Connect with us

EVENIMENT

DEJ: 8 permise reținute și 5 certificate de înmatriculare retrase de către polițiști

Publicat


La data de 25 februarie, polițiștii municipiului Dej, împreună cu cei ai Secției 5 Poliție Rurală Dej au organizat o acțiune preventiv-reactivă cu efective mărite pe raza municipiului, pentru impunerea disciplinei rutiere în rândul participanților la trafic.

Astfel, polițiștii au constatat o serie de nereguli, fiind aplicate 112 sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002. Printre prevederile legale încălcate – depășirea regimului legal de viteză, efectuarea depășirilor neregulamentare, utilizarea telefonului mobil.

Au fost constatate și traversări prin locurile nepermise ale pietonilor, fiind sancționate 5 astfel de abateri.

De asemenea, au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul verificărilor, în jurul orei 13.00, polițiștii Secției 5 au constat două infracțiuni la regimul rutier, fiind efectuate cercetări privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În cauză a fost depistat un bărbat de 47 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa cu un autoturism pe strada Ecaterina Teodoroiu, aflându-se sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de peste 0,85 mg/l alcool pur în aeul expirat.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate