Connect with us

EVENIMENT

Dan Tanasă (AUR): “Conservele cu ochi albaștri INFILTRATE în AUR primesc ordinul de chemare în unitățile de care aparțin”

Publicat


Deputatul AUR Dan Tanasă acuză sistemul că încearcă să destructureze mișcarea politică din care face parte: “Conservele cu ochi albaștri infiltrate în AUR primesc ordinul de chemare în unitățile de care aparțin”.

„În AUR vii să dai, nu să iei. Este sloganul nostru încă din momentul în care mișcarea AUR de redeșteptare națională a apărut în spațiul politic românesc.

Dan Tanasă (AUR): “Conservele cu ochi albaștri INFILTRATE în AUR primesc ordinul de chemare în unitățile de care aparțin”

De 4 ani am rezistat în fața tuturor încercărilor făcute de diverse grupuri de interese de a ne destructura. Ne-au prezis dispariția încă din primul an de Parlament. Dar, în pofida tuturor așteptărilor, am rezistat și astăzi suntem a doua forță politică din România.

Dacă au văzut că nu le merge cu diverse tehnici să ne înfrângă, sistemul a încercat să infiltreze tot felul de conserve cu ochi albaștri, care, la momentul potrivit, să se detoneze singure și să creeze prejudicii de imagine AUR. Unele dintre ele venind, cel mai probabil, inclusiv de la un domn bine cunoscut în rândul sistemului, celebrul general Coldea, spaima PSD și PNL.

„Jurnaliștii de casă ai PSD și PNL anunțau plecări din filialele partidului”

Problema lor este că ne-am prins de această intenție a lor, atât a sistemului securist care a pus stăpânire pe țară de 34 de ani, cât și a marionetelor care se prezintă drept adversari politici pentru AUR, și anume Partidul Comasat Român – PSDNL.

În urmă cu o lună aproape, jurnaliștii de casă ai PSD și PNL anunțau plecări din filialele Mehedinți și Timiș ale AUR. Titrau chiar că George Simion rămâne fără lideri de organizații în țară, chiar înainte de alegerile locale.

Cine erau acești „lideri”? Niște pocnitori trimise de PSD și PNL în AUR, în speranța că vor face mare zgomot când le va fi aprins fitilul.

Doar că, în afară de niște fum, nu au făcut mare lucru. Pe 1 Martie, în vreme ce AUR demara campania de strângere de semnături pentru europarlamentare (singurele alegeri organizate în acest an conform legii), conservele cu ochi albaștri infiltrate în AUR de sistem începeau propria lor campanie de retragere în unitățile de care aparțin. Prima astfel de conservă: Ilan Laufer.

Vineri seara, în cadrul unei emisiuni televizate de maximă audiență, am văzut și o primă asumare publică a conservei Laufer de către unul dintre partidele sistemului – vechea lui dragoste, PSD, de unde a plecat cu coada între picioare. Un lider important al PSD, Robert Cazanciuc, l-a mângâiat părintește, pe creștet, pe fiul rătăcitor Ilan, spunând că acesta își pierduse calea, iar după acțiunea de imagine de pe 1 Martie și-a redescoperit calea.

Care?

Alături de sistem, alături de partidele acestuia, alături de aceeași grupare manevrată tacticos de același domn Coldea. Scandalul generat ieri de conserva Ilan Laufer va continua, pentru că domnul Coldea și ceilalți pioni ai sistemului care prin PSD și PNL conduc România nu și-au activat toate petardele pe care le-au infiltrat în AUR.

„Curățenia de primăvară a început în AUR”

Probabil vor urma și zilele următoare să mai apară și să spună despre AUR că nu sunt băgați în seamă și alte fantasmagorii. Totul face parte dintr-o piesă foarte bine regizată de păpușarii securistoizi care au creat aceste vehicule care pornesc la sfert. Este atât de regizată încât aceste umile unelte se umplu singure de ridicol.

Spre exemplu, „antreprenorul” Laufer s-a activat fix în mijlocul Caravanei Antreprenorilor organizată de AUR (!!!) prin filialele sale, nicidecum de acesta sau partidul pe care l-a inventat. Acestui individ, la fel ca și în cazul altora, le-am acordat prezumția reabilitării în sensul apărării interesului românilor.

Doar că, atunci când li s-a spus că trebuie să muncească, au revenit la natura lor de sinecuri politice, care nu sunt capabile să obțină o funcție publică sau vreun post important decât cu sprijin politic, al unor tătuci politici.

Cam aceasta este povestea incurabilului trădător, Ilan Laufer. Când nu ai ce să oferi românilor, când ești incapabil să muncești pentru binele țării, pe care în mod mincinos te lauzi că o respecți, revii la vechea dragoste: la păpușarii care te-au crescut, la băieții generalului Coldea din Pădurea Băneasa.

Și ca el mai sunt mulți, dar curățenia de primăvară a început în AUR, iar multe astfel de conserve vor fi eliminate sau se vor elimina singure, anunțând că nu sunt lăsați să evolueze în AUR. Scenariul este scris, actorii îi știm, urmează doar ca domnul Coldea să îi activeze”, a comunicat AUR.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

CULTURA

VIDEO. FOTO. Leonardo da Vinci, The Immersive Show. O călătorie prin mintea geniului Renașterii la MINA Cluj

Publicat

De

Expoziție Leonardo Da Vinci la MINA Cluj

MINA Cluj continuă să redefinească arta digitală pentru cei pasionați de experiențe inovatoare, de neuitat.

De sâmbătă, 15 martie 2025, a fost lansată prima expoziție imersivă dedicată simbolului Renașterii, Leonardo da Vinci.

Leonardo da Vinci, la MINA Cluj

Iubitorii de artă sunt invitați să exploreze geniul lui Da Vinci în trei capitole fascinante.

Gândurile lui Da Vinci – Pătrunde în universul unui vizionar și descoperă cum operele sale revoluționare au schimbat cursul istoriei. De la enigmaticul zâmbet al Mona Lisei și studiile anatomice ale Omului Vitruvian, până la mașinile zburătoare și observațiile despre dinamica apei, fiecare detaliu dezvăluie profunzimea gândirii sale.

Orașul viitorului – Inspirat de schițele lui Da Vinci, acest capitol imaginează un oraș revoluționar, unde ingineria, urbanismul și visurile unui geniu devin realitate.

Atelierul lui Da Vinci – Simte atmosfera locului unde ideile prindeau formă. Fii martor la procesul creativ care a dat naștere unor invenții ce continuă să inspire și astăzi.

Leonardo Da Vinci nu a fost doar un artist. A fost un vizionar, un inovator, un explorator al cunoașterii, arată organizatorii spectacolului imersiv de la Cluj.

Prezent la vernisaj, rectorul Universității de Artă și Design, Florin Ștefan, a subliniat că astăzi, tehnologia și arta nu mai pot fi separate.

“Nu e nimic mai potrivit decât să prezentăm o proiecție Da Vinci la Cluj. Un vizionar, un geniu, pentru că el anticipa aceste lucruri. Un coleg imi spunea că daca ar mai fi trăit, Da Vinci probabil inventa inteligența artificială”, a spus rectorul UAD.

În doar patru luni de la deschidere, MINA Cluj a fost vizitată de peste 100.000 de persoane. MINA, cel mai mare centru de artă imersivă și instalații interactive din Europa se află în Cluj-Napoca, pe strada Orăștiei, nr. 10.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Incendiu la etajul 6 al căminului de studenți UTCN din Mărăști. Aproape 200 de persoane s-au autoevacuat

Publicat

De

Incendiu cămin UTCN

Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp într-o cameră din căminul de studenți al UTCN.

Conform pompierilor, aproape 200 de persoane s-au autoevacuat.

Incendiu la etajul 6 al căminului de studenți UTCN din Mărăști

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru a lichida un incendiu izbucnit într-o cameră a căminului studențesc situat pe strada Fabricii de Zahăr din Cluj-Napoca.

Nu sunt anunțate persoane surprinse în interior sau care să solicite îngrijiri medicale, potrivit ISU Cluj.

Etajul 6, unde se află camera, este parțial inundat cu fum. La fața locului acționează trei echipaje, cu două autospeciale cu apă și spumă, respectiv autoscara.

Incendiul este localizat, fără posibilitate de extindere. La fața locului se află și un echipaj SAJ.

UPDATE

Incendiul a fost lichidat. Acesta s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Aproximativ 200 de persoane s-au autoevacuat. Din fericire,  niciuna nu a necesitat îngrijiri medicale. În continuare, va fi cercetată cauza probabilă de izbucnire a incendiului, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Revenim cu amănunte

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Incendiu în curtea unui imobil de pe strada Eftimie Murgu din Cluj-Napoca. Focul a pornit de la o țigară

Publicat

De

Incendiu la Cluj

Un echipaj din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca a intervenit în urmă cu puține momente pentru a lichida un incendiu care a cuprins mai multe deșeuri în curtea unui imobil de pe strada Eftimie Murgu din Cluj-Napoca.

Flăcările s-au manifestat în spațiu deschis, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.

Incendiu pe strada Eftimie Murgu din Cluj-Napoca

Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite. Pompierii au reușit, astfel, să protejeze un blocul de locuințe amenințat de flăcări.

Incendiu la Cluj

Nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Flăcările au izbucnit cel mai probabil din cauza unei țigări nestinse.

Foto: ISU Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Diana Șoșoacă, cu harta României Mari în mână, la Cluj: Aici sunt adevărații naționaliști. Mesaj pentru maghiari

Publicat

De

Diana Șoșoacă la Cluj

Diana Șoșoacă, lidera partidului SOS, a participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Conferința Regională a partidului.

Întâmpinată cu flori și tort, Diana Șoșoacă a spus, la Cluj, că ea a învins sistemul, chiar în ziua în care BEC i-a anulat din nou candidatura la alegerile prezidențiale și a transmis un mesaj și maghiarilor.

Diana Șoșoacă, cu harta României Mari în mână, la Cluj

Diana Șoșoacă a intrat în sala de conferințe triumfal, îmbrăcată în port tradițional. Ea a fost întâmpinată înainte de a intra la Grand Hotel Italia, unde are loc conferința regională, cu flori și cu un tort cu chipul ei, pe care a spus că îl va da copiilor.

Lidera SOS a venit la Cluj chiar în 15 Martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, și i-a chemat pe maghiari alături de ea, după ce le-a urat “La mulți ani!”.

“Mă bucur pentru că pentru prima dată când românii naționaliști se întâlnesc în Ardeal și mă bucur că azi, 15 martie, când frații noștri maghiari sărbătoresc Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, putem să le spunem ‘La mulți ani’. Să îngropăm pentru totdeauna securea războilului, să terminăm cu dezbinarea și cu ura”, a spus Diana Șoșoacă, care a avut în timpul discursurilor harta României Mari în mână.

”Diana Șoșoacă nu e a sistemului”

Diana Șoșoacă a mai spus la Cluj că “sistemul” trebuie să știe că România nu doarme, că e mai trezită ca oricând.

“Astăzi, sistemul a demonstrat încă o dată că Diana Șoșoacă nu este a sistemului”, a spus lidera SOS, cu privire la faprul că BEC a respins, tot sâmbătă, pentru a doua oară, candidatura ei la alegerile prezidențiale.

Sutele de oameni aflați în sală au cântat alături de Diana Șoșoacă “Noi suntem români”.

La final toți s-au prins în horă și au dansat, chiar dacă au fost nevoiți să o facă printre scaunele din sală.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate