ACTUALITATE
Dan Petrescu se teme înainte de meciul cu Young Boys: ,,Avem și noi probleme”
Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a plâns înainte de meciul din această seară cu Youbg Boys de lotul subțire pe care îl are la dispoziție. Tehnicianului îi este frică de și de o eventuală probleme cu cazurile COVID-19 precum cea din finalul sezonului precedent, scenariu în care ar trebui să apeleze mai mai mulți jucători neexperimentați.
,,Avem și noi probleme, toată lumea are. La fiecare test ne gândim ce va fi. Avem multe probleme de lot anul acesta, nu avem jucători pe listă, doar 20.
Va fi mult mai greu, toată lumea are așteptări, va fi mult, mult greu decât anul trecut. Sper să nu se mai accidenteze nimeni, dacă vom lua, Doamne ferește, virusul, va fi foarte greu”, a declarat, pentru Digi Sport, Dan Petrescu.
,,Bursucul” a spus și de ce jucători mai are nevoie la echipă după plecarea lui Bordeianu și accidentarea lui Cestor din partida cu FC Voluntari de duminică. În acest moment, tehnicianul se poate baza doar pe trei fundași centrali (Burcă, Vinicius și Ciobotariu).
,,Mai am nevoie de cel puțin un fundaș central, care să ne ajute în campionat. Avem un singur închizător pentru Europa League, Hoban, care are 38 de ani”, a spus Dan Petrescu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






