Connect with us

EDUCATIE

Deschiderea anului universitar 2020-2021 la UBB

Publicat


Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va organiza luni, 28 septembrie 2020, începând cu ora 10.00, în Aula Magna a Universității, ceremonia de deschidere a anului universitar 2020/2021.

La evenimentul care îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, acad. prof. Ioan- Aurel Pop, vor participa rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, prorectorii UBB, președintele Senatului Universității, prof. univ. dr. Florin Streteanu, decanii celor 21 de facultăți ale Universității, prefectul studenților din cadrul UBB.

Programul va cuprinde:

Ceremonia de deschidere (10.00-11.00)
– Deschiderea ceremoniei (intonare Gaudeamus igitur)
– Mesajul adresat comunității UBB de către rectorul Universității, prof. univ. dr. Daniel David
– Discursul Prefectului studenților din UBB, Tudor Mureșan
– Alocuțiunea invitatului, acad. prof. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
– Încheierea Ceremoniei (intonarea Odei Bucuriei)

Completarea Galeriei Rectorilor UBB (11-11.30)

Din păcate, condițiile pandemiei nu ne permit o prezență fizică mai largă, dar ceremonia va fi transmisă live pe conturile de Youtube și Facebook ale UBB (https://UBB-Deschiderea_ Anului_Universitar_2020-2021), astfel încât îi invităm pe toți membrii comunității UBB să ni se alăture, inclusiv pe colaboratorii și apropiații acestei comunități.

Ceremonia oficială pentru întreaga comunitate UBB va fi urmată de ceremonii specifice de deschidere a anului universitar pentru liniile de studiu germană (ora 14.00) și maghiară (ora. 16.00) și de ceremoniile organizate de fiecare facultate a UBB.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


EDUCATIE

Cîmpeanu: Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare peste medie

Publicat

Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare anti-COVID peste media sistemului de învăţământ, a declarat, duminică, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a adăugat că, în locul obligativităţii imunizării, preferă organizarea de centre şi promovarea importanţei şi necesităţii vaccinării în rândul personalului angajat în sistem.

„Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare peste media, deja, cea mai ridicată a sistemului de învăţământ, 60% din personalul didactic auxiliar, didactic neauxiliar şi nedidactic, vaccinat. Faţă de acest procent, universităţile au un procent şi mai mare. Preferăm să organizăm centre de vaccinare şi să promovăm importanţa şi necesitatea vaccinării în raport cu obligativitatea vaccinării.

Nu cred că este normal să impunem această condiţie, începând cu elevii şi studenţii. Avem alte persoane, angajaţi din sistemul de învăţământ, din sistemul de sănătate, care trebuie să se vaccineze pentru a da un exemplu elevilor şi studenţilor”, a afirmat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă, organizată cu prilejul examenului de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Rectorul UMF, Viorel Jinga, a precizat că la această universitate 89% dintre studenţi sunt vaccinaţi.

„Cursurile se vor desfăşura din toamnă cu prezenţă fizică”

„Sigur că o să-i lămurim pe ceilalţi, poate până începe anul şcolar, anul universitar. Chiar şi celor de aici (candidaţilor la admiterea la UMFCD – n.r.) le-am pus un anunţ, dacă vor, alături este centrul de vaccinare, după ce-şi termină examenul să treacă pe acolo „, a declarat Jinga.

El a amintit că, potrivit celei mai recente decizii a Senatului universităţii, cursurile se vor desfăşura din toamnă cu prezenţă fizică, faţă în faţă.

„Evident, dacă apar alte modificări epidemiologice, vom lua, la momentul respectiv, o altă decizie, dacă va fi cazul. În general, la Consiliul Naţional al Rectorilor s-a mers pe ideea ca toate universităţile să încerce cât mai mult să îşi desfăşoare activitatea cu prezenţă fizică a studenţilor, începând cu 1 octombrie sau cu data la care începe anul universitar în universitatea respectivă”, a explicat Viorel Jinga.

Sursa: Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Cîmpeanu: La rectificarea bugetară am solicitat FINANȚAREA pentru 6.000 de rezidenţi în plus

Publicat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Ministerului Finanţelor alocarea de fonduri, la rectificarea bugetară, pentru asigurarea finanţării unui număr de peste 6.000 de rezidenţi în învăţământul superior medical, înregistraţi în plus anul acesta faţă de 2020, numărul total în 2021 fiind de 29.000.

„Avem 63.000 de locuri la licenţă, pentru toate domeniile, bugetate, în acest an. O pondere de circa 10% este aceea a locurilor în domeniul medical. Avem, însă, nu numai nivelul de licenţă. Avem, anul acesta, cu peste 6.000 de rezidenţi mai mult în învăţământul superior medical faţă de anul trecut. Este, de altfel, şi o solicitare pe care am înaintat-o Ministerului Finanţelor la rectificarea bugetară de a ne asigura finanţarea pentru această creştere de peste 6.000 de rezidenţi, anul ăsta, în raport cu anii trecuţi. (…)

Mai exact avem peste 29.000 de rezidenţi anul acesta, faţă de 23.000 de rezidenţi anul trecut”, a declarat Cîmpeanu, duminică, la conferinţa de presă organizată cu ocazia susţinerii examenului de admitere la UMF „Carol Davila”.

Sursa: Agerpres

Citește mai departe

EDUCATIE

Salariile mari din IT cresc CONCURENȚA la facultăţile de profil

Publicat

Salariile mari din domeniul IT atrag tot mai mulţi absolvenţi de liceu către acest sector de activitate, scrie Ziarul Fianciar.

Facultatea de matematică şi informatică din cadrul Universităţii din Bucureşti, care îi are printre absolvenţi pe Daniel Dines de la UiPath şi pe Florin Talpeş de la Bitdefender, a înregistrat un număr record, de 12 candidaţi pe loc, la admiterea din acest an.

„La secţia de tehnologie a informaţiei competiţia a fost chiar mai acerbă, cu 28 de candidaţi pe loc. Anul acesta admiterea s-a bazat în principal pe nota de la bacalaureat, nu pe sistemul tradiţional de admitere pe bază de examen, pe care am suspendat-o din cauza pandemiei“, a spus Radu Grama­tovici, prorector Studenţi şi Informatizare în cadrul Universităţii din Bucureşti.

Un absolvent al Facultăţii de mate­matică şi informatică câştigă, după primul an de la angajare, cel puţin 1.000 de euro net pe lună (circa 4.900 de lei net).

„Sectorul IT&C a fost vedeta economiei în ultimii ani”

Dacă în urmă cu 7-8 ani numai jumătate dintre studenţii care se înscriau în primul an la această facultate reuşeau să devină absolvenţi cu diplomă de licenţă, în prezent rata de absolvire a crescut la 60%, dar în continuare este mică. „Noi încercăm să îmbunătăţim lucrurile în zona aceasta de abandon din cauza derulării în paralel a programului de studii şi a unui loc de muncă în industrie, care se manifestă în continuare, dar cred că suntem pe drumul cel bun“.

Sectorul IT&C a fost vedeta economiei în ultimii ani, ajungând la 6,8% din PIB. Cu numai 200.000 de angajaţi, IT&C-ul ge­nerează mai mult decât agricultura (3,8% din PIB îm 2020) şi construcţiile (6,6% din PIB).

Anual, universităţile livrează 8.000 de IT-şti, însă nevoia din piaţă este mult mai mare. Cifrele de şcolarizare de la facultăţile de matematică şi informatică nu pot creşte, deoarece nu sunt suficient de mulţi profesori care să îi antreneze pe viitorii programatori, iar salariile din sistemul de învăţământ nu îi motivează pe tineri să aleagă o carieră academică.

Un angajat din domeniul serviciilor informatice câştigă, în medie, 8.200 de lei net pe lună, de 2,3 ori mai mult decât un angajat plătit cu salariul mediu pe economie.

Sursa: Mediafax

Citește mai departe

EDUCATIE

Clujul iese din TOP 10 al celor mai bune licee din țară

Publicat

Cel mai bun liceu din țară este Colegiul Național Sf. Sava din București, unde la specializarea matematică-informatică, ultima medie de admitere a fost 9,84. Absolvenții de clasa a opta au aflat la ce liceu vor merge din toamnă. Anul acesta, media de admitere a fost mai mică față de anul trecut.

Bucureștiul rămâne pe primul loc în clasament, cu două colegii, C.N. Sfântu Sava și C.N. Gheorghe Lazăr.

Spre deosebire de anul trecut, acum Clujul dispare din acest top 10. La fel și Iași și Focșani.

Locul liceelor din aceste orașe este luat anul acesta de licee din Craiova, Galați și Ploiești.

Colegiul Mircea cel Bătrân din Constanța rămâne și anul acesta în acest clasament.

Cele mai căutate specializări rămân matematică-informatică și științele naturii.

Sursa: Mediafax

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate