Connect with us

EDUCATIE

Daniel David, despre examenul de titularizare: Deblocarea concursului pentru posturi este fundamentală

Publicat


Daniel David

Ministrul clujean al Educației, Daniel David, dă asigurări că examenul de titularizare, pus sub semnul întrebării din cauza măsurilor de austeritate, va avea loc și anul viitor.

De asemenea, David a vorbit și despre prima pentru cariera didactică, care va fi acoperită, cel mai probabil, din fonduri europene.

Daniel David: Vom avea examen de titularizare și anul viitor

Daniel David a declarat, în cadrul întâlnirilor săptămânale pe rețelele sociale, pe care le-a reluat după o pauză destul de mare, că profesorii nu trebuie să fie îngrijorați în ceea ce privește titularizarea în învățământ.

Ministrul spune că multe cadre didactice s-au speriat că acest concurs nu va mai avea loc din cauza măsurilor de austeritate luate în Educație.

„Răspunsul direct la această întrebare este da. Trebuie să avem și vom avea examen de titularizare anul viitor. Deblocarea concursului pentru posturi în învățământul preuniversitar și universitar este fundamentală”, a spus Daniel David.

Acesta a vorbit și despre prima pentru cariera didactică a profesorilor.

„Am primit aprobarea Comisiei pentru a folosi fonduri europene pentru a acoperi această primă. Tot acesta este și mecanismul pentru a completa zona de burse pentru studenți – din fonduri europene”, a mai spus Daniel David.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate