EVENIMENT
DIICOT clasează parțial dosarul 10 august. Foștii șefi ai Jandarmeriei scapă de dosar. Ancheta privind violențele jandarmilor este declinată de Parchetul Militar
DIICOT clasează parțial dosarul 10 august în baza faptului că nu sunt probe suficiente pentru a susține ideea că a fost vorba de o tentativă de lovitură de stat, așa cum susținea Jandarmeria Română în plângerea depusă la Parchet, dar nici că ar fi fost pregătită din timp reprimarea protestului. În consecință, foștii șefi ai Jandarmeriei au fost scoși de sub urmărire penală. Violența nejustificată a unor jandarmi este anchetată în continuare.
Cine a scăpat de acuzația de abuz în serviciu
Au fost clasate mai multe acuzații precum cele de abuz în serviciu, participație improprie la purtarea abuzivă, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă împotriva a patru oficiali din MAI și Jandarmerie. Așadar următoarele persoane au fost scoase de sub acuzare: maiorul Cazan Laurențiu Valentin, comisarul șef de poliție Chirică Mihai Dan, colonelul Cucoș Gheorghe Sebastian și colonelul Sindile Ionuț Cătălin.
DIICOT și-a declinat competența pentru urmărirea penală a purtării abuzive și a neglijenței în serviciu în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare. Cauza consta în faptul că „în data de 10.08.2018, începând cu ora 1800, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”.
Anchetatorii consideră că acțiunile jandarmilor au fost juste
Anchetatorii au considerat că decizia Jandarmeriei de a opri protestul a fost legitimă în contextul în care se putea ajunge la o situație tragică după ce pistolul unei femei-jandarm a fost furat de unul dintre protestatari.
Pe de altă parte, procurorii DIICOT au luat decizia de a trimite restul investigației la Secția militară a Parchetului General, având în vedere că au rezultat situații punctuale de purtare abuzivă și abuz în serviciu din partea unor jandarmi care i-au agresat nejustificat pe unii dintre protestatari.
Procurorii au investigat organizarea, conducerea și modul de intervenție al jandarmilor împotriva manifestanților care au participat la protestul diasporei din 10 august 2018.
Ștefan Chețan
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






