EVENIMENT
Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, după ce echipa sa a câștigat pentru a cincea oară Cupa României: Am meritat acest trofeu
CFR Cluj a câștigat miercuri Cupa României la fotbal după ce învins în finală pe FC Hermannstadt cu sorul 3-2.
Antrenorul echipei clujene, Dan Petrescu, care se confruntă cu probleme de sănătate, a declarat după meciul care s-a jucat la Arad, că jucătorii au demonstrat că sunt un grup unit care merita acest trofeu.
Dan Petrescu, CFR Cluj: e important pentru club că am câștigat Cupa României
Dan Petrescu s-a arătat bucuros de câștigarea Cupei, dar a făcut și o analiză a lucrurilor care nu au mers cum trebuie în campionat.
”E clar că era important să câștigăm Cupa, nu neapărat pentru trofeele mele, pentru că oricum asta se uită după primul meci pierdut. Era important pentru club, pentru toți jucătorii care au făcut un sezon foarte bun. Au fost mulți jucători noi, nu a fost ușor, dar cu un spirit excelent au fost o plăcere să-i antrenez.
Păcat că în campionat nu am reușit să facem mai mult. Am analizat meciurile, am luat goluri foarte multe. Poate și din cauza faptului că noi vrem să jucăm numai pe atac, poate dacă stăteam mai mult defensiv am fi avut mai mult câștig de cauză. A ieșit foarte bine până la urmă, mă bucur pentru fanii care au venit. E un trofeu important, care ne asigură calificarea în Europa League. Am fost un grup unit care până la urmă cred că merită un trofeu”, a declarat Petrescu potrivit Agerpres.
Dan Petrescu ia o pauză și nu va asista la următoarele meciuri ale CFR Cluj
Tehnicianul a precizat că din cauza stării de sănătate nu va putea asista la ultimele două partide din campionat, cu Rapid și FCSB.
”Chiar dacă nu voi mai fi la echipă în următoarele două meciuri, pentru că mă chinui foarte mult, asta îmi doresc să nu meargă în vacanță în Giulești, și să trateze serios cu FCSB, să avem două jocuri foarte serioase pe care să le câștigăm să avem șase puncte”, a spus Dan Petrescu.
El și-a făcut un plan și în perspectiva viitorului sezon intern, dar și pentru participarea în Europa League.
”Vreau să îmi rezolv probleme medicale, să fiu sănătos 100%, după care să facem niște achiziții și să nu pierdem foarte mulți jucători, maxim unul sau doi. Anul trecut s-au pierdut mulți jucători, dar după aia nu mai ai cum să ai pretenții. FCSB a câștigat campionatul pentru că a avut 30 de jucători valoroși, așa trebuie să facem și noi”, a mai spus antrenorul CFR Cluj.
CFR Cluj câștigă pentru a cincia oară Cupa României
CFR a obținut trofeul pentru a cincea oară, după ce a câștigat Cupa României în 2008, 2009, 2010 și 2016. FC Hermannstadt a pierdut ambele finale jucate, prima în 2018, cu Universitatea Craiova (0-2).
Clujenii au câștigat a 86-a ediție a competiției prin golurile marcate de Mohammed Kamara (15), Louis Munteanu (22) și Beni Nkololo (48), în timp ce pentru sibieni au punctat Tiberiu Căpușă (37) și Sergiu Buș (74).
Prin acest succes, CFR Cluj și-a asigurat prezența în sezonul viitor al Europa League.
Foto: CFR Cluj/Facebook
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







