrală, acolo se trăsese, erau cadavre pe caldarâm și am cerut intervenția procurorului. Pe strada Universității am primit ordin să merg să văd ce era la Fabrica de Bere și pe Calea Moților erau cadavre. Am ajuns și în Piața Mărăști și erau militari, dar era un mort, împușcat”, a rememorat Mărincaș.

A salvat un bărbat împușcat

De asemenea, colonelul (r) Grigore Blaga, fost comandant al Miliției Cluj-Napoca, a afirmat că a preluat comanda plutonului de intervenție și a fost trimis în Piața Mihai Viteazu.

”Mi s-a ordonat să plec în Piața Libertății unde s-a tras, strada Universității și Napoca erau blocate de soldați, Eram în civil, singurul care eram în picioare, și m-a strigat cineva care era căzut după gardul viu. Era Vasile Jascău, fost agent de la Circulație, care mi-a spus că fusese împușcat în picior. Am oprit o Salvare, care era plină, apoi am oprit a doua, care l-a dus pe Jascău la spital.

A doua zi, în 22 decembrie, eram la birou am fist chemat jos de revoluțioari, erau câteva sute și era și o tanchetă militară cu țeava spre clădire. Am coborât în cămașă, iar oamenii mi-au cerut să eliberăm deținuții politici, dar nu aveam. Au dat năvală, au verificat și au văzut că nu erau deținuți, după care ne-au cerut să aruncăm tablourile cu Ceaușescu. Le-am ordonat colegilor mei să arunce tablourile, iar primul a fost chiar cel de la mine din birou, iar oamenii au strigat <<Miliția e cu noi>>.

Apoi mi-au cerut să merg cu ei spre fostul Comitet Județean de Partid, dar pe drum m-am întors la sediul Miliției și am stat până noaptea acolo

Din 22 decembrie, timp de câteva luni, la mine în birou a stat un militar tot timpul, fiind atent ce fac, ce vorbesc, ce ordine dau, dar nu aveam nimic de ascuns”, și-a amintit Blaga.

Cordoane pentru blocarea demonstranților

Colonelul (r) Gheorghe Dejeu, fost comandant al unei subunități din trupele de Securitate, a explicat că nu știa de ce a fost trimis în stradă.

”Ne-au dus la zona Terapia, și am primit ordin să blochez strada, astfel că am executat un cordon, dar am lăsat liber trotuarul. Cei care demonstrau, erau cam 1000, erau oameni pașnici, au trecut pe lângă noi trotuare. Atunci am fost trimiși în Piața Karl Liebknecht unde am blocat și trotuarele. A fost un cordon de militari și le-am spus să scoară baionetele de la armă, să nu se rănească cineva.

Când au ajuns manifestanții, erau cam 2500 de oameni, au fost față în față cu noi, au fost dialoguri, au venit cei de la partid care au fost huiduiți.

La un moment dat, a venit o femeie cu un copil în brațe și am lăsat-o să treacă, apoi l-am lăsat și pe soțul ei, moment în care un puhoi de demonstranți a trecut de cordon după ce militarii noștri s-au dat la o parte ca să treacă soțul femeii”, a spus Dejeu.

La masa rotundă au fost prezenți și reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari din Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. CS Sănătatea Cluj – CS Unirea Ungheni, 1-1. REMIZĂ neașteptată cu două autogoluri

Publicat

sanatatea

CS Sănătatea Servicii Publice Cluj s-a confruntat miercuri cu CS Unirea Ungheni, într-un meci din etapa a treia a Cupei României. Partida a avut loc pe Cluj Arena, iar intrarea a fost liberă. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1, ambele fiind autogoluri.

Start cu ghinion pentru Sănătatea

Meciul a început neașteptat, în minutul 1, când Cimpoeșu, căpitanul Sănătății, a marcat în propria poartă. Un început destul de greu pentru echipa gazdă, care a încercat să revină în joc, dar fără să găsească soluții în ofensivă. Portarul Unirii a blocat un șut bine plasat de cei de la Sănătatea, în minutul 22. Primul cartonaș galben al meciului a fost acordat în minutul 24 lui Laley Fofana, fundașul gazdelor.

sanatatea

VIDEO FOTO. CS Sănătatea Cluj – CS Unirea Ungheni, 1-1. REMIZĂ neașteptată cu două autogoluri

Joseph Aidoo a încercat să-și puna echipa în avantaj cu șut frumos, însă fară succes. Înainte de pauză, Lazăr de la Sănătatea a văzut și el un cartonaș galben.

sanatatea

Autogolul portarului de la Unirea a decis soarta meciului

Repriza secundă aduce o altă greșeală, care decide soarta partidei și închide scorul. În minutul 64, portarul oaspeților a trimis mingea în propria poartă, aducând scorul la egalitate.

Sănătatea a continuat să preseze, dar mingea a ajuns în brațele portarului advers. Eric Vinău, jucătorul Unirii Ungheni a fost avertizat cu cartonaș galben în ultimele minute ale partidei, iar fluierul final a anunțat un rezultat de egalitate, obținut din două autogoluri.

„A fost un meci important pentru noi, din păcate nu am reușit să câștigăm. Eram conștienți că era destul de greu să ne calificăm, însă am sperat până în ultimul moment. Chiar dacă a fost un moment dificil pentru noi, trebuia să avem o atitudine pozitivă și să revenim”, a declarat Tudor Cociș, jucătorul Sănătății Cluj.

sanatatea

Echipele de start:

CS Sănătatea Cluj
Chindriș (GK)- Pop, Lazăr, Cimpoeșu (C), Creț, Fofana, Yuh, Aidoo, Cociș, Baciu, Paul.

CS Unirea Ungheni
Ganea (GK)- Chinteș, Popa, Vînău, Pop, Ioniță, Șerban, Barstan (C), Magyari, Vlad, Haiduc.

Morocoj Timeea
Matei Bianca

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Legea junglei în Florești: câțiva locatari au ÎNCHIS cu barieră un drum public

Publicat

drum inchis

Țara lui Papură Vodă! În Florești, fiecare face ce vrea. Exemplu clar, un grup de locatari a închis cu barieră un drum public.

Este vorba de str. Urușagului nr.107, la capătul căreia s-a montat, ilegal, spun vecinii, o barieră. Aceasta limitează accesul și circulația pe și dinspre alte străzi de legătură.

drum inchis

Legea junglei în Florești: câțiva locatari au ÎNCHIS cu barieră un drum public

„Ce tare! La mine la blocul vecin din Florești au decis unii să închidă cu barieră o stradă, respectiv au amplasat bariera pe Str. Urușagului 107 în condițiile în care Urușagului 109 e cu sens unic, practic intri pe str. Urușagului 109 și ieși invers pe str. Urușagului 107.

S-a reclamat azi și s-a făcut ședința de consiliu local pe tema asta. După finalizarea ședinței s-a trimis Poliția acolo, care a constatat că bariera a fost amplasată ilegal”, scrie în mesajul primit la redacție.

drum inchis

În urma deplasării organelor de poliție la fața locului, care au constatat ilegalitatea amplasării barierei respective, strada a fost redeschisă.

drum inchis

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax