Connect with us

EVENIMENT

De Ziua Internațională a CÂINELUI, lasă o POZĂ cu prietenul blănos. Află povestea lui Hachikō, cățelul care a rămas în ISTORIE

Publicat


hannah lim u6nlg0y5sfs unsplash

Astăzi, 26 august, se celebrează la nivel internațional Ziua Câinelui. Cluj24 te invită să lași în comentarii poza preferată cu cel mai bun prieten blănos, de ziua lui.

„Câinii, așa cum sunt cunoscuți astăzi au apărut pentru prima oară în Eurasia, acum aproape 13.000 de ani, și cel mai probabil sunt urmașii unui lup de talie mică. Câinii au fost pentru prima oară domesticiți de oamenii cavernelor în Paleolitic”, se arată într-un scurt istoric pe Wikipedia.

Loialitatea câinilor. Povestea lui Hachikō, un cățel cu dragoste nemărginită

Câinele e cunoscut ca fiind cel mai bun prieten al omului datorită comportamentului său față de stăpân, căruia îi rămâne loial indiferent de situație. Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este Hachikō, un câine din rasa Akita Inu, născut la o fermă din apropierea orașului Ōdate, prefectura Akita, ce a fost adoptat de când era pui de către un profesor din Japonia, Ueno Hidesaburō.

Necuvântătorul a rămas în istorie pentru dragostea pe care i-a purtat-o stăpânului. Decedat din cauza unei hemoragii cerebrale, câinele japonezului a continuat să își aștepte stăpânul în stație, așa cum obișnuia când acesta trăia, în fiecare zi, timp de 10 ani.

301113922 627931962019367 1403530370658314462 n

„Pe durata vieții stăpânului său, Hachikō îl însoțea dimineața la Gara Shibuya, urmând ca la întoarcerea acestuia de la serviciu să-l aștepte în același loc din apropierea gării și să se întoarcă împreună acasă.

Cei doi și-au continuat rutina zilnic până în 21 mai 1925, când Ueno nu s-a mai întors seara din obișnuita sa călătorie cu trenul, deoarece suferise un atac cerebral la universitate în acea zi.

Profesorul a murit și nu s-a mai întors niciodată în gara unde prietenul său îl aștepta și unde a continuat să-l aștepte, prin mulțimea călătorilor, timp de nouă ani.

Hachikō a intrat în posesia altor proprietari, dar a evadat cu obstinație, apărând mereu la vechea sa casă unde fusese crescut de profesorul Ueno. În cele din urmă, a realizat că profesorul Ueno nu mai locuia acolo așa că s-a dus să îl caute în gara unde îl însoțise de atâtea ori înainte.

301370184 627931855352711 6792254969160288256 n

În fiecare zi, Hachikō a așteptat întoarcerea stăpânului său, dar niciodată nu și-a mai văzut prietenul printre călătorii coborâți din tren.

Prezența sa zilnică și privirea fixă asupra trenului a atras atenția celor care călătoreau frecvent (navetiști) și care văzuseră anterior câinele alături de profesorul Ueno. Aceștia i-au adus alimente și l-au hrănit pe durata așteptării sale.

Situația a continuat timp de nouă ani, Hachikō apărând zilnic în gară exact în momentul în care trenul sosea în gara Shibuya”, indică Wikipedia.

Hachikō a devenit, astfel, un simbol național. Un artist japonez i-a ridicat o statuie, iar rasa Akita Inu a devenit mai populară printre iubitorii de animale.

Celebrul câine a decedat în 1935, iar după zeci de ani de zvonuri, specialiștii au stabilit cauza: suferea de cancer terminal. Inima sa mare, plină de iubire și devotament pe tot parcursul vieții, ar fi fost infectată cu viermi filiformi, spre sfârșitul acesteia.

294160890 10159043407458020 5938942845471121153 n

Ultima poză cu Hachikō, 8 martie 1935, în ziua în care a murit. Avea 11 ani.

Corpul său împăiat și bunurile (zgarda) sunt păstrate la Muzeul Național de Științe al Japoniei din Ueno, Tokyo. Nu în ultimul rând, s-au făcut și filme despre povestea lui Hachikō, iubirea sa dăinuind peste generații.

„În 1994, Culture Broadcasting Network (CBN) a reușit să refacă și să redea sunete cu Hachikō lătrând folosind o înregistrare veche deteriorată. A rezultat o campanie publicitară uriașă, iar în 28 mai 1994, la 59 de ani de la moartea sa, milioane de ascultători au deschis radioul ca să audă lătrînd câinele-simbol al Japoniei”, se mai arată pe Wikipedia.

285634816 152383534053466 6451847927881735762 n

Trupul împăiat al lui Hachikō

299827053 2487043881433425 4202113419824128881 n

Știai că… ?

Purina.ro enumeră mai multe informații interesante despre impactul câinilor în viața omului.

Studiile au arătat că proprietarii de câini au o tensiune mai scăzută, colesterol mai mic decât cei care nu dețin câini și este mai puțin probabil să aibă probleme ușoare sau grave de sănătate.

În general, proprietarii de câini au un sistem imunitar mai puternic, ajutându-i să fie mai sănătoși și să petreacă mai puțin timp cu vindecarea bolilor și virușilor. De fapt, proprietarii de câini merg la medic mai puțin decât cei care nu dețin câini și este mai puțin probabil să ia vreun tratament medicamentos.

Oamenii își revin mai repede din boli și chiar au rate de supraviețuire mai mari după un atac de cord, dacă dețin un câine.

Adesea, copiii cu boli cronice reacționează mai bine la tratament atunci când locuiesc cu un câine.

Un câine poate ajuta oamenii să se refacă după traume personale, cum ar fi pierderea unei ființe dragi.

Un câine îi poate ajuta pe cei cu probleme de sănătate mintală să se refacă și să se simtă mai bine.

Medicii veterinari de la cabinetul MuffyVet din Cluj-Napoca împărtășesc câteva idei mai puțin știute despre comportamentul canin.

  • Dacă a fost corect socializat printre alți câini și oameni în timpul perioadei când a fost pui, cățelul percepe familia umană ca pe propria haită. Ca urmare, va reproduce sistemul de ierarhie stabilit de câini în stare sălbatică.
  • Deși câinele poate învăța să asocieze un cuvânt cu o anumită idee sau așteptare, acesta nu știe că aceleași cuvinte combinate diferit transmit semnificații diferite. Motivul pentru care proprietarii se simt înțeleși de câinii lor este că patrupezii noștri sunt extrem de buni la citirea comunicărilor noastre non-verbale: expresii, gesturi și tonul vocii.

Sursa foto: unsplash

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate