EVENIMENT
Dan Petrescu (CFR Cluj): A fost un rezultat CORECT
CFR a remizat în deplasarea de la Maribor, 0-0, în manșa tur a play-off-ului Conference League. Dan Petrescu, antrenorul clujenilor, este mulțumit de rezultat.
Petrescu este însă îngrijorat pentru starea de oboseală a jucătorilor săi, după ce Boateng s-a accidentat în prima repriză.
„Am avut patru remize în Europa până acum în deplasare și cred că în final a fost un rezultat corect. Cred că Maribor s-a apărat bine azi, ei au fost agresivi, iar noi ne-am pierdut principalul atacant, accidentat acum o săptămână. Atunci când pierzi principalul vârf nu e ușor să marchezi.
„Trebuie să văd dacă am jucători valizi”
Problema este că avem prea multe meciuri. Cred că am jucat 13 meciuri în 40 de zile, e incredibil! Avem cele mai multe meciuri până acum din lume. Acum călătorim direct pentru un meci în deplasare în România, apoi ne întoarcem la Cluj să jucăm cu Maribor.
În primul rând, trebuie să văd dacă am jucători valizi pentru că am pierdut un jucător important. Am vândut un jucător important, unul important s-a accidentat, iar jucătorii importanți sunt greu de înlocuit. Boateng a fost cel mai bun jucător al nostru sezonul trecut iar acum s-a accidentat. Asta e o problemă pentru noi”, a declarat „Bursucul” la conferința de presă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
EVENIMENT
LIVE VIDEO. Start la lucrările de construcție a puțului de lansare a ”cârtițelor” pentru metroul Clujului
Luni dimineață pe șantierul din zona stației Teilor (stația 2) din comuna Florești încep lucrările de construcție la puțul de lansare pentru cele două mașini de forat tuneluri (TBM – Tunnel Boring Machine), ”cârtițele” aduse din China.
Este o structură subterană esențială de unde vor porni galeriile metroului din Cluj.
La startul lucrărilor va fi prezent și primarul Emil Boc, alături de reprezentanți ai Primăriei și constructorului, firma turcă Gulermak.
Emil Boc a spus că peste 40 de avize sunt necesare înainte de a începe fiecare etapă la Cluj.
”Multă lume a vorbit vrute și nevrute. Noi suntem cu faptele. Această lucrare nu este una simplă, care se face peste noapte, ci una pentru care este nevoie de precizie. Începe lucrarea efectivă a puțului de lansare a mașinilor care vor fora”, a spus primarul Emil Boc.
Acesta a spus că TMB-urile vor fi introduse, bucată cu bucată, în subteran, și vor fi asamblate acolo.
”Deci etapa următoare va fi coborârea în subteran a două „cârtițe”. Practic, începe efectiv lucrarea la tuneluri și la cele 7 stații ale metroului”, a mai spus Emil Boc.
Șerban Iorga, șeful proiectului metroului clujean, a precizat:
– Noi așa am vrut, ca pe 24 iulie să montăm grinzile de ghidaj, iar pe 11 august să începem săpătura puțului de lansare.
– Nu vorbim neapărat de un tunel clasic, ci de un sistem automatizat de metrou.
– Se va săpa până la o adâncime de 24 de metri, iar ultimul sau penultimul nivel va fi demolat pentru a turna fundația puțului de lansare. Pe această fundație vor fi coborâte „cârtițele” (utilajele de forare).
Cea mai grea componentă a unei „cîrtițe” cântărește 120 de tone.
Emil Boc a mai spus că, în acest moment, există finanțare și contractul este în derulare. Contractul de finanțare, în valoare de până la 2 miliarde de euro, are termen până în anul 2031. Fondurile pot proveni din surse europene, de la bugetul național și din certificate verzi.
„Avem un act încheiat cu Guvernul României, iar sursele europene pot fi din PNRR sau din fonduri de coeziune”, a precizat primarul.
Lucrarea trebuia să înceapă din zona Sopor, dar, la solicitarea Ministerului Sănătății, s-a început de aici. „Am avut o problemă – vedeți că există un zid mare pe deal, iar când au început lucrările, dealul a început să coboare. A trebuit să stabilizăm terenul”, a adăugat Emil Boc.
După declarații, utilajul „Grabbing Machine” a început să sape.
CULTURA
Un general român a ajutat SUA să cumpere Alaska de la Rusia. E locul unde se întâlnesc Trump cu Putin
Puțini știu că Alaska, teritoriul cel mai nordic al Statelor Unite ale Americii (SUA), a ajuns în mâinile americane datorită implicării unui general român, George Pomuț.
Născut în 1818 în localitatea Gyula, azi în Ungaria, Pomuț care provenea dintr-o familie de români, a fost un personaj fascinant, general în Armata Uniunii în timpul Războiului Civil American, dar și diplomat cu o influență majoră în relațiile ruso-americane.
George Pomuț și rolul său crucial în tranzacția Alaskăi
Pomuț a emigrat în Statele Unite, unde s-a alăturat Armatei Uniunii în timpul războiului civil. Acceptat în 1861 ca locotenent în Regimentul 15 de Infanterie din Iowa, Pomuț a urcat rapid în ierarhie, fiind apreciat pentru calmul și curajul său în numeroase bătălii dure: Shiloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta și Savannah. Promovat în vara anului 1863 la maior, iar în 1864 la locotenent-colonel, el a comandat regimentul său în primele linii ale conflictului.
Consul în Rusia
După război, în anul 1865, Pomuț este numit consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg, capitala Imperiului Rus. În această poziție, el a rezolvat un incident grav între Rusia și Statele Unite, demonstrându-și abilitățile diplomatice și calmul în situații tensionate.
Mai mult, Pomuț a avut un rol decisiv în negocierile pentru cumpărarea peninsulei Alaska de către SUA, negociind cu partea rusă suma de 7,2 milioane de dolari, o valoare modestă pentru imensul teritoriu.
Cu această ocazie, Pomuț a participat și la încheierea tratatului americano-rus, semnat pe 30 martie 1867, care a făcut oficială transferarea Alaskăi către Statele Unite ale Americii. Tratatul a fost ratificat și pus în aplicare la 18 octombrie 1867.
Alaska, scena unei întâlniri istorice între Trump și Putin
La peste 150 de ani după această tranzacție istorică, Alaska rămâne un punct strategic crucial în geopolitica mondială. În 15 august 2025, președintele american Donald Trump se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin chiar în Alaska, pentru a discuta despre războiul din Ucraina și alte subiecte de interes comun.
Sursa foto: replicahd.ro
EVENIMENT
Tot mai mulți copii din România cresc fără părinți. Numărul celor cu ambii plecați la muncă în străinătate este în creștere
Numărul copiilor din România care au ambii părinți plecați la muncă în străinătate a ajuns, la finalul lunii martie 2025, la 8.102, cu 28 mai mulți decât la sfârșitul anului trecut.
Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Dintre aceștia, 7.422 rămân în grija rudelor de până la gradul IV, fără aplicarea unor măsuri de protecție, în timp ce restul se află în plasament la asistenți maternali, în servicii de tip rezidențial sau în îngrijirea altor familii ori persoane.
Scădere generală, dar situații îngrijorătoare în continuare
La nivel general, numărul total al copiilor cu părinți plecați peste hotare a scăzut la 53.214 la final de martie 2025, de la 54.798 înregistrat la 31 decembrie 2024.
Cea mai numeroasă categorie rămâne cea a copiilor cu un singur părinte plecat în străinătate – 38.949, față de 40.357 la sfârșitul anului trecut. Dintre aceștia, 37.268 sunt îngrijiți de rude apropiate fără măsuri de protecție, iar 910 se află în sistemul de protecție specială.
În ceea ce privește copiii proveniți din familii monoparentale în care părintele unic susținător muncește peste graniță, numărul lor era de 6.163 la sfârșitul lunii martie 2025 (în scădere de la 6.367).
Per total, 2.086 de copii rămași acasă beneficiau de măsuri de protecție specială, în creștere cu 26 față de sfârșitul anului trecut. Aceștia includ 375 de copii îngrijiți de asistenți maternali, 375 în servicii de tip rezidențial, 1.238 la rude până la gradul IV cu măsură de protecție și 98 în grija altor familii sau persoane.
EVENIMENT
Horoscopul săptămânii 11-17 august. Decizii importante și energii noi în toate aspectele vieții
Săptămâna 11-17 august aduce schimbări și provocări pentru toate zodiile, dar și oportunități de dezvoltare personală și profesională. Fie că e vorba de relații, carieră sau sănătate, astrele indică momente cheie care pot schimba cursul vieții.
Descoperă ce îți rezervă această săptămână în plan personal, profesional și emoțional, pentru a naviga cu succes prin toate schimbările.
Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Săptămâna aceasta îți aduce impulsul necesar pentru a începe proiecte noi. Fii atent la detalii în relațiile personale și evită conflictele inutile.
Taur (20 aprilie – 20 mai)
Este momentul să te concentrezi pe stabilitatea financiară. Un plan bine pus la punct te poate ajuta să faci economii importante.
Gemeni (21 mai – 20 iunie)
Comunicarea este cheia succesului tău săptămâna aceasta. Oportunități noi pot apărea prin intermediul unor colaborări neașteptate.
Rac (21 iunie – 22 iulie)
Sănătatea cere mai multă atenție. Odihna și alimentația echilibrată sunt priorități, iar momentele de relaxare îți vor reîncărca bateriile.
Leu (23 iulie – 22 august)
Sunt favorizate inițiativele în carieră. Nu ezita să-ți exprimi ideile, dar fii deschis și la feedback.
Fecioară (23 august – 22 septembrie)
Organizarea și disciplina vor aduce rezultate excelente. Ai grijă însă să nu te izolezi prea mult, implică-te și în activități sociale.
Balanță (23 septembrie – 22 octombrie)
Relațiile de familie și cele de prietenie capătă un rol important. Arată-ți aprecierea și fii prezent pentru cei dragi.
Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
Este o săptămână bună pentru introspecție și rezolvarea unor conflicte interne. Meditația sau un hobby nou te pot ajuta să găsești echilibrul.
Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)
Călătoriile sau studiile sunt susținute astral. Profită de această perioadă pentru a-ți extinde orizonturile.
Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)
Cariera necesită decizii ferme. Nu te teme să ceri ajutor sau să delegi sarcini pentru a nu te suprasolicita.
Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)
Creativitatea ta atinge cote înalte. Proiectele artistice sau inovative sunt încurajate.
Pești (19 februarie – 20 martie)
În relațiile sentimentale apar momente de claritate. Ascultă-ți intuiția și comunică deschis cu partenerul.








